Tomatele sunt originare din America Centrală și de Sud, Peru și Ecuador și provin din specia Lycopersicum esculentum cerasiforme. În Europa, tomatele s-au cultivat pentru prima dată în Spania și Portugalia sub denumirea de “mere peruviene”. De la tomate se consumă fructele la maturitate fiziologică, dar și cele care nu ajung în această fază (gogonele) pentru prepararea murăturilor. Se pot consuma într-o gamă variată de moduri: salate simple sau în amestec cu alte legume, sau preparate în ciorbe, sosuri ghiveci, roșii umplute etc., prelucrate sub formă de pastă, bulion, conserve, sucuri etc. Au valoare alimentară ridicată datorită conținutului fructelor în vitamine, zaharuri, substanțe minerale, aminoacizi și acizi organici.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul tomatelor produs de Tabacco mosaic on tomato

Simptome:

•  Mozaicul comun, adesea cu frecvenţă de 100% în sere, apare iniţial pe foliole sub formă de pete verzi-gălbui, difuze, care alternează cu ţesut de culoare verde normală.
• Limbul este, adesea, usor încreţit.
• Petele pot avea culoare galbenă sau aproape albă (mozaicul aucuba).
• Destul de frecvent este fenomenul de „stric” al tomatelor, sub formă de pete si dungi necrotice, brune, adâncite,
  pe fructe, pedunculi, frunze si tulpini, simptomele fiind agravate când se asociază si virusul X al cartofului (stricul dublu).
• Ca urmare a atacului o parte din flori rămân sterile, fie datorită constituţiei defectuoase, fie necrozei stigmatului si polenului, ceea ce duce la o fructificare redusă.
• În perioada maturării pe fructe apar pete decolorate, translucide, care devin brune-cenusii, usor adâncite.
• Uneori apar pete necrotice, inelare, cu diametrul de 0,5-1,5 cm, usor adâncite în pericarp.
• Ţesutul necrozat nu mai creste, motiv pentru care fructele se se deformează puternic.
• Atacul pe fructe poate să apară sub formă de brunificare internă, extinzându-se pe toată grosimea pericarpului sau numai la fasciculele vasculare, fără să apară semne evidente la exterior.

Metode de prevenire si combatere:

• Cultivarea de hibrizi rezistenţi.
• Sămânţa va fi dezinfectată termic (24 ore la 80ºC).
• Pământul va fi dezinfectat termic sau chimic.
• Sevor lua măsuri de igienă culturală: scoaterea si distrugerea plantelor cu simptome, în perioada de la
  repicare până la plantare; dezinfectarea mâinilor muncitorilor cu fosfat trisodic 3% si a uneltelor de
  lucru cu fosfat trisodic 10%; resturile vegetale vor fi adunate si arse.

2. Frunze de feriga produsa de Cucumber mosaic virus in tomato

Simptome:

• Caracteristică este îngustarea mezofilului foliolelor, rămânînd adesea numai nervura principală; formarea de frunze, filiforme („frunze siret”), cu aspect de frunze de ferigă.
• Apar, de asemenea, pete clorotice, precum si dungi necrotice pe nervurile frunzelor apicale, pe tulpini si pe
  fructe, ducând, în final, la uscarea întregii plante.

Metode de prevenire si combatere:

• Eliminarea plantelor atacate din cultura.
• Cultivarea soiurilor rezistente.
• Aplicarea insecticidelor pentru a tine sub control populatia de afide.

BACTERIOZE:

1. Ofilirea bacteriana a tomatelor (cancerul bacterian) produsa de Corynebacterium michiganense pv michiganense

Simptome:

• Sunt atacate atât rădăcinile, cât si partea aeriană a plantei, în toate fazele de dezvoltare.
• La plăntuţe apar pete rotunde, de 1-3 mm, albicioase si ţesuturile se necrozează.
• La plantele mai dezvoltate, în special în timpul înfloritului, ca urmare a infecţiei sistemice, apare ofilirea, care începe cu frunzele bazale si cuprinde, treptat, întreaga plantă.
• La început fenomenul este reversibil, plantele revenindu-si în timpul nopţii, apoi ofilirea devine definitivă, ceea ce duce la declasarea fructelor.
• În secţiune prin tulpini sau peţioluri se constată brunificatea vaselor.
• Pe tulpini, peţioluri si nervuri se observă pete alungite, cenusii-negricioase, corespunzător fasciculelor de vase.
• În dreptul lor apar crăpături (ulceraţii).
• Fructele infectate sistemic prezintă fasciculele de vase brunificate.
• Seminţele sunt mici, brune, cu capacitatea germinativă redusă.
• Fructele respective se coc prematur si au pulpa de consistenţă slabă.
• În urma infecţiilor locale (externe), pe suprafaţa fructelor apar pete circulare, de 1-3 mm, de culoare albă, apoi gălbuie, cu un punct crustos, brun în centru (pete, „ochi de pasăre”), care rămân superficiale, la nivelul pieliţei.
• Acest aspect este frecvent la culturile din câmp.

Metode de prevenire si combatere:

• Dezinfectia semintelor si substratului pentru rasadnita.
• Eliminarea plantelor atacate din cultura.
• Tratamente chimice cu Fungicid Dithane M 45, Fungicid Champ 77 WG, Fungicid Funguran 50 WP, Copernico Hi Bio, Fungicid Bravo 500 SC.

2. Patarea bacteriana a tomatelor – Xanthomonas campestris pv. vesicatoria

Simptome:

• Bacteria paraziteaza toate organele aeriene ale tomatelor.
• Rasadurile prezinta pe primele 2 frunzulite si apoi pe frunze si tulpinita pete galben-verzui pâna la brune, cu o zona centrala bruna din cauza tesuturilor necrozate (arse), de pe care se scurg picaturi de lichid bacterian sub forma de lacrimi.
• Pe frunzele plantelor mature apar pete neregulate ca forma, de 1-2 mm în diametru, cu aspect umed si margini bine delimitate.
• În perioadele umede sau dupa irigarea culturii, în jurul petelor apar inele lucioase datorita lichidului bacterian.
• Initial petele au culoarea verde închis, apoi devin cenuii sau brune si sunt dispuse în special de-a lungul nervurilor, spre marginile frunzelor.
• În cazul unor infectii puternice, zonele brunificate se unesc, iar tesuturile se rup.
• Pe tulpini apar zone suberificate (aspre) si crapaturi variate ca forma si lungimi.
• Florile infectate în primele faze nu leaga si cad.
• Fructele infectate prezinta pete circulare, umede, galben-brunii sau cenuii înconjurate de un inel alb-gri .
• În zonele atacate, tesuturile fructului se scufunda uor, devin crustoase si chiar daca fructul se coace, în jurul ranilor ramâne o zona verde.
• Crustele aparute pot crapa pe parcursul creterii fructului, iar prin crapaturi pot patrunde alti agenti ce depreciaza mai mult fructele.

Metode de prevenire si combatere:

• Se recomanda folosirea de samânta ce provine din lanuri sanatoase.
• Rasadurile vor fi obtinute si repicate numai în sol dezinfectat termic sau chimic.
• Pentru evitarea infectiilor secundare, culturile de tomate vor fi tratate de cel putin 5 ori în timpul vegetatiei.
• Tratamente chimice cu Fungicid Dithane M 45, Fungicid Champ 77 WG, Fungicid Funguran 50 WP, Copernico Hi Bio, Zeama Bordeleza

MICOZE:

1. Putrezirea coletului (bazei tulpinitei) si caderea rasadurilor de legume – Pythium de Baryanum

Simptome:

• Plantulele rasarite din teren infestat, prezinta în zona bazala a tulpinitei o brunificare a tesuturilor, care se extinde atât în sus pe tulpina cât si în jos spre radacina.
• Tulpinitele se subtiaza în zona atacata iar plantula se vetejete si se culca pe pamânt unde va putrezi în întregime.
• Simptomele apar sub forma de vatra de atac ce se extinde repede, în cazul în care temperatura se mentine la 20-30ºC si umiditatea este peste90 %.
• În 2-3 zile întreaga rasadnita sau sera înmultitor poate prezenta toate plantele distruse.
• La suprafata solului se constata prezenta unui strat fin micelian, albicios, care se extinde.
• În cazul unei infestari puternice a solului se observa doar vetre de atac fara plante rasarite, deoarece acestea sunt putrezite pâna la ieirea lor la suprafata.
• Atacul are o evolutie mai lenta dupa repicare, când plantele sunt mai bine aerisite si capata rezistenta prin înverzirea tulpinitelor si formarea tesuturilor mecanice, protectoare.
• Absenta luminii, insuficienta aerare, excesul de umiditate si pH-ul acid, sunt factori favorizanti ai instalarii si
  evolutiei grave a ciupercii.

Metode de prevenire si combatere:

• Producerea rasadurilor se va face numai în soluri dezinfectate termic, fara exces de umiditate.
• Tratamente chimice cu Fungicid Previcur Energy, Fungicid Merpan 80 WDG, Captan 80 WDG, Fungicid Folpan 80 WDG.

2. Mana tomatelor – Phytophthora infestans

Simptome:

• Tomatele pot fi infectate în toate fenofazele, frunzele prezentând pe margini sau spre vârf pete cu aspect umed (verde închis).
• Tesuturile afectate se vetejesc, se brunifica si frunzele se rasucesc spre partea superioara.
• În conditii de umiditate atmosferica pe fata inferioara a frunzelor, în dreptul petelor apare un puf, nu prea dens, de culoare alba.
• Cozile frunzelor, lastarii si tulpinile atacate, prezinta pete alungite brune, superficiale, fara puf albicios.
• Inflorescentele atacate prezinta pe frunzulitele de la baza florilor si pe coditele lor, zone brune, se usuca si cad.
• Atacul semnificativ este cel de pe fructe, acestea putând fi parazitate în toate fazele de dezvoltare.
• Ciuperca patrunde pe la locul de prindere a fructului, produce pete mari brune-olivacei si cu rapiditate distruge tot fructul.

• Tomatele verzi devin tari, aspre iar cele coapte au pete brune-deschise, pe suprafata carora apar zonalitati concentrice; pe fructele cazute pe sol unde este umiditate mare, ciuperca formeaza miceliu cu multi spori.
• În culturile de tomate din sera (ciclul doi), atacul evolueaza rapid, datorita variatiilor de temperatura de zi-noapte, care produc aparitia condensului de apa pe organele vegetative, condens ce urmeaza infectiile.

Metode de prevenire si combatere:

• În fermele legumicole trebuie sa se respecte o izolare spatiala între tarlalele plantate cu cartofi si cele de tomate.
• În sere si solarii se va mentine o temperatura constanta care sa nu scada sub 20ºC si fara oscilatii care produc condens pe plante.
• Tratamente chimice cu: Fungicid Ridomil Gold MZ 68 WG, Fungicid Equation Pro, Fungicid Curzate Manox, Fungicid Acrobat MZ 69 WG, Fungicid Antracol 70 WP.

3. Mana de sol – putrezirea radacinilor, tulpinilor si fructelor – Phytophthora parasitica

Simptome:

• În prima parte a perioadei de vegetatie, ciuperca produce o brunificare a vârfului radacinii principale si a radacinilor secundare, urmata de brunificarea bazei tulpinii, vetejirea si moartea plantelor.
• Tesuturile atacate, brunificate, devin sfarâmiciose datorita putrezirii uscate a lor.
• În conditii de umiditate ridicata, pe baza tulpinii atacate, se formeaza un puf albicios.
• Prezenta ciupercii în tulpina, duce la dezvoltarea de radacini adventive (la suprafata solului), iar frunzele bazale se îngalbenesc, se lasa în jos si cad.
• Plantele care în primele faze manifesta pete verzi închise la baza, urmate de brunificarea zonelor, îngalbenirea si caderea frunzelor, se vor usca foarte repede, imediat dupa plantare.

• Atacul pe fructe este cunoscut sub numele de putrezire în forma de „ochi de iepure”.
• Fructele atacate nu ajung la coacere, cad pe sol si pe ele ciuperca va sporula puternic.

Metode de prevenire si combatere:

• Rasadul de tomate va fi produs numai în sol dezinfectat.
• În spatiile protejate se va face obligatoriu o noua dezinfectie a solului înaintea ciclului doi de productie.
• Tratamente chimice cu Fungicid Previcur Energy, Fungicid Merpan 80 WDG, Captan 80 WDG, Fungicid Folpan 80 WDG., Fungicide Aliette WG 80.

4. Patarea alba a frunzelor de tomate – Septoria lycopersici

Simptome:

• Primele simptome apar pe rasaduri sau pe etajele inferioare de frunze a plantelor, sub forma unor pete circulare de 1-4 mm, de culoare bruna.
• Tesuturile din centrul petelor devin cenuii, cu puncte mici brune-negricioase, dar înconjurate de un inel brun.
• În functie de rezistenta soiului, pe frunze vom întâlni un numar mai mare sau mai mic de pete, cu mai mult sau mai putine puncte brune-negricioase, reprezentate de fructificatiile ciupercii.

Metode de prevenire si combatere:

• Adunarea si arderea resturilor de frunze atacate în rasadnita si câmp
• Dezinfectarea rasadnitelor
• Sortarea rasadurilor la transplantare si îndepartarea frunzelor bazale cu început de atac.
• Tratamente chimice cu: Fungicid Bravo 500 SC, Fungicid Antracol 70 WP, Fungicid Polyram DF, Fungicid Folpan 80 WDG

5. Patarea cafenie a frunzelor (Fulvia fulvum)

Simptome:

• Apare in special in sere si solarii.
• Sunt atacate frunzele, unde se manifesta sub forma de pete mari, de culoare galbuie pe partea superioara, iar pe partea inferioara apare un puf brun-violaceu.

Metode de prevenire si combatere:

• Cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti
• Adunarea si arderea resturilor vegetale infestate
• Asigurarea unei bune ventilatii
• Dezinfectia solului
• Tratamente chimice cu: Fungicid Merpan 80 WDG, Fungicid Bravo 500 SC, Fungicid Ortiva 250 SC,Fungicid Polyram DF, Fungicid Antracol 70 WP

5.  Alternarioza (Alternaria porii f. sp. Solani)

Simptome:

• Frecvent intalnita in camp si in spatii protejate, mai ales pe sfarsitul perioadei de vegetatie.
• Apare pe toate organele plantei, caracterizate de pete circulare concentrice, brune.
• In dreptul lor apare un puf fin brun (conidiofori).
• Pe fructe, cu specific in zona pedunculului, apar pete de forme circulare, usor adancite, brun-negricioase.

Metode de prevenire si combatere:

• Rotatia culturilor
• Asolament rational
• Material saditor sanatos
• Dezinfectarea semintei
• Curatarea resturilor vegetale infestate
• Aratura adanca,
• Tratamente chimice cu Fungicid Bravo 500 SC, Fungicid Rovral 500 SC

6.  Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea)

Simptome:

• Ataca toate partile aeriene pe care apar plagi brune, zonate concentric, acoperite de mucegai cenusiu.
• La baza tulpinilor apar zone de culoare bruna, usor scufundate in tesut.

• Cel mai pagubitor este atacul pe fructe, sub forma de pete cenusii, umede, care se extind din zona pedunculului, afectand pulpa in profunzime.
• Florile atacate putrezesc si se acopera cu un puf cenusiu.
• In camp pe zona insorita apar pete circulare, cu un punct necrotic in centru si cu o pata „fantoma” alba.
• Ciuperca traieste pe resturile vegetale de la suprafata solului, iar sporii acesteia sunt trasportati pe plantele sanatoase de curentii de aer si de picaturile de apa.

Metode de prevenire si combatere:

• Aerisiri in spatii protejate
• Defolieri la baza plantelor
• Indepartarea fructelor atacate si a resturilor vegetale
• Tratamente chimice cu: Fungicid Bravo 500 SC, Fungicid Rovral 500 SC, Fungicid Ortiva 250 Fungicid Teldor 500 SC, Fungicid Switch 62.5 WG

7.  Fainarea  (Leveillula taurica)

Simptome:

• Este frecventa in spatii protejate.
• Pe frunze apar pete galben-aurii, cu puf fin, alb pe fata inferioara.
• Tesuturile atacate se necrozeaza, frunzele se usuca.
• Plantele atacate formeaza un numar mic de fructe, ce ajung la maturitate foarte greu.

Masuri de prevenire si combatere:

• Adunarea si arderea resturilor vegetale
• Aerisire corespunzatoare
• Tratamente chimice cu: Fungicid Thiovit Jet 80 WG, Fungicid Kumulus DF, Fungicid Ortiva 250 SC, Fungicid Topas 100 EC, Karathane M 33 CE

MICOPLASME:

1. Stolburul tomatelor – Stolbur disease mycoplasma

Simptome:

• Micoplasma produce virescenta (înverziri ale organelor, ce în mod normal nu sunt verzi), filodie (transformarea organelor florale în frunze), proliferari (creteri exagerate), malformari (creteri anormale) si aspermii (deformari ale inflorescentelor ce nu vor produce samânta).
• Tomatele atacate prezinta hipertrofieri (creteri exagerate) ale caliciului florilor, lignificari ale vaselor conducatoare din fructele care nu vor ajunge la maturitate sa aiba culoarea roie caracteristica.

Metode de prevenire si combatere:

• Eliminarea buruienile gazda ale micoplasmei.
• Solurile cultivate vor fi mentinute la umiditate corespunzatoare, prin irigare, pentru a se împiedica dezvoltarea
  insectelor care este cu atât mai rapida cu cât este mai cald.
• Se va avea în vedere distrugerea vetrelor de cuscuta.

Principalii daunatori sunt:

1. Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)

Este un dauantor intalnit in spatiile protejate, dezvoltarea lui fiind conditionata de temperaturile ridicate. Cu cat temperatura este mai ridicata, cu atat procesul de dezvoltare se desfasoara mai repede.

Atacul se manifesta prin colonizarea de catre adulti si larve a frunzelor si lastarilor, din care sug continutul celular. Efectul este ingalbenirea frunzelor, uscarea si caderea lor.

Metode de combatere:

• Distrugerea resturilor vegetale, dupa desfiintarea culturii.
• Dezinsectia serelor si solariilor inainte de infiintarea unei noi culturi.
• Tratamente cu Insecticid Decis Mega 50 EW (0.25 l/ ha), Insecticid Actara 25 WG ( 0.2 kg/ha), Insecticid Confidor Energy (1.3 l/ha), Insecticid Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 6 l apa), Insecticid Movento 100 SC.

2. Nematodul galicol al radacinilor (Meloidogyne incognita)

Se dezvolta bine in conditii de temperaturi ridicate. Poate avea 4-8 generatii pe an.  Nematodul ataca imediat dupa plantarea rasadurilor. Dupa 3-4 saptamani se si pot observa galele pe radacini. Simptomele atacului constau in ofilirea frunzelor si stagnarea in crestere, urmand usucarea plantei dinspre varf spre baza. Acesta este un daunator periculos deoarece prezenta lui poate conduce la infectii cu Fusarium spp. si Verticillium spp., care grabesc moartea plantei.

Metode de combatere:

• Rotatia corecta a culturilor;
• Cultivarea soiurilor rezistente;
• Tratamente la sol cu Basamid Granule sau Insecticid Force 1.5 G

3.  Musca miniera (Liriomyza Trifolii)

Acesta ataca frunzele plantelor. Pe ranile provocate de aceasta insecta se pot instala agenti fito-patogeni. In conditii de sera pot ajunge pana la 8 generatii/an. Daunele sunt produse atat de adulti cat si de larve. Adultii produc orificii de hranire, favorizand intrarea diferitilor agenti patogeni si astfel imbolnavirea plantei. Larvele mineaza frunzele. Rod galerii in miezul frunzei. Un atac puternic duce la uscarea frunzelor. O cultura de tomate atacata de musca miniera duce la scaderea productiei si  la deprecierea din punct de vedere calitativ.

Metode de combatere:

• Tratamente chimice cu Insecticid Confidor Energy, Insecticid Mospilan 20 SG, Insecticid Actara 25 WG, Insecticid Laser 240 SC, Insecticid Decis Mega 50 EW.

4.  Afide (Macroshiphum euphorbiae)

Sunt specii polifage ce migreaza de la o planta la alta sau de la o specie la alta.  Atacul se manifesta prin colonizarea frunzelor, pe partea interioara, a butonilor florali si uneori chiar a florilor. Simptome ale atacului sunt rasucirea frunzelor, ingalbenirea si uscarea lor. Florile care au fost atacate vor cadea. Un atac puternic va conduce la stagnarea in dezvoltare  plantelor, obtinerea unor productii scazute si depreciate din punct de vedere calitativ. Afidele sunt raspunzatoare pentru transmiterea virusilor la plante.

Metode de combatere:

• Tratamente cu Insecticid Decis Mega 50 EC (0.2 l/ha), Insecticid Confidor Energy (0.6 l/ha), Insecticid Mospilan 20 SG (1.5 gr/12 l apa), Insecticid Actara 25 WG

5. Tripsul tutunului (Thrips tabaci) 

Aceastia colonizeaza varfurile de creste, florile, frunzele, determinand avortarea florilor si piticirea plantelor; transmit o serie de viroze. esturile vegetale, frunzele si stratul superficial al pamantului reprezinta locul ideal de iernare. In camp poate avea 3-6 generatii/an. Il intalnim si in sere, unde in conditii favorabile poate ajunge si pana la 10 generatii pe an. Plantele sunt atacate atat de adulti cat si de larve. Acesta se manifesta prin colonizarea frunzelor, varfurilor vegetative si florilor, din care sug seva. Pe frunzele afectate apar pete galben-cenusii sau castaniu-inchise, in special in zona nervurilor. La plantele mai dezvoltate, consecintele atacului sunt stagnarea in dezvoltare, ingalbenirea, chiar uscarea si moartea plantei.

Metode de combatere:

• Tratamente cu Insecticid Actara 25 WG, Insecticid Mavrick 2 F, Insecticid Karate Zeon 50 CS, Insecticid Decis Mega 50 EW

6. Tripsul californian (Frankliniella occidentalis)

Plantele sunt atacate atat de adulti cat si de larve. Acestia sug seva din frunze, flori si fructe. Pe partile atacate apare pete decolorate, care devin argintii, chiar brune. Daca atacul s-a produs si asupra bobocilor florali, acestia nu se vor mai deschide. Astfel se vor obtine recolte reduse, de calitate slaba. Acest daunator este principalul responsabil pentru transmiterea virusului tomatelor (TSWV).

Metode de combatere:

• Tratamente chimice cu Insecticid Mospilan 20 SG.

7. Molia tomatelor (Tuta absoluta)

Aceasta insecta ataca toate legumele din familia solanaceelor (cartof, vinete, ardei), dar prefera tomatele. n functie de conditiile de mediu, se parcurg 30-40 de zile pana la o dezvoltare completa. Durata ciclului de viata este inversa proportionala cu cresterea temperaturilor. La 30°C va avea un ciclu de 20 de zile. Acest daunator actioneaza de la o temparatura minima de 8°C. Ploile si umiditatea sub 30% afecteaza dezvoltarea populatiei.

 Atacul se manifesta prin formarea de galerii in frunze, tulpini si fructe. Fiind un atac intern, este mai greu de combatut. Daunele se produc indeosebi in stadiul de larva, prin minarea frunzelor si a pielitelor fructelor. La inceput, minele apar precum niste pete mici pe frunze, albe. Pe masura ce larvele se dezvolta, petele se maresc si se coloreaza in alb-verde.

Acest daunator poate prezenta rezistenta la insecticide de aceea se recomanda maxim 2-3 aplicari cu un produs care are acelasi mod de actiune.

Metode de combatere:

• Tratamente chimice cu Insecticid Mospilan 20 SG, Insecticid Affirm, Insecticid Actara 25 WG, Insecticid Decis Mega 50 EW, Insecticid Coragen 20 SC.

8. Omida fructificatiilor (Helicoverpa armigera)

Este o specie polifaga, ce ataca peste 120 de specii. Larvele ataca frunzel, rod epiderma si miezul; bobocii nu se vor mai deschid, se vor innegri, iar in cele din urma vor cadea. Florile se zbarcesc si devin brune, nu vor mai rodi, iar fructele patrund in pulpa, unde formeaza galerii si se hranesc cu semintele.

Metode de combatere:

• Tratamente chimice cu: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Mavrik 2F, Insecticid Affirm, Insecticid Mospilan 20 SG, Insecticid Coragen 20 SC

9. Coropisnita (Gryllotalpa gryllotalpa)

Are un regim de hrana omnivor, hranindu-se cu substrat vegetal, prada vie (rame si diverse larve) sau cu cadavre de insecte. Larvele se hranesc cu radacini subtiri si moi. Acest lucru slabeste plantele, provocand moartea lor. Dupa 1-2 napaliri larvele pareasesc cuibul si incep sa sape singure coridoare subterane. Pana la stadiul de adult, larvele naparlesc de mai multe ori. Cand vine toamna, prin octombrie, se ingroapa in pamant , la 30-100 cm adancime, intrand in hibernare. Daunele produse sunt directe, prin roaderea sistemului radicular al plantelor. Acestea scot la suprafata solului semintele incoltite sau plantele tinere. Plantele atacate se vestejesc si se apleaca pe sol.

Metode de combatere:

• Tratamente chimice aplicate pe sol: Moluscocid Corocid Forte

10. Acarianul rosu comun (Tetranichus urticae)

Are 6-10 generatii pe an, o generatie durand cam 15-28 de zile.  Se raspandeste foarte usor de la o planta la alta, atacul maxim fiind in perioada iulie-august. Atacurile cele mai frecvente au loc in anii cu primaveri si veri timpurii, calde si secetoase. Adultii si larvele se aseaza pe partea inferioara a frunzelor, pe care le inteapa si le sug sucul celular. In urma acestora, celulele tesuturilor se degradeaza, se golesc iar in interiorul frunzei patrunde aer, capatand un aspect de pergament. Frunzele atacate au pete cenusii, lucioase si nu se deformeaza. Daca atacul este puternic frunzele se usuca treptat si cad, iar plantele nu mai fructifica, recolta fiind redusa.

Metode de combatere:

• Tratamente cu Acaricid Nissorun 10 WP.

Origine și răspândire

Tomatele sunt originare din America Centrală și de Sud, Peru și Ecuador și provin din specia Lycopersicum esculentum cerasiforme. Ele au fost semnalate de Cristofor Columb, în anul 1498, dar mult timp au fost considerate plante ornamentale. În Europa, tomatele s-au cultivat pentru prima dată în Spania și Portugalia sub denumirea de “mere peruviene”. Cultura comercială a tomatelor a început în Franța în anul 1880, în Belgia în anul 1904, iar în Germania în anul 1914. De atunci, cultura toamtelor a cunoscut o extindere fără precedent. În țara noastră se cultivă în toate regiunile, reprezentând cultura numărul unu în sere și solarii.

Importanța culturii

• De la tomate se consumă fructele la maturitate fiziologică, dar și cele care nu ajung în această fază (gogonele) pentru prepararea murăturilor;
• Se pot consuma într-o gamă variată de moduri: salate simple sau în amestec cu alte legume, sau preparate în ciorbe, sosuri ghiveci, roșii umplute etc., prelucrate sub formă de pastă, bulion, conserve, sucuri etc.;
• Au valoare alimentară ridicată datorită conținutului fructelor în vitamine, zaharuri, substanțe minerale, aminoacizi și acizi organici.

Sfaturi pentru cultivare și îngrijire

Temperatura minimă de germinare a semințelor este de 10˚C, temperatura optimă este de 24˚C. La temperatura minimă germinația are loc în 10 – 15 zile, iar la cea optimă în 5 – 6 zile. În perioada imediat următoare apariției frunzelor cotiledonare, răsadul de tomate este foarte sensibil la temperatură. Temperaturile sub 10˚C sunt dăunătoare plantelor. Chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, temperaturile de

-1˚C până la 3˚C, provoacă înghețul plantei. La temperaturi peste 30˚C, polenul nu mai germinează iar plantele nu mai fructifică. Temperatura optimă pentu germinarea polenului este de 21 – 26˚C, iar pentru dezvoltarea fructelor 18 – 24˚C.

Tomatele au cerințe mari față de intensitatea lumini, care are un rol primordial în creștere și fructificare. Perioada în care tomatele necesită o iluminare puternică începe în a 8 – 10a zi de răsărire. Insuficiența luminii în această fază duce la alungirea tinerelor plante și la obținerea unor răsaduri firave. Lipsa luminii în perioada coacerii fructelor atrage după sine întârzierea acestui proces.

Umiditatea are deasemenea o importanță deosebită pentru creșterea și dezvoltarea tomatelor. În cazul tomatelor semănate direct în câmp, sistemul radicular pătrunde mai adânc în sol și plantele se pot aproviziona cu apă din straturile profunde, motiv pentru care se apreciază că tomatele rezistă destul de bine la secetă. În cazul tomatelor cultivate prin răsad sistemul radicular este mai superficial, plantele nu se pot aproviziona cu apă din straturile profunde ale solului, ceea ce presupune asigurarea necesarului de apă prin irigare. Umiditatea optimă pentru porducție se situează între 50 – 60%.

Regimul de nutriție este foarte complex în cazul tomatelor. În câmp, pentru o producție de 35 t/ha, pentru o tonă de fructe se consumă: 2,6 – 3,8 kg N, 0,4 – 1,0 Kg P2O5, 3,6 – 4,0 kg K2O, 4 kg CaO, 0,6 kg Mg.

Solurile recomandate pentru cultura de tomate sunt cele mijlocii. Terenurile nisipoase sunt recomandate culturii de tomate, cu condiția asigurării elementelor nutritive și a apei. Solurile argiloase sunt improprii pentu cultura de tomate. Tomatele cresc și rodesc bine pe un sol bine lucrat, afânat, bogat în substanțe fertilizante, cu conținut ridicat de humus (5 – 6%), permeabil pentru aer și apă și care se încălzește ușor. pH-ul solului trebuie să fie cuprins între 6 și 6,5.

Tehnologia culturii tomatelor în câmp

Cultura tomatelor timpurii are o pondere destul de importantă și urmărește asigurarea de fructe proaspete la sfârșitul lunii iunie și toată luna iulie. Plante bune premergătoare sunt: lucerna, fasolea, mazărea, bulboasele, cucurbitaceele și unele rădăcinoase. Revenirea tomatelor pe aceeași solă se face după 3 – 4 ani. S-a constatat că prin monocultură producția scade considerabil, ajungând după 5 ani la numai 30 % din cea inițială.

Pentru cultura tomatelor timpurii, se aleg terenurile cu textură luto-nisipoasă, cu expoziție sudică, adăpostite contra vânturilor, plane sau cu o pantă ușoară, favorabilă irigării pe rigole lungi.

Pregătirea terenului începe din toamnă. După desființarea culturii anterioare, se execută mobilizarea terenului în vederea nivelării de exploatare. În mod normal, fertilizarea de bază trebuie efectuată în funcție de datele furnizate de cartarea agrochimică. Orientativ se pot aplica 30 – 40 t/ha gunoi de grajd nefermentat, 250 – 300 kg/ha superfosfat și 100 – 150 kg/ha sulfat de potasiu. Îngrășămintele sunt încorporate în sol prin arătură adâncă de 28 – 30 cm. Primăvara, după ce terenul s-a zvântat, se întreține arătura până la plantare, cu grapa sau cultivatorul și se administrează 150 kg/ha azotat de amoniu, 150 kg/ha superfosfat și 75 kg/ha sulfat de potasiu. Terenul se modelează în straturi înălțate cu lațimea la coronament de 104 cm. Răsadurile se produc în sere sau răsadnițe. Semănatul se face cu 45 – 60 de zile înainte de plantare, în mod obișnuit, între 20 februarie și 1 martie, folosind 250 g sămânță pentru un hectar de cultură.  Se seamănă în rânduri, la 5 cm distanță între ele, iar pe rând la 1,5 – 2 cm. Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se vor însămânța 40 m² de spațiu, cu 6 – 7 g sămânță pe m².

Răsadul se repică în cuburi nutritive de 7 x 7 x 7 cm sau se produce prin semănat direct în ghivece. Pentru repicat este nevoie de o suprafață de 350 – 400 m² răsadnițe.

Lucrările de îngrijire a răsadurilor sunt cele obișnuite: dirijarea factorilor de vegetație, asigurarea luminii necesare, corelarea temperaturii cu lumina, îngrășarea fazială cu soluții de fertilizanți în concentrație de 0,4 – 0,5 %, tratamente contra bolilor și dăunătorilor.

Plantarea în câmp se face în momentul în care temperatura în sol, la adâncimea de 10 – 15 cm, se stabilizează la 12^oC și când pericolul brumelor târzii a trecut (15 – 25 aprilie în sudul țării și 1 – 10 mai în zonele mai nordice). Pe stratul înălțat de 104 cm se plantează 2 rânduri distanțate la 60 cm, 70 cm, 80 cm, iar între plante pe rând, distanța este de 25 cm, 30 cm sau 40 cm, realizând o densitate cuprinsă între 40 000 și 50 000 plante/hectar. Plantarea se face manual în mod obișnuit, sau mecanizat cu mașina de plantat răsaduri. Adâncimea de plantare este până la prima frunză adevărată. Răsadul alungit se plantează culcat în lungul rândului. După plantare, la fiecare plantă, se aplică 1 – 2 l apă pe suprafețe mai mici sau pe rigole, cu norme de 150 – 200 m³ /ha pe suprafețe mari, pentru a asigura prinderea plantelor.

Lucrările de îngrijire sunt destul de complexe, unele având caracter general, iar altele caracter special. La 3 – 5 zile după plantare se face completarea golurilor, manual, cu răsad de calitate, din același soi și de aceeași vârstă cu cel folosit inițial la plantare. Afânarea solului se realizează prin prașile mecanice și manuale de 3 – 4 ori, cu această ocazie fiind distruse și buruienile necombătute de erbicide. Irigarea culturilor de tomate este corelată cu fazele de creștere și dezvoltare a acestora. După udarea de la plantare, următoarea udare se face la 4 – 5 zile, a treia după înfloritul primelor 2 inflorescențe, a patra și următoarele la interval de 8 – 10 zile. Normele de udare sunt de 200 – 400 m³/ha. Udările sunt mai dese în faze de formare și creștere a fructelor.

Se aplică 2 fertilizări, prima imediat după apariția primelor fructe cu 50 kg/ha azotat de amoniu și 50 kg/ha sulfat de potasiu, iar a doua la 15 – 20 zile după prima, când se aplică 120 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat  și 75 kg/ha azotat de potasiu.

Lucrările de îngrijire cu caracter special, de dirijare a creșterii și fructificării cuprind: copilitul, care se face radical, lăsându-se doar tulpina principală; cârnirea tulpinii după 3 – 4 inflorescențe, la 2 frune deasupra ultimei inflorescențe. Susținerea plantelor se face pe araci sau spalieri cu o sârmă la 40 – 45 cm.

În cazul apariției ăericolului brumelor târzii de primăvara se iau măsuri de protecție a culturilor prin realizarea perdelelor de fum din brichete fumigene sau din arderea diferitelor gunoaie.

Recoltarea, începe după 15 – 20 iunie, se face manual, eșalonat la 3 – 5 zile, până la sfârșitul lunii iulie, chiar începutul lunii august. În funcție de destinația producției, fructele se recoltează la diferite grade de maturare.

Producția obținută în mod obișnuit este de 25 – 30 t/ha, dar potențialul biologic productiv este mult mai ridicat.

Cultura tomatelor de vară-toamnă are ponderea cea mai mare, putând fi extinsă și în zonele cu primăveri târzii. Prin acest sistem de cultură se asigură piața de tomate începând de la jumătatea lunii iulie și până la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru industrializare.

Alegerea și pregătirea terenului se face în mod asemănător cu tomatele timpurii.

Bune premergătoare pentru tomatele de vară-toamnă sunt aceleași specii menționate la tomatele timpurii. Ținând seama că înființarea culturilor se face după data de 1 mai, sola destinată tomatelor se poate folosi, total sau parțial cu culturi anticipate de salată, spanac, ceapă verde, ridichi de lună etc., cu condiția ca acestea să fie recoltate până la sfârșitul lunii aprilie.

Răsadurile se pot produce în solarii sau răsadnițe semicalde. Semănatul în răsadnițe se face între 1 și 20 martie, iar pentru tomatele destinate industrializării se face din 5 martie, în 3 epoci, la interval de 10 zile, până la 25 martie.

Se folosesc 300 – 350 g sămânță pentru un hectar. Semănatul se face rar, la 8 – 10 cm între rânduri și 2 – 3 pe rând. Pentru culturile de vară se poate face repicatul direct în strat nutritiv la 10 cm între rânduri și 3 – 4 cm pe rând. Pentru culturile de toamnă răsadul nu se mai repică. Vârsta răsadului la plantare trebuie sa fie în jur de 45 de zile. Răsadul trebuie să fie scurt, viguros, bine călit, astfel încât să permită și plantare mecanizată.

Răsadurile nerepicate se scot grupate, cu mai mult pământ pe rădăcină, și se transportă ferite de soare și vânt la locul de plantare. Pentru asigurarea prinderii înainte de plantare se face mocirlirea.

Plantarea în câmp a răsadurilor se realizează eșalonat, între 1 și 25 mai. Pe teren modelat în straturi înălțate de 104 cm se plantează 2 rânduri la 60 cm, iar între plante pe rând 30 – 35 cm.

Soiurile cu creștere nedeterminată, care vor fi susținute pe spalier înalt se plantează pe teren nemodelat, la distanța de 100 cm între rânduri și 20 cm pe rând. După plantare se udă bine pentru asigurarea prinderii răsadului, perioada fiind mai călduroasă.

Lucrările de îngrijire sunt în mare parte asemănătoare cu cele de la tomatele timpurii.

Completarea golurilor se face cu răsad de rezervă după 3 – 5 zile de la plantare. Solul se menține afânat și curat de buruieni prin prașile repetate.

Tomatele pentru industrializare cultivate prin răsad se fertilizează fazial de două ori: prima la apariția primelor fructe, cu 125 – 150 kg/ha azotat de amoniu și 50 kg/ha azotat de potasiu, iar a doua la 15 – 20 de zile după prima, aplicând 150 kg/ha superfosfat și 50 kg/ha azotat de potasiu.

Irigarea culturii se face cu norma de udare de 350 – 400 m³/ha, aplicându-se 9 – 11 udări.

După prinderea răsadurilor, se efectuează palisatul culturilor pe spalier înalt, cu ajutorul sforilor, care se leagă în partea de jos de tulpina plantelor, iar cu capătul de sus de sârma spalierilor. Pe măsură ce plantele cresc, acestea se răsucesc în jurul sforilor de susținere.

Soiurile cu creștere determinată nu se susțin și nu se copilesc. Acestea se dezvoltă viguros, umbresc bine solul, umiditatea se păstrează mai bine, dar producția este puțin mai întârziată față de cele susținute pe araci sau spalieri.

Recoltarea se face eșalonat, la maturitatea fiziologică, de la jumătatea lunii iulie până la începutul lunii obtombrie. Recoltarea se face cel mai adesea manual, la interval de 3 – 5 zile.

Productia ce se poate realiza este de 45 – 60 t/ha.

Cultura tomatelor în solarii  se poate practica în două sisteme: ciclul scurt, care ține de la 20 martie – 5 aprilie, până la 15 – 20 iulie și ciclul lung care se înființează la aceeași dată cu ciclul scurt, dar desființarea culturii se face în jur de 15 – 20 septembrie.

Pregătirea terenului se începe toamna prin defrișarea culturii anterioare. Se strâng și se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul etc. Fertilizarea de bază se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat odată la 2 – 3 ani, cu 300 – 500 kg/ha superfosfat și 150 – 200 kg/ha sulfat de potasiu.

Primăvara, cât mai devreme posibil, în funcție de condițiile climatice concrete ale aerului respectiv, mai ales dacă avem culturi înființate din toamnă, se va face acoperirea solarului cu folie de polietilena, asigurând o bună etanșeizare. Dacă sunt înființate culturi de toamnă, acestea se udă, se fertilizează și eventual se recoltează.

Dacă nu sunt culturi, solul se mărunțește cu freza, se dezinfectează și se fertilizează cu 300 kg/ha Complex III.

Terenul se modelează în straturi înălțate cu lățimea la coronament de 94 cm sau în biloane echidistante la 70 cm.

Răsadurile se produc în sere înmulțitor, în răsadnițe calde sau în sere încălzite acoperite cu plastic.

Ținând seama de data plantării și de vârsta răsadului în jur de 50 – 60 de zile, semănatul se începe din a treia decadă a lunii ianuarie. Se seamănă în lădițe sau pe strat nutritiv, folosind circa 250 g sămânță pentru 1 ha. Răsadurile se repică în ghivece de plastic de 8 cm sau cuburi nutritive de 7 x 7 x 7 cm, la apariția primei frunze adevărate. O atenție deosebită trebuie acordată călirii răsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de plantare, ținând seama că în solar temperaturile sunt mai reduse.

Înainte de plantare răsadul se udă bine. Pentru ambele cicluri, plantarea se face între 20 și 25 martie în zonele mai sudice și până pe 5 aprilie în zonele mai nordice, când în sol se menține temperatura constantă de 10 – 12°C.

Plantarea se face manual sau mecanizat. După plantare răsadul se udă local cu 0,5 – 1 l apă la fiecare plantă pentru a nu răci solul.

Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp.

Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din același hibrid, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.

Solul se menține afânat și curat de buruieni prin prașile repetate, aplicate manual sau mecanic (la inceputul culturii). Prima prașilă manuală se face la 10 – 12 zile de la plantare. Următoarele prașile se repetă la interval de 10 – 15 zile, în funcție de nevoie.

Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima influorescență și la a doua inflorescență. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare de 300 kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se repetă la legarea celei de a cincea inflorescență, dar la ciclu prelungit.

Tomatele cultivate în solar se irigă diferențiat, în jur de 10 – 12 udări pentru ciclul scurt și 14 – 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai mici (200 – 250 m³/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se incălzește și plantele cresc, normele se măresc (350 – 400 m³/ha). Norma de irigare este cuprinsă între 4000 și 5500 m³/ha. Irigarea se face pe rigole, dar rezultatele mult mai bunese obțin prin folosirea irigării prin picurare și care asigură o distribuție mai uniformă a apei de udare și reducerea  cu 25 – 40 % a normei totale de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită și la aplicarea îngrășămintelor. Plafonul minim de umiditate în sol este de 65 – 70 % din IUA.

Combaterea bolilor și a dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă și la timp a tuturor măsurilor de igienă culturală și prin tratamente fitosanitare.

Susținerea plantelor se face la circa 20 de zile de la plantare, pee spalier cu o singură sârmă la ciclul scurt sau cu sfori mai lungi, susținute se sârme fixate pe scheletul solarului, la ciclul prelungit.

Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul scurt cârnitul se face după 3 – 4 inflorescențe, iar la cel prelungit după 7 – 8 inflorescențe.

Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1 – 2 frunze de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngăbenesc, acestea se îndepărtează.

Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura și umiditatea se realizează prin aerisire. La început aerisirea se realizează prin deschiderea ușilor de la capetele solariilor, iar în zilele mai călduroase aerisirea se realizează prin zona de mijloc a solariilor prin ridicarea, la început, apoi prin înlăturarea completă a foliei pe o lungime de 6 – 8 m.

Recoltarea tomatelor  din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei de 20 mai, iar în cele mai puțin favorabile în jur de 5 – 10 iunie. Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanța roșie cuprinde 1/3 din fruct, iar pentru export când această nuanță apare numai în zona din vârful fructului. Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuă pentru ciclul I până la decada a treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit pâmă în septembrie.

Prodcuția poate fi de 40 – 50 t/ha în ciclul scurt și de 55 – 70 t/ha în ciclul lung.