Salvia officinalis L. – Salvia
Salvia isi are originea in zonele submontane ale Marii Mediterane, de unde s-a raspandit in toate zonele riverane si apoi si in celelalte tari europene, asiatice si din nordul Africii. Inca din antichitate, a fost cunoscuta ca planta medicinala. In prezent este mult cultivata in partea de sud a Europei, mai putin in Europa Centrala, Marea Britanie, SUA. La noi in tara, salvia este putin utilizata in alimentatie si, ca urmare, se cultiva ocazional, pe suprafete mici, mai ales in regiunile sud – vestice.
Importanta culturii
– In numeroase tari, frunzele de salvie se folosesc drept condiment la preparate culinare (carne, peste, paste, suc si pasta de tomate etc.);
– In industria alimentara, salvia se foloseste la fabricarea vermuturilor;
– Uleiul extras din frunze se foloseste in industria parfumurilor si in cosmetica, iar frunzele au utiliari terapeutice ( ca antiseptic, antispastic, hemostatic, diuretic, stimulent al secretiei biliare, cicatrizant, diminuant al transpiratiei si al inflamatiilor).
Sfaturi pentru cultivare si ingrijire
Fiind originara din climat temperat, salvia este o planta pretentioasa la caldura : creste intens la 20 – 25°C; nu suporta oscilatii puternice la temperatura si este distrusa de gerurile uscate. Pretentiile fata de lumina si umiditate sunt moderate, iar solul de cultura trebuie sa fie permeabil, bine drenat, fertil si lipsit de buruieni. Reactioneaza bine la ingrasamintele chimice, mai ales cele cu potasiu si azot.
Salvia se inmulteste prin seminte sau vegetativ, prin butasi si despartirea tufelor. Fiind o specie perena, salvia se cultiva in afara asolamentului, bune premergatoare fiind plantele care lasa terenul curat de buruieni si au o perioada de vegetatie scurta, cum sunt leguminoasele pentru boabe, borceagurile, cerealele de toamna.
Pregatirea terenului incepe din toamna, cand odata cu aratura adanca se incorporeaza si ingrasamintele organice si chimice si continua primavara, prin discuire si eventual tavalugire.
Obtinerea materialului biologic necesar infiintarii culturii. Avand in vedere ca semintele sunt foarte mici, pentru obtinerea unor culturi uniforme, se recomanda producerea rasadurilor in rasadnite si solarii, in perioada martie – mai. Pana la plantare (35 – 40 zile), rasadurile se ingrijesc prin mentinerea temperaturii la peste 15°C, udari si combaterea bolilor si daunatorilor. Butasiise realizeaza din lastarii anuali, care se fasoneaza prin scurtare la lungimea de 10 – 12 cm, indepartarea frunzelor bazale si reducerea la jumatate a celor aeriene. Astfel fasonati, butasii se pun la inradacinat in rasadnite. Portiunile de planta, rezulta din divizarea tufelor mari din plantatiile mai vechi.
Infiintarea culturilor se face toamna sau primavara devreme, prin semanat sau plantarea materialului vegetal. Se recomanda schema de infiintare in randuri distantate la 50 – 60 cm si la 30 – 40 cm intre plante pe rand, pentru a realiza o desime optima de 42 – 66 mii plante la hectar, care asigura exploatarea culturii timp de 4 – 6 ani, incepand cu anul al doilea de la infiintare. In cazul suprafetelor mari, se efectueaza semanatul direct, mecanizat, la adancimea de 2 – 3 cm, iar cantitatea de samanta necesara este de 8 – 10 kg/ha.
Lucrarile de ingrijire sunt cele curente: raritul plantelor pe rand (la culturile semanate direct), prasit, udat si fertilizat la nevoie, combaterea bolilor (fainare, putregaiul radacinii) si a daunatorilor specifici (coleopterul Cassida equestris si omida fluturelui Zygena punctum), fertilizare, irigare. Incepand din al doilea an de vegetatie, primavara foarte timpuriu, se taie tulpinile batrane, lignificate, in vederea regenerarii plantelor.
Recoltarea frunzelor se face incepand din momentul cand florile se afla in faza de butonizare iar continutul in ulei volatil este ridicat si se repeta de 2 – 3ori in timpul verii, pana toamna. Se culeg prin rupere sau taiere cu cutitul, frunze si varfuri de lastari. Uscarea frunzelor se poate face la umbra, in camere bine aerisite, sau artificial la 30 – 35ºC. La culturile destinate extragerii uleiului volatil, se recolteaza plantele intregi, in timpul infloritului, cu masina de recoltat si se transporta imediat la distilarie.
In primul an de recoltare se obtin productii de 6 – 8 tone/ha frunze si lastari verzi (1,7 – 2,3 tone/ha material uscat), iar in anii urmatori productiile pot atinge 10 – 12 t/ha material proaspa. Randamentul de uscare este de 3,5:1.

