Pastinaca sativa L. convar. hortensis Ehrh. – Păstârnacul
Origine si raspandire
Pastarnacul este originar din Europa – zona mediteraneana, unde creste spontan. Este o planta veche in cultura de circa 400 de ani, in prezent cultivandu-se pe tot globul, mai ales in regiunile temperate si umede, pana la 60° latitudine nordica. La noi se cultiva in toata tara alaturi de celelalte radacinoase, dar pe suprafete mult mai mici decat morcovul.
Importanta culturii
– pastarnacul se cultiva pentru radacinile tuberizate cu gust dulce si aroma placuta, care se folosesc pentru prepararea unor mancaruri si a unor conserve;
– radacinile de pastarnac au un continut ridicat de substanta uscata, glucide, protide, vitamine (C, B1, B2), saruri de K, P, Si, Cl si substante volatile;
– radacinile si frunzele constituie, de asemenea, un furaj de caliltate pentru animale;
– prezinta proprietati terapeutice recunoscute in tratarea bolilor mintale, fortificarea unghiilor, oaselor, plamanilor si in normalizarea circulatiei periferice si a diurezei.
Sfaturi pentru cultivare si ingrijire
Pastarnacul este mai rezistent decat morcovul si patrunjelul la temperaturi scazute. Temperatura minima de germinare este de 1 – 2°C, iar in faza de repaus a radacinilor suporta -7 – 8 °C. Plantele pot ierna in camp, ceea ce permite ca, inca din toamna, sa se efectueze insamantarea culturilor de consum sau plantarea culturilor semincere. Temperatura optima de crestere si dezvoltare este de 18 – 20°C.
Pretentiile fata de umiditate sunt mai ridicate ca ale morcovului si patrunjelului, dar nu suporta excesul de umiditate in sol. Rezultate bune de productie se si obtin pe soluri suficient de umede si prin irigarea de 5 – 6 ori a culturilor cu norme de udare de 300 – 400 m³ apa/ha.
Suporta soluri mai grele decat morcovul, lucrate adanc, bogate in humus si elemente fertilizante.
Spre deosebire de alte radacinoase, pastarnacul reactioneaza bine la ingrasamintele organice, iar necesarul de azot este de 100 – 120 kg/ha cu recomandarea de a fi aplicat in mai multe reprize.
Fertilizarea se face din toamna, cu gunoi de grajd bine descompus in doze de 30 – 40 t/ha.
Semanatul se face toamna tarziu sau primavara mai devreme decat la morcov, iar uneori se poate semana vara in iunie. Pe teren modelat, in brazde de 104 cm la coronament, se seamana trei randuri pe brazda la distanta de 40 cm intre ele, iar pe teren nemodelat si pe suprafete mici, semanatul se face in randuri echidistante la 35 – 45 cm, la adancimea de 2 – 2,5 cm. Cantitatea de samanta folosita este de 5 – 6kg/ha, la care este bine sa se adauge 1 – 2 % samanta de salata ca planta indicatoare, deoarece rasarirea dureaza 20 – 25 de zile.
Lucrarile de ingrijire sunt asemanatoare cu cele de la morcov. In momentul in care plantele au 2 – 3 frunze se face primul rarit la 4 – 5 cm. Productii mari s-au realizat cand fiecare planta a dispus de o suprafata de nutritie de 40 cm²; de aceea, la al doilea rarit, se recomanda distante de 20 – 25 cm intre plante.
Pentru asigurarea umiditatii optime se fac irigari in perioada iunie – septembrie, mentinand plafonul la 70 – 75% din capacitatea de camp.
Fertilizarea in vegetatie se aplica in iulie – august, perioada de crestere intensa a radacinilor.
Desi pastarnacul este o planta mai rezistenta la boli si daunatori decat morcovul, uneori sunt necesare tratamente pentru combaterea acestora.
Recoltarea se face toamna, inainte ca solul sa inghete, prin smulgerea plantelor, dupa dislocarea prealabila cu cazmaua. Lucrarea este dificila mai ales la soiurile cu radacini lungi, care de multe ori se rup, depreciindu-se calitativ. Culturile insamantate vara se pot lasa peste iarna in camp si se protejeaza impotrivaa gerului cu frunze, paie sau balegar paios in vederea recoltarii in primavara urmatoare.
Se obtin 30 – 45 t/ha radacini si 10 – 14 t/ha frunze, care se pot folosi in furajarea animalelor.
Dupa indepartarea frunzelor, radacinile se sorteaza si se pastreaza in aceleasi conditii ca morcovul. Fiind mai perisabile, radacinile de pastarnac au insa o durata mai mica de pastrare.