Publicat pe

Informatii despre colocasia, sfaturi pentru cresterea si ingrijirea acestor plante decorative de interior

Colocasia (Colocasia)

2006-10-22Colocasia01

   Colocasia este un gen cu circa 8 specii cu tulpini si radacini carnoase, originare din Asia tropicala. Dintre acestea, specia cea mai frecvent intalnita ca planta de interior este Colocasia esculenta L.

   Particularitati biologice. Planta prezinta o tulpina carnoasa, viguroasa, cilindrica, cu noduri evidente si internoduri scurte, pe care se formeaza muguri foarte bine reliefati. In faza tanara tulpina este scurta insa pe masura ce planta inainteaza in varsta aceasta se alungeste mult si capata un aspect columnar, astfel incat planta poate atinge 1-1,5 m inaltime. In varf tulpina prezinta un manunchi de frunze cordiform-alungite, foarte mari (60-70 cm lungimea limbului si 50 cm latimea limbului), lung petiolate, pieloase, cu nervurile evidente, colorate in verde intens.

   Florile, lipsite de importanta decorativa sunt grupate intr-o inflorescenta tip spadix, cu spata carnoasa, galben-verzuie. Intreaga planta contine alcaloizi foarte toxici.

   Exigente ecologice. Colocasia este o planta de sera calda si umeda, avand nevoie in timpul sezonului cald de temperaturi medii de 22-25 grade Celsius si multa umiditate, atat in substrat cat si in atmosfera. Iarna insa este bine ca plantele sa se tina in spatii mai racoroase, cu temperatura de 12-15 grade Celsius si sa se ude mai rar, doar atat cat sa nu se usuce de tot substratul. Are nevoie de multa lumina, tolerand destul de bine chiar soarele direct. Solicita spatii de cultura bine aerisite, fara curenti reci de aer. Desi prefera substraturile mijlocii, fertile, bogate in humus, se adapteaza foarte bine si in substraturile mai grele.

   Producerea plantelor. Colocasia se inmulteste foarte usor prin butasi de fragmente de tulpina realizate sub forma de rondele cu grosimea de 3-4 cm, sau fragmente de rondele care trebuie sa cuprinda cel putin un mugure.

   Dupa realizare rondelele sau fragmentele de rondele se trec cu sectiunile prin praf de carbune vegetal si se lasa pastreaza cateva zile in spatii intunecoase si bine aerisite pentru o usoara deshidratare dupa care se planteaza in nisip la 2-3 cm adancime.

   Inradacinarea butasilor si pornirea mugurilor in vegetatie are loc dupa 30-40 zile, in conditiile in care se asigura o temperatura medie de 24-25 grade Celsius la nivelul substratului. Cand lastarii porniti din mugurii situati pe butas au minim 5-6 cm butasii inradacinati se pot planta in ghivece cu diametrul 10-14 cm.

   Ingrijirea plantelor. Pe masura ce plantele cresc acestea se transplanteaza in ghivece de dimensiuni mai mari, in amestec de pamant proaspat. Plantele mature se transplanteaza la interval de 3-4 ani, primavara devreme, in substrat proaspat urmand ca intre transplantari, tot primavara devreme, sa se faca inlocuirea substratului de la suprafata. Pe tot parcursul sezonului cald se fac fertilizari faziale la interval de 15 zile cu ingrasaminte minerale complexe in alternanta cu ingrasaminte organice aplicate sub forma de solutii cu concentratia de 0,15-0,2%.

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *