Publicat pe

Informatii despre vita de vie, sfaturi pentru infiintarea culturii si ingrijirea acestor arbusti

Vita de vie – Vitis vinifera

Importanta

Viţa de vie  este atestată pe teritoriul ţării noaste încă din antichitate.
Se cultivă pentru fructele sale, strugurii, care prin compoziţia lor chimică exercită o influenţă pozitivă asupra organismului îndeplinind un rol energetic, vitaminizant, alcalinizant, diuretic.
Se cultivă pe terenuri improprii altor culturi valorificând superior terenurile în pantă mare şi nisipurile.

Strugurii şi vinul sunt produse deosebit de apreciate atât pe piaţa internă cât şi la export aducând venituri importante unităţilor cultivatoare.

   Infiintarea unei plantatii viticole reprezinta o actiune de anvergura inginereasca, care necesita un capital initial pentru infiintare destul de considerabil. De aceea, la organizare, care se demareaza pe baza unui proiect tehnico-economic, se au in vedere aspecte climatologice, pedologice, biologice, agropedo-ameliorative si chiar de imbunatatiri funciare. Finalul acestei actiuni consta in producerea vitelor altoite si plantarea lor in conditii optime.

Infiintarea plantatiilor de vita de vie este o actiune de mare raspundere, ea trebuind sa se realizeze pe baza ultimelor rezultate tehnice si stiintifice. Plantatiile de vita de vie fiind culturi localizate in spatiu pe o perioada lunga de timp, eventualele greseli facute la infiintare afecteaza productia acestora pe un mare numar de ani. Infiintarea unor plantatii in masive ridica aspecte importante printre care mentionam: stabilirea directiei de productie si a sistemului de cultura, alegerea terenurilor pentru plantatie, amenajarea si organizarea teritoriului, fertilizarea de baza si desfundatul, nivelarea terenului si plantarea, materialul folosit la plantare.

Conditiile pedoclimatice deosebit de favorabile din tara noastra ofera mari posibilitati de cultura si extindere a vitei de vie pe suprafete cat mai mari.

Tipurile de plantatii viticole

Viticultura este o ocupatie care necesita multe cunostinte de biologie, de tehnica si vinificatie, dar are multe valente de agrement si de destindere. Infiintarea unei vii, oricare ar fi dimensiunea ei, trebuie sa aiba o destinatie comerciala, estetica, didactica si experimentala. Plecand de la acest principiu este necesara o grupare din acest punct de vedere dar si al reliefului, a exploatatiilor si plantatiilor viticole.

Plantatia de deal situata pe un teren cu soluri slab productive sau fertile, statornicita de secole, cu mare traditie in cultura vitei de vie, care se perfectioneaza in permanenta. O intalnim in podgoria Tarnava, Dealul Mare, Minis, Mutfatlar. Se spune ca via are vocatie pentru deal.

Plantatia de campie  situata pe micropante sau in plin ses pe solurile clasice, dar mai ales pe nisipurile din Oltenia, Banat si Carei. Mari suprafete de vii intalnim in microzona irigata Sadoa-Corabia pe nisipuri.

Metodele de cultura

Plantatia de vie reprezinta o investitie costisitoare si de lunga durata, ca urmare este necesar sa se asigure metode de cultura specifice fiecarui, areal viticol, functie de conditiile pedo-climatice. Metodele de cultura sunt determinate in primul rand de valoarea temperaturilor negative ce survin in perioada de iarna, de frecventa anilor cu ingheturi pronuntate, fiind insa conditionate si de alti factori ca forma de conducere, numarul de butuci la suprafata cultivata, soiul cultivat si mijlocul de sustinere.

Criterii pentru alegerea metodelor de cultura

Cunoasterea factorilor climatici prezinta o mare importanta pentru stabilirea sistemelor de cultura, ce trebuie sa asigure productii sustinute an de an si o longevitate economica garantata. Pe aceasta cale se precizeaza si se delimiteaza arealele de cultura protejata si neprotejata avand in vedere ca posibilitatea practicarii pe tulpini este o tendinta majora in tara noastra, ceea ce ar putea determina marimea gradului de intensitate a productiei viticole.

Frecventa temperaturilor negative este luata in cosiderare deoarece in toate zonele viticole se pot inregistra temperaturi minime foarte scazute, care pun in pericol nu numai productia anului de baza, ci insasi viata butucului, a lemnului anual si multianual.

Forma de relief conditioneaza formele de conducere, datorita faptului ca plantatiile amplasate pe vai sau la piciorul pantei sunt mai expuse inghetului, fata de cele situate pe panta. Expozitia terenului arata ca pe versantii nordici si nord-estici frecventa temperaturilor negative este mare, uneori fiind insotita de vanturi reci.

Cultura protejata a vitei de vie

Se practica in zonele in care frecventa anilor cu geruri pe timpul iernii este ridicata, aproape anual, iar temperatura minima atinge valori de -24, -26 grade Celsius. Riscul afectarii lemnului anual si multianual este foarte mare, de aceea se recomanda conducerea joasa a butucului, cu protejare prin musuroirea sau ingroparea din toamna.

In cultura protejata se fac taieri de usurare a elementelor de rod pentru a avea o masa vegetativa redusa de musuroit sau ingropat, iar primavara se executa taierile definitive de fructificare. In timpul iernii pot avea loc pierderi de ochi prin clocire si chiar de coarde daca acestea n-au fost bine acoperite cu pamant. De asemenea, metoda necesita cheltuieli suplimentare cu ingropatul si dezgropatul butucilor cu aranjarea coardelor pe spalier si cu taierea intr-o perioada scurta de timp din primavara.

Cultura neprotejata a vitei de vie

In zonele in care frecventa anilor cu geruri este foarte redusa si se inregistreaza o data la 4-6 ani, iar temperatura atinge valori de -15, 18 grade Celsius, se recomanda cultura neprotejata a butucilor cu forme de conducere pe tulpini, semiinalte si inalte. Unii specialisti recomanda varianta de semiprotejare cand la baza tulpinii se lasa 1-2 cepi de cate 2-3 ochi. Pe timpul iernii acestia se protejeaza cu pamant. Daca lemnul anual si mai ales multianual, in caz extrem, tulpina este afectata in parte sau inghetata, din cepi se poate forma un nou butuc fara a defrisa via si a eefectua noi plantari. Pierderile de ochi se reduc la 20-40 % si sunt compensabile prin taiere.

Lucrarile de ingrijire se aplica diferentiat in doua faze: in primii doi ani de la plantare, cand se infiinteaza plantatia si are loc prima recolta de coarde si in urmatorii ani, cand plantatia este supusa unor lucrari curente de intretinere. Lucrarile constau in controlul iesirii lastarilor dupa plantare, completarea golurilor, mobilizarea solului la 20-25 cm toamna, legatul lastarilor si copilitul. Se mai executa udatul in caz de seceta, combaterea bolilor si daunatorilor, taierea de formare a vitelor, copilitul, plivitul, inlaturarea carceilor.

Alegerea terenului pentru plantatie

Perenitatea unei plantatii viticole exclude orice greseli tehnice la infiintare ce ar afecta productia pe o perioada indelungata de timp. De aceea, este obligatorie realizarea unei vii incheiate inca din primul an de la plantare, cu butuci egali ca vigoare, care sa asigure o longevitate mare, intrarea timpurie pe rod, recolte constante an de an, cu un profit ridicat. Se recomanda ca noile plantatii sa fie amplasate in cadrul podgoriilor consacrate, in interiorul arealelor delimitate pentru viticultura, pe terenurile in panta sau pe solurile nisipoase sau pe cele care prezinta conditii mai putin favorabile pentru culturile agricole de camp. In ceea ce priveste cultura vitei de vie in gradina casei, nu sunt restrictii decat de regim termic.

Infiintarea unei plantatii viticole implica o serie de aspecte tehnico-economice si organizatorice de luat in seama, care sa conduca, in final, la o exploatare eficienta.

Alegerea si amplasarea pe teren a soiurilor

Soiurile de vita de vie se aleg potrivit directiilor de productie si de specializare pentru fiecare podgorie si centru viticol in parte, prevazute in zonarea viticulturii. Amplasarea unui sortiment cat mai corespunzator are consecinte asupra potentialului si calitatii productieii. Pentru acesta se are in vedere alegerea celor mai potrivite soiuri pentru anumite insusiri fizico-chimice ale solului si pentru conditiile climatice specifice locului. La amplasarea soiurilor pe teren se iau in considerare raportul intre ele, sistemul de cultura si tipul plantatiei de vie, iar in cazul versantilor se va tine cont de varianta factorilor de vegetatie de-a lungul lor si de expozitia pantei.

Soiurile se amplaseaza in sistemul ecologic corespunzator al zonei viticole delimitate, unde se pot obtine vinuri cu denumire de regiune si trepte de calitate.

Amplasarea soiurilor pe teren depinde de valoarea tehnologica si economica a noilor plantatii de vii. Astfel, la baza versantilor pe soluri mai fertile se amplaseaza soiurile de mare productie. Pe versanti se planteaza soiurile pentru vinuri aromate, rosii si albe, de calitate superioara. Pe terasele insorite merg foarte bine soiurile pentru vinuri de mare marca, mai ales daca solul este bogat in calcar.

Soiurile in productia viticola au diferite destinatii: pentru vinificatie, pentru consum in stare proaspata si pentru stafide.

In viticultura sunt cunoscute mai multe mii de soiuri destinate consumului in stare proaspat si in vederea vinificarii pentru a se obtine vinuri curente, binuri superioare seci, demiseci si vinuri dulci naturale de desert, vinuri superioare. Se cultiva soiuri cu insusiri deosebite in vederea prelucrarii in distilate crude si coniac, in must si sucuri concentrate, compoturi si stafide. S-au creat chiar soiuri fara seminte pentru productia de stafide. Unele soiuri se adapteaza la orice conditii pedoclimatice, cum ar fi soiul de masa Chasselas.

Epoca de plantare optima este in primavara de timpuriu pentru a se valorifica umezeala din sol. Se poate planta si toamna in luna noiembrie, inainte de venirea gerurilor.

Pregatirea vitelor consta in scurtarea lastarilor la 10-12 cm, fasonarea si mocirlirea radacinilor. Materialul saditor viticol trebuie sa fie de calitate, autentic, liber de boli si daunatori de carantina. In cazul plantarilor de primavara se urmareste ca vitele sa nu prezinte degeraturi la radacina sau codita. Sunt refuzate vitele care nu corespund STAS-ului, precum si cele care nu sunt bine sudate la punctul de altoire.

Tehnica plantarii se rezuma la urmatoarele operatii: asezarea de pamant reavan si mranita; asezarea vitei la mijlocul sau la marginea gropii, vertical sau oblic; punerea unui nou strat de pamant cu tasarea lui usoara cu piciorul; umplerea gropii cu pamant; udarea cu 10 l de apa si apoi musuroirea vitei cu pamant bine maruntit. Se recomanda sa se planteze numai vite drepte, cu radacini pivotante. Organizarea muncii la plantare este importanta, mai ales pe suprafete mai mari. In acest caz, se alcatuieste o echipa din trei persoane astfel: una planteaza, alta uda la copca, iar a treia musuroieste.

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *