Publicat pe

Informare despre gladiole, sfaturi pentru cresterea si ingrijirea acestor flori

Gladiole (Gladiolus)

gladiolus_communis

    Genul Gladiolus include circa 250 specii perene geophyte cu tuberobulbi (cormi) originare din Africa de Sud si bazinul mediteranean. Dintre acestea, specia cea mai frecvent intalnita este Gladiolus hybridus Hort, rezultata in urma incrucisarilor succesive ale mai multor specii botanice.

   Particularitati biologice. Este o planta geophyta cu repaus profund, desfasurat in conditiile tarii noastre in timpul sezonului rece.Planta formeaza in sol ca organ de inmultire un tuberobulb mare, sferic sau usor aplatizat, cu diametrul de 4-8 cm si pana la 40-50 tuberobulbi mici, cu marime variabila de la 0,5 la 1,5 cm.

   Tuberobulbii sunt protejati la exterior de 1-2 tunici uscate, pergamentoase, galbene, roz sau rosii. In cursul perioade de vegetatie din tuberobulbul mare, matern, pornesc 1-2 tulpini florale, la baza carora se formeaza cate un tuberobulb mare, de inlocuire si 10-50 tuberobulbi. Frunzele sunt lanceolate sau lineare, cu nervurile evidente, aproape paralele, verzi.

   Floarea, in forma de palnie si usor bilabiata, este un perigon petaloid cu diametrul de 10-20 cm, alcatuit din 3 petale si 3 sepale cu marginea dreapta, ondulata sau franjurata, concrescute la baza. Pe o tulpina florala se formeaza 10-20 de flori, dispuse uniserial intr-o inflorescenta spiciforma. Tulpina florala are inaltimea variabila de la 50 la 150 de cm, in functie de soi. Coloritul florilor este, de asemenea, foarte variat in functie de soi, intalnindu-se nuante foarte diferite de rosu, galben, oranj, roz, violet, unicolore sau pestrite. Numarul de zile de la plantare la inflorire variaza, in functie de soi, intre 70 si 90 de zile iar durata infloririi este, de asemenea, variabila in functie de soi, de la 12 la 25-30 zile. In culturi de camp gladiola poate inflori din luna iulie pana toamna, in septembrie-octombrie.

   O planta odata inflorita nu mai formeaza alte tulpini florale, drept pentru care daca se doreste o inflorire esalonata pe o perioada mai indelungata sunt necesare culturi succesive, realizate prin plantarea tuberobulbilor la date diferite.

   Exigente ecologice 

   Temperatura. Gladiola este o planta geophyta semirustica, nerezistenta la frig, motiv pentru care toamna tuberobulbii se scot din teren, se pastreaza peste iarna in spatii protejate la temperatura de 6-10 grade Celsius si umiditatea relativa a aerului de 60-70% urmand ca replantarea in camp sa se faca primavara. Pragul termic minim de risc pentru tuberobulbi este de -1,-2 grade Celsius in sol si 16-18 grade Celsius in atmosfera.

   Lumina. Fiind o planta cu inflorire de vara, gladiola este considerata prin excelenta o planta de ziu lunga. De asemenea, planta manifesta exigente ridicate si fata de intensitatea luminoasa, aceste exigente in raport cu lumina facand practic imposibila cultura gladiolei in spatii protejate pe timp de iarna fara iluminat artificial.

  Apa. Avand in vedere cresterea rapida si numarul mare de procese care se succed in timpul perioadei de vegetatie gladiola solicita cantitati mari de apa.

  Aerul. In culturile realizate in camp deschis acest factor este mai greu de dirijat; in culturile din sera insa se procedeaza la aerisirea regulata a serelor si chiar la fertilizari cu CO2, in concentratie de 0,01 %.

   Substratul de cultura. Gladiola solicita terenuri bine insorite, cu soluri sau substraturi de cultura mijlocii, fertile, bogate in humus, cu pH neutru, permeabile, bine udata. Avand in vedere faptul ca este o planta cu exigente ridicate in privinta nutritiei dar si cu o sensibilitate ridicata la boli si daunatori culturile de gladiole nu vor reveni pe aceleas suprafete mai devreme de 3-4 ani.

   Producerea materialului saditor. Materialul saditor pentru infiintarea culturilor producatoare de flori taiate de gladiole este reprezentat de tuberobulbi cu circumferinta de 8-14 cm. Inmultirea prin seminte se practica doar in lucrarile de ameliorare pentru obtinerea de soiuri noi. Tuberobulbii cu circumferinta mai mica de 8 cm se cultiva separat timp de 1-3 ani, pe brazde in pepiniere.

   Plantarea tuberobulbilor mici, destinati producerii tuberobulbilor floriferi se face spre sfarsitul lunii aprilie, la distantele de 20-25 cm intre randuri si 6-10 cm intre plante pe rand, in functie de marimea tuberobulbilor; adancimea de plantare este de 5-6 cm.

   Lucrarile de ingrijire sunt aceleasi ca si cele aplicate in culturile florifere, cu diferenta ca se elimina eventualele flori inca din faza de boboc pentru ca substantele nutritive sa fie dirijate in exclusivitate spre cresterea tuberobulbilor.

   Infiintarea culturii. Culturile de gladiole pentru producerea florilor taiate se realizeaza cel mai adesea in camp deschis. Pentru devansarea infloririi tuberobulbii se pot planta si in solarii acoperite cu folie de polietelina, incalzite sau nu, in functie de posibilitati. De asmenea, se practica si cultura fortata in sera a gladiolei, caz in care inflorirea poate fi dirijata in orice sezon, prin respectarea repausului si a exigentelor climatice ale plantei din timpul vegetatiei.

   Pentru cultura in camp, pregatirea terenului in vederea plantarii se incepe din toamna prin executarea lucrarilor specifice pentru culturile efectuate in camp.

   La fertilizarea de baza se aplica 50-60 g/mp superfosfat si 40-50 g/mp sulfat de potasiu. Gunoiul de grajd se administreaza la cultura premergatoare. Daca acest lucru nu a fost posibil, pe langa ingrasamintele minerale amintite se administreaza la pregatirea terenului 4-5 kg/mp mranita foarte bine descompusa. In momentul plantarii solul trebuie sa fie reavan. Pentru obtinerea unei infloriri esalonate plantarea tuberobulbilor in camp deschis este posibila de la sfarsitul lunii aprilie pana la jumatatea lunii iulie.

   Distantele de plantare sunt de 20-25 cm intre randuri si 10-15 cm intre plante pe rand, ceea ce asigura o densitate de 250-300 mii plante la hectar. Adancimea de plantare este de 10-12 cm. In vederea plantarii se deschid rigole de-a lungul randului. Cu 1-2 zile inainte de plantare tuberobulbii se dezinfecteaza prin imbaiere printr-o solutie de fungicid + insecticid; in momentul plantarii tuberobulbii trebuie sa fie bine zvantati.

   Recoltarea florilor. Momentul optim pentru recoltarea florilor de gladiole este atunci cand primii boboci de la baza sunt semideschisi si colorati. Transportul florilor se face in galeti cu apa, asezate vertical pentru a se evita curbarea varfului inflorescentei datorita geotropismului. Taierea tulpinilor florale se face deasupra a 2-4 frunze de la baza pentru a permite cresterea tuberobulbilor in formare.

   Recoltarea si depozitarea tuberobulbilor. Dupa recoltarea florilor, planta isi continua vegetatia pana toamna cand se impune scoaterea tuberobulbilor din teren si depozitarea lor in spatii protejate de frig. Pentru aceasta se scurteaza partile aeriene vegetative ale plantei la 5-6 cm, dupa care tuberobulbii se curata de pamant si se zvanta bine la soare sau la spatii inchise, uscate si bine ventilate.

   Scoaterea tuberobulbilor toamna se face pe cat posibil in zilele senine, in momentul cand frunzele incep sa se ingalbeneasca. De asemenea, este recomandabil ca solul sa nu fie prea umed pentru a se favoriza zvantarea cat mai rapida si completa a tuberobulbilor. Este imperior necesar ca la introducerea in spatiile de pastrare tuberobulbii sa fie foarte bine zvantati. Dupa uscare tuberobulbii se depoziteaza pe 1-2 randuri in ladite sau pe stelaje in spatii inchise, unde se pastreaza peste iarna, la temperatura de 5-10 grade Celsius si umiditatea relativa a aerului de 60-70 %.

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *