Publicat pe

Tratamentele la coriandru impotriva principalelor boli si daunatori ai acestor plante aromatice si condimente

Coriandrum sativum L. – Coriandrul

coriandru

Provine din zona estica a Marii Mediterane, unde se gaseste inca in stare salbatica si de unde s-a extins in Europa, Africa si America. Coriandrul este o planta veche in cultura, fiind cunoscuta de catre egipteni inca din mileniu III inaintea erei noastre. In prezent se cultiva pe tot globul. Suprafete mari se intalnesc in Orientul Mijlociu, Grecia, Egipt si Peru. In tara noastra se cultiva mai mult in partea de sud si de este, dand rezultate bune in zonele unde precipitatiile depasesc 400 mm anual. Se cultiva pentru fructele bogate in uleiuri eterice, care se folosesc la aromatizarea unor sosuri, mancaruri, preparate si conserve din carne si peste, bauturi alcoolice si racoritoare, in cofetarie. Este utilizat in cosmetica si in industria parfumeriei, ca si in medicina, pentru actiunile lui carminative, stomahice, vermifuge. Srotul rezultat dupa formarea uleiurilor eterice, este un excelent furaj pentru animale, in special pentru vacile de lapte; este de asemenea o buna planta melifera.

Principalele boli sunt:

1. Xanthomonas translucens pv. translucens  – Brunificarea inflorescenţelor şi înnegrirea fructelor

Simptome:

  • Pe fructele verzi apar pete uleioase, brune-închis, dispuse spre vârful fructelor.
  • Cu timpul ţesutul din dreptul petelor apare cufundat, se înnegreşte şi se usucă.
  • Fructele atacate rămân mici, zbârcite sau sunt distruse în întregime.
  • Boala trece şi pe peduncul, pe umbelă şi pe tulpinile tinere, care se înnegresc şi par a fi arse.
  • Pe frunze apar pete de culoare brună-închis, de formă neregulată, înconjurate de o margine de culoare deschisă.
  • Plantele bolnave au un aspect răsfirat.

Masuri de prevenire si combatere:

  • folosirea de sămânță neinfectată
  • respectarea asolamentului
  •  igiena culturală
  • tratamentul termic obligatoriu al semintelor, prin introducerea acestora in apa la temperatura de 53°C timp de 15-20 minute, urmata de racirea sub curent de apa si apoi uscarea
  • Se poate trata si chimic prin inmuierea semintelor timp de 15 minute in solutie de fungicid Dithane 0,2%

 

2. Gloeosporium acheniicola  – Brunificarea inflorescenţelor

Simptome:

  • În timpul înfloritului, se observă pe pedunculii florali, pete izolate, brune, care se extind şi îi cuprind de jur împrejur.
  • Pedunculii atacaţi se îndoaie şi se răsucesc.
  • Planta bolnavă ia aspectul unei tufe îndesate.
  • Inflorescenţele plantelor atacate se brunifică şi se usucă, în timp ce frunzele şi tulpinile rămân verzi.
  • În dreptul petelor de pe pedunculii florali apare o pulbere fină, albă-roz – lagărele de conidiofori cu conidii.

Masuri de prevenire si combatere:

  • folosirea de sămânță neinfectată
  • respectarea asolamentului
  •  igiena culturală

 

3. Plasmopara nivea  – Mana

Simptome:

  • Boala se manifestă pe frunze, prin pete colţuroase, la început gălbui, apoi brune.
  • Pe faţa inferioară a frunzelor, în dreptul petelor se observă un puf albicios, format din conidioforii şi conidiile ciupercii.
  • Conidioforii sunt filamentoşi, neseptaţi, incolori, monopodial-ramificaţi în treimea superioară.
  • Conidiile sunt ovoide, de 30-32 x 11-12 μm, unicelulare, gălbuil.

Masuri de prevenire si combatere:

  • asolament riguros
  • agrotehnica superioara
  •  igiena culturala perfecta.

 

4. Cladosporium punctum  – Cladosporioza

Simptome:

  • Pe frunze şi lăstari apar pete numeroase, neregulate, la început de culoare verde – palid abia vizibile, apoi brune.
  • La suprafaţa petelor se observă o pulbere foarte fină, de culoare albicioasă sau cenuşie, alcătuită din conidioforii şi conidiile ciupercii.
  • Conidioforii sunt strânşi în fascicule, noduroşi, măslinii, la bază şi incolori spre vârf, de 40 x 3-4 μm. Conidiile sunt drepte sau uşor arcuite, ascuţite la vârf, incolore sau slab verzui, de 30-76 μm, cu septe abia vizibile.

Masuri de prevenire si combatere:

  • asolament riguros
  • agrotehnica superioara
  •  igiena culturala perfecta

 

5. Ramularia coriandri  – Pătarea brună a frunzelor

Simptome:

  • Pe frunze apar pete brune, neregulate, în dreptul cărora se dezvoltă o pulbere foarte fină, albicioasă, abia vizibilă cu ochiul liber, conidioforii şi conidiile ciupercii.
  • Conidioforii apar grupaţi în fascicule, drepţi, neramificaţi şi neseptaţi, de 12-18 x 2,5- 3 μm.
  • Conidiile tinere sunt ovoide, unicelulare, de 6,5-10 x 3-4 μm, mai târziu devin fusiforme, drepte sau uşor arcuite, cu 1-3 septe, de 10-35 x 3,5-6 μm.

Masuri de prevenire si combatere:

  • asolament riguros
  • agrotehnica superioara
  •  igiena culturala perfecta

 

6. Sclerotinia sclerotium  – Putregaiul rădăcinilor şi coletului

Simptome:

  • Atacul se manifestă pe rădăcini şi la baza tulpinii, prin apariţia unor pete brune, care se extind putând înconjura tulpina de jur împrejur.
  • Plantele puternic atacate se îngălbenesc şi se usucă.
  • Pe timp umed, ţesuturile atacate se acoperă la suprafaţă cu o pânză albicioasă, pâsloasă, formată din miceliul ciupercii, în care mai târziu apar scleroţii negri, de câţiva milimetri până la 1 cm lungime.

Masuri de prevenire si combatere:

  • asolament riguros
  • agrotehnica superioara
  •  igiena culturala perfecta

 

7. Erysiphe heraclei  – Făinarea

Simptome:

  • Pe frunze şi tulpini, pete albicioase, fin pulverulente, ca urmare a formării conidiilor, de dimensiuni mici, 3-7 mm lungime.
  • Conidiile sunt unicelulare, alungite, rotunjite la capete, de 26,6-45 x 10-17,1 μm,
    incolore.

Masuri de prevenire si combatere:

  • asolament riguros
  • agrotehnica superioara
  •  igiena culturala perfecta

 

Principalii daunatori sunt:

1.  Viespea semintelor de coriandru (Systole coriandri)

sistole-coriandri

Viespea infesteaza semintele de coriandru pe care se pot observa orificii de iesire a viespiilor ,fiecare samanta avand un singur orificiu . In interiorul semintelor larva se hraneste cu endospermul semintei si lasa insa neatins pericarpul. Intr-un  cotiledon se gaseste o singura larva si de regula  substantele semintei sunt suficiente pentru dezvoltarea larvei in urma careia raman numai dejectiile larvei

Masuri de combatere:

  • 1-2 tratamente chimice, aplicate la infloritul in masa, utilizand produsele: Insecticid Decis 0,025%-0,05%.
Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *