Se considera ca pepenele galben este originar din Asia (Iran sau India), sau din Africa Centrala, Africa Tropicala sau Afganistan, zone in care este cunoscut de circa 2000 de ani. Pepenele galben se cultiva pentru fructele sale care se consuma la maturitatea fiziologica, in stare proaspata sau ca fructe glasate, dulceata, marmelada, sucuri, salata de fructe, fiind apreciate pentru gustul, aroma si parfumul lor. Este benefic in tratarea multor afectiuni precum: hipertensiune arteriala, aritmii, boli de piele, afectiuni autoimune, cataracta, oboseala oculara etc.

Principalele boli sunt:

MICOZE:

1. Mana cucurbitaceelor – Pseudoperonospora cubensis

Simptome:

• Mana ataca numai frunzele, sub forma unor pete verzideschis pe fata superioara, pete de forma colturoasa, bine delimitate de nervurile frunzelor.
• Culoarea petelor se schimba în galben, apoi în brun, iar pe fata inferioara, apare un puf cenuiu-violaceu sau bej.
• În conditii favorabile, petele se pot uni si este distrusa o mare parte din frunza, iar plantele vor ramâne repede fara frunzi.
• Infectiile se produc pe vreme umeda, la temperaturi cuprinse între 5- 30ºC (la optim 23ºC) când, apar sporii ce vor germina si vor da filamente de infectie care, patrund prin stomatele (deschideri naturale) frunzelor ce au
  cel putin jumatate din suprafata normala.
• Viabilitatea sporilor depinde de temperatura, de intensitatea luminoasa si de umiditatea atmosferica.
• Pe timp secetos si la temperaturi de peste 32ºC sporii mor. În tesuturile uscate, se formeaza spori de rezistenta
  sferici, galbeni-bruni.

Metode de prevenire si combatere:

• Arderea resturilor de plante atacate sau îngroparea lor în profunzime.
• În asolamentul legumicol, bostanoasele vor reveni dupa cel putin 4 ani pe aceeai sola.
• În câmp, irigarea se va face numai prin brazde pentru a nu raspândi sporii.
• În spatii protejate, se va asigura o buna aerisire a culturii, iar în cazul declanarii atacului se va reduce umiditatea.

2. Fainarea cucurbitaceelor – Erysiphe cichoracearum si Sphaerotheca fuliginea

Simptome:

• Organele aeriene (tulpini, frunze si chiar fructe sunt atacate în toate stadiile de dezvoltare .
• Pe suprafata acestor organe apare un miceliu alb, fainos, sub forma unor pâsle mai mult sau mai putin extinse.
• Pe limbul frunzelor, petele se pot uni si acopera suprafete mari de limb care, în scurt timp se vor usca.
• Sub acest miceliu tesuturile se îngalbenesc si se brunifica.
• În conditii de seceta atmosferica, atacul se extinde pe cozile frunzelor, pe tulpini si chiar pe fructe.
• Conditiile optime de instalare si evolutie a ciupercilor difera.
• Pentru Erysiphe temperatura optima este de 15- 26ºC si nu necesita o umiditate ridicata, în timp ce pentru Sphaerotheca, temperatura optima este de 15-21oC dar, necesita o umiditate ridicata.

Masuri de prevenire si combatere:

• Cultivarea de soiuri rezistente
• Respectarea asolamentului si distrugerea plantelor gazda din flora spontana pentru diminuarea presiunii de infectie
• Tratamente chimice cu Topas 100 EC, Kumulus DF, Ortiva 250 SC, Thiovit Jet 80 WG, Systhane Plus 24 E.

3. Antracnoza cucurbitaceelor este produsa de Colletotrichum lagenarium

Simptome: 

• Atacă pe tulpini, frunze și fructe chiar de la răsărire cu pete gălbui-verzui sau galben-rozalii pe cotiledoane și hipocotil.
• Pe frunzele plantelor mai mari apar pete verzui care devin brune sau brun-roșcate și pot cuprinde toată frunza care se va usca.
• Pe fructe apar pete rotunde, gălbui care devin brun-cenușii cu diametrul de 1 – 2 cm implantate în pulpă.
• La umiditate sporită petele se acoperă de un mucegai rozaliu. Sub pete ţesuturile se înmoaie şi putrezesc devenind gazdă pentru alte ciuperci parazite

Metode de prevenire si combatere:

• Adunarea si distrugerea resturilor vegetale dupa recoltare
• Tratamente chimice in perioada de vegetatie cu Dithane M45, Merpan 50 WP, Captan 80 WDG, Melody Compact 48 WG, Champ 77WG

4. Alternarioza produsa de Alternaria cucumerina

Simptome:

• Atacul se manifesta la frunze, petioli, lastari si tulpina.
• La frunze, petele sunt mici la inceput si de culoare galbuie, ulterior petele se extind si usuca planta.
• Petele care apar pe lastari sunt alungite si de culoare bruna

Metode de prevenire si combatere:

• Adunarea si distrugerea resturilor vegetale
• Cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti
• Cultivarea de soiuri rezistente la mana
• Tratament cu Fungicid Dithane M45 (0,2 %), Fungicid Funguran 50 WP (0,4 %), Fungicid Aliette 80 WP (0,2 %)

Principalii daunatori sunt:

1. Paianjenul rosu (Tereanycus urticae)

Este localizat la partea inferioara a frunzelor si se recunoaste dupa uscarea tesuturilor dintre nervuri care devin pergamentoase. Atacul are valori maxime in lunile iulie si august. Larvele si adultii au culoarea substratului pe care traiesc.

Metode de combatere:

• Tratamente cu Vertimec (1 l/ha), Nissorun 10 WP (5 g/12 l apa), Envidor 240 SC, Millbeknock EC.

2. Musculita alba (Trialieurodes vaporariorum)

Larvele si adultii se hranesc cu sucul celular pe care il absorb din tesuturile intepate. Atacul este insotit de secretii zaharate pe care secundar se dezvolta fumagina. Musculita este de talie mica pana la 1,5 mm cu corp galbui si aripi albe. Larvele au 0,8 mm lungime, de culoare bruna si corpul turtit.

Metode de combatere:

• Distrugerea resturilor vegetale, dupa desfiintarea culturii.
• Dezinsectia serelor si solariilor inainte de infiintarea unei noi culturi.
• Tratamente cu Decis Mega 50 EC (0.25 l/ ha), Actara 25 WG ( 0.2 kg/ha), Confidor Energy (1.3 l/ha), Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 6 l apa).

3. Tripsul comun (Thrips tabaci)

Este localizat pe parea inferioara a frunzelor, unde larvele si adultii distrug tesuturile pana in vecinantatea epidermei exterioare. Dupa atac frunzele se necrozeaza zonal, nervurile raman intacte, iar restul tesuturilor normal colorate. In anii secetosi si caldurosi atacul este frecvent.

Adultii si larvele tripsului californian (Frankliniella occidentalis),afecteaza aparatul foliar si florile, de unde absorb hrana din tesuturi. Ca efect tesuturile se deformeaza, iar frunzele si florile, prezinta numeroase pete decolorate, capatand cu timpul o culoare argintie. Cand atacul intervine inaine de inflorit, bobocii nu se mai deschid.

Metode de combatere:

• Utilizarea capcanelor atractante.
• Tratamente cu Actara 25 WG, Mavrik 2 F, Karate Zeon 50 CS, Decis Mega 50 EW

Origine si raspandire

Pepenele verde este originar din Africa de Sud si Centrala unde creste spontan. A fost inca din antichitate, cu 1500 ani inaintea erei noastre, de catre chinezi, indieni si arabi. In Europa, cultura este cunoscuta la inceputul secolului al XVI-lea, de unde s-a raspandit in America de Nord (1629 – 1664). In tara noastra se cultiva pe suprafete semnificative, cu o productie medie de 20 t/ha care se valorifica atat pe piata interna cat si externa.

Importanta culturii

– Pepenele verde se cultiva pentru fructele sale ajunse la maturitatea fiziologica, care sunt apreciate de consumatori datorita gustului echilibrat, dulce, fin si placut;

– Fructele au o valoare energetica de 26 – 29 cal/100 g, un continut de apa de 89 – 94% si un continut de zahar de 7 – 11%;

– Fructele contin 0,2 g lipide, 0,5g proteine, vitamina A, complex B, vitamina C, vitamina H, vitamina PP, 12 mg fosfor, 2,5 mg potasiu, 0,2 mg Fe si 7 mg calciu la 100 g produs;

– Fructele au capacitate mare de pastrare, de circa 30 de zile si o buna rezistenta la transport, putand fi valorificate in zonele nordice ale tarii, unde nu se cultiva. Fructele mici, ajunse in toamna in stadiul de parga, se folosesc pentru muraturi;

– Au o buna valoare terapeutica, sucul avand actiune diuretica, fiind indicate pentru cura bolnavilor de rinichi, deoarece pot dizolva calculii renali.

Sfaturi pentru cultivare si ingrijire

Pepenele este o planta termofila, cu pretentii foarte mari de caldura. La temperaturi minime de 14 – 16°C, semintele germineaza in 21 zile iar la cele optime de 25 – 30°C, in 5 – 6 zile. Plantele vegeteaza bine la temperaturi optime de 25 – 30°C. La 10 – 15°C procesele fiziologice din plante incetinesc, iar la 8 – 10°C, pe o durata mai indelungata de timp, plantele pier. Oscilatiile de peste 10°C intre zi si noapte stanjenesc sau opresc vegetatia. Plantele mature suporta bine temperaturi cu putin peste 40°C.

Pepenii sunt sensibili la curentii de aer, motiv pentru care culturile se infiinteaza intre perdele de plante cu port inalt.

Fata de lumina pretentiile speciei sunt foarte mari, avand nevoie de 1500 ore de stralucire a soarelui. La lumina insuficienta plantele sunt slab dezvoltate, florile avorteaza, productia este redusa, iar continutul in zahar scade.

Pretentiile plantei fata de apa sunt mari, dar sistemul radicular puternic dezvoltat asigura nevoile pe faze de vegetatie. Aplicarea a 2 – 3 udari in perioada infloririi si fructificarii determina realizarea de productii mari.

Elementele minerale trebuie sa se gaseasca in cantitati corespunzatoare in sol. Excesul de azot dauneaza formarii si coacerii fructelor, insa potasiul din sol si fosforul influenteaza favorabil fructificarea si calitatea fructelor.

Cele mai bune soluri pentru cultura sunt cele cu structura nisipoasa sau nisipo-lutoasa, care se incalzesc repede.

Alegerea si pregatirea terenului in vederea infiintarii culturii in ogor este asemanatoare cu a celorlalte plante din grupa, cu mentiunea ca gunoiul de grajd trebuie sa fie bine descompus pentru a evita excesul de azot, sau sa se administreze culturii precedente.

Cultura se infiinteaza prin semanat direct in camp in perioada 25 aprilie – 10 mai, mecanizat, la adancimea de 3 – 4 cm, folosindu-se 4-5kg de samanta/ha.

Culturile se infiinteaza pe teren modelat sau nemodelat, dupa schema 150 x 33-44 cm, realizandu-se 15-20 mii plante/ha. Se poate semana si manual, in cuiburi, cate 2 – 3 seminte dupa schema 200 x 50 cm.

Pentru a proteja plantele de curentii reci de aer, se recomanda cultivarea lor in culise de protectie, folosind pentru perdele porumbul sau sorgul, cate doua randuri dupa fiecare 8 ale culturii, sau benzi de secara, cate una la fiecare 15 randuri ale culturii.

Lucrarile de intretinere sunt:

• raritul la distante stabilite pe rand, lasandu-se 1 – 2plante la cuib;
• prasile mecanice si manuale numai pana in momentul cand vrejii acopera suprafata de cultura, pentru a nu fi deranjati;
• acoperirea vrejilor din loc in loc cu pamant, pentru a nu fi deranjati de vant;
• aplicarea a 2 – 3 udari cu norme de 300m³ de apa/ha, in special in perioada infloririi si a cresterii fructelor, evitandu-se udarile la inceputul vegetatiei pentru a determina dezvoltarea in profunzime a radacinilor, precum si in perioada coacerii fructelor, cand umiditatea abundenta provoaca deprecierea lor;
• reducerea numarului de fructe pe planta la 4 – 5 bucati, in special la soiurile timpurii;
• fertilizarea in perioada infloritului in masa cu 100 – 125 kg/ha azotat de potasiu;
• combaterea bolilor si daunatorilor.

Recoltarea fructelor se face cand acestea au ajuns la maturitatea fiziologica deplina, deoarece nu se postmatureaza. Momentul recoltarii se cunoaste dupa sunetul infundat cand fructele sunt lovite cu degetul, uscarea carcelului de la baza, locul de prindere al pedunculului de fruct este putin adancit, coaja capata un luciu caracteristic si se zgarie usor cu unghia, iar in varful fructului se formeaza o usoara adancitura.

Fructele se detaseaza de planta prin taierea pedunculului cu un cutit fara a misca vrejii.

Productia variaza intre 25 si 40 t/ha.

Pastrarea temporara, pe o durata de 2 – 3 saptamani, nu pune probleme deosebite. Fructele de pepene verde se pot pastra timp de 3 – 6 saptamani in conditii de temperatura de 7±3°C. Soiurile tardive se pastreaza mai bine decat cele timpurii.

Origine si raspandire

Se considera ca pepenele galben este originar din Asia (Iran sau India), sau din Africa Centrala, Africa Tropicala sau Afganistan, zone in care este cunoscut de circa 2000 de ani. In Europa s-a raspandit in secolul al XV-lea, mai intai in Italia, apoi in Franta si Belgia. In America a fost introdus in cultura la inceputul secolului al XVI-lea, iar in Romania in secolul al XVII-lea. In Romania, zonele favorabile de cultura sunt in Campia de Sud, Sud-Est si Vest in special in conditii de cultura in camp neprotejat, dar cu tendinta de crestere in cadrul culturilor fortate si protejate.

Importanta culturii

– Pepenele galben se cultiva pentru fructele sale care se consuma la maturitatea fiziologica, in stare proaspata sau ca fructe glasate, dulceata, marmelada, sucuri, salata de fructe, fiind apreciate pentru gustul, aroma si parfumul lor;

– Valoarea energetica a fructelor este de 30 cal/100g;

– Este benefic in tratarea multor afectiuni precum: hipertensiune arteriala, aritmii, boli de piele, afectiuni autoimune, cataracta, oboseala oculara etc.

Sfaturi pentru cultivare si ingrijire

Temperatura optima de germinare a semintelor este de 25 – 30°C, cea minima de 14 – 15°C, iar cea maxima de 35°C. Plantele cresc si se dezvolta bine numai la temperaturi peste 15°C. La 12 – 15°C plantele isi reduc ritmul de crestere iar la temperaturi peste 40°C cresterea se opreste complet. O buna vegetatie a plantelor are loc cand in sol temperatura este de 24 – 28°C. La 18°C absorbtia prin radacini este foarte slaba in comparatie cu cea realizata la 27°C. Oscilatiile de temperatura provoaca avortarea florilor.

Temperatura, in corelatie cu umiditatea aerului, influenteaza fecundarea florilor, in sensul ca in verile cu temperaturi moderate si ploi abundente florile leaga mai bine decat in conditii de temperaturi ridicate si umiditate relativa a aerului redusa.

Pepenele galben este o planta de zi scurta. Lipsa de lumina determina alungirea rasadurilor si a plantelor in cultura. Este necesara o corelare intre intensitatea luminoasa si nivelul temperaturilor, in special in sere, raportul intre valori fiind direct proportional. Lumina intensa influenteaza favorabil acumularea de zahar in fructe, iar lipsa ei, intarzie coacerea fructelor.

Cerinte moderate fata de apa se datoreaza structurii sistemului radicular ce ii imprima o rezistenta mai mare la seceta. In perioada de crestere necesita in sol 65 – 70% din intervalul umiditatii active, iar in cea de fructificare 70 – 75% din intervalul umiditatii active. Excesul de apa determina scaderea continutului in zahar a fructelor, iar la maturare, craparea acestora.

Prefera soluri usoare, mijlocii, cu o buna structura, fertile si cu un pH de 6 – 7,2. Necesita un regim de nutritie echilibrat, o cultura de pepeni galbeni, pe suprafata de 1 ha extrage din sol: 105 kg substanta activa N; 15 kg substanta activa P2O5; 211 kg substanta activa K2O. Raportul optim N:P:K trebuie sa fie de 2:0,5:3, iar intre K:Mg de 3:1. O fertilizare in exces cu azot, pe fondul unei insuficiente de potasiu, duce la obtinerea unor fructe de slaba calitate.

Pepenii galbeni se cultiva in principal in camp, dar datorita calitatilor organoleptice deosebite ale fructelor si cerintelor permanente pentru consum, s-a impus necesitatea cultivarii lor in cadrul unor culturi protejate si fortate.

Pregatirea terenului si solului  incepe toamna prin efectuarea urmatoarelor lucrari: nivelarea de intretinere, discuirea, fertilizarea de baza cu ingrasaminte organice, 30 – 60 t/ha gunoi de grajd, de preferat semidescompus, si chimice, 50 -70 kg substanta activa/ha P2O5, 70 – 90 kg s.a. /ha K2O, incorporandu-se in sol odata cu aratura adanca (25 – 28 cm).

Cultura se infiinteaza prin semanat direct (mai rar prin rasad), intre 25 aprilie si 10 mai (in functie de zona), cand in sol, la adancimea de 5 – 6 cm, se realizeaza, constant, temperatura de 12 – 14°C.

Se seamana mecanizat, la adancimea de 3 – 4 cm folosindu-se 3 – 5 kg de seminte la hectar. Pe stratul inaltat se seamana un rand la 15 – 20 cm pe marginea sau la mijlocul acestuia.

In zonele cu precipitatii in luna mai, pentru a realiza productii mai timpurii, se practica semanatul in cuiburi, pe musuroaie amenajate peste un substrat de incalzire cu gunoi de grajd care a fost introdus in gropi la adancimea de 30 cm, distanta intre cuiburi fiind de 40 – 50 cm.

Lucrarile de intretinere. Rarit in faza de 1 – 2 frunze adevarate, lasandu-se 2 plante la cuib; Irigarea la limita normei de 1800 – 3000 m³ apa/ha, repartizata in 5 – 7 udari, cu frecventa mai mare la fructificarea masiva a plantelor dar evitarea in perioada coacerii fructelor pentru evitarea craparii acestora; prasilele manuale si mecanice se efectueaza superficial, dar numai pana cand cresterile vegetative permit, astfel incat sa nu fie deranjati vrejii; la prasila a doua plantele se musuroiesc usor la baza iar din loc in loc tulpinile se acopera cu pamant pentru a favoriza emiterea de radacini adventive; 2 – 3 fertilizari suplimentare cu ingrasaminte chimice ( in doze de 80 – 100 – 50 kg NPK/ha, pe un sol mijlociu aprovizionat).

Recoltarea fructelor are loc la maturizarea fiziologica deplina, sau cu cateva zile mai devreme pentru soiurile cu postmaturare. Momentul optim de recoltare este semnalat de intensitatea parfumului, schimbarea culorii, aparitia unor usoare crapaturi la nivelul pedunculului, fructele sunt grele iar prin lovirea cu degetul nu trebuie sa sune a gol.

Se recolteaza esalonat, incepand din mijlocul lunii iulie si pana la sfarsitul lui august, iar la soiurile tarzii lucrarea se prelungeste pana in septembrie si maturarea fructelor se poate continua in depozit.

Productiile obtinute se incadreaza intre 20 – 30 t/ha.

Tehnologia cultivarii pepenilor galbeni in adaposturi joase

Se pot efectua culturi in adaposturi joase tip tunel sau in adaposturi individuale. Se practica, in principal, protejarea individuala cu adaposturi tip clopot sau trepied, pentru a realiza economie de folie, putandu-se folosi si folie uzata in vederea realizarii de „mansoane” pentru acoperirea plantelor.

Elementele tehnologice sunt asemanatoare culturii in camp, iar pentru o mai buna amplasare a adaposturilor, distantele intre plante pe rand sunt de 40 – 50 cm. Se planteaza rasaduri cu varsta de 40 – 45 zile sau se seamana direct intre 20 aprilie si 1 mai.

Lucrarile de intretinere sunt asemanatoare culturii din camp, in plus se efectueaza aerisiri pana in momentul desfiintarii adaposturilor, atunci cand temperatura exterioara se ridica la parametri optimi.