Principalele boli sunt:

1. Magnaporthe grisea –  Arsura frunzelor

Simptome:

• Pe ambele feţe ale limbului, mai mult pe cea inferioară, apar pete, alungite în direcţia nervurilor, galbene-cenuşii, cu marginea brună, răspândite neregulat, izolate sau confluente.
• Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf.
• Când atacul este puternic, boala se manifestă şi pe tulpini, prin brunificarea nodurilor în dreptul cărora paiul este sugrumat, se îndoaie şi se rupe cu uşurinţă.
• Dacă infecţia se produce după formarea boabelor, acestea rămân mici şi se şiştăvesc.
• Uneori pe ele apar pete brune.
• Pe suprafaţa ţesuturilor infectate se formează un puf cenuşiu, puţin dezvoltat, alcătuit din fructificaţiile ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

•  rotatia culturii
• arderea miristei
• fertilizarea echilibrata
• tratarea semintei si tratamente in vegetatie cu DITHANE 2 kg/ha si TOPSIN 1 l/ha aplicate in faza de burduf.

2. Gibberella fujikuroi f.c. Fusarium moniliforme  -Fusarioza

Simptome:

• La plantule, rădăcinile şi coletul putrezesc, plantele fiind distruse scurt timp după răsărire.
• Plantele mature (după înflorire) de obicei se alungesc normal, se clorozează şi după un timp relativ scurt (circa 10 zile) mor.
• La plantele bolnave, ţesuturile tecilor frunzelor bazale se necrozează, iar pe timp umed sunt acoperite de un puf albicios, cu pernuţe roz, alcătuite din conidioforii şi conidiile ciupercii.
• Paiul de sub tecile bolnave prezintă dungi negre iar, în interior, miceliu bogat, îndeosebi în dreptul nodurilor. Rădăcinile şi coletul putrezesc.

Masuri de prevenire si combatere:

•  rotatia culturii
• arderea miristei
• fertilizarea echilibrata
• tratarea semintei si tratamente in vegetatie cu DITHANE 2 kg/ha si TOPSIN 1 l/ha aplicate in faza de burduf.

3. Cochliobolus miyabeanus  f.c. Drechslera oryzae (Breda de Haan)  – Helmintosporioza

Simptome:

• Sunt afectate toate organele aeriene ale plantelor, în toate fazele de dezvoltare.
• Plantulele se brunifică, pe suprafaţa lor se dezvoltă un înveliş brun şi mor.
• La plantele mature, boala se manifestă îndeosebi pe frunze, începând cu cele de la bază.
• Pe acestea apar pete, la început mici, circulare, de culoare verde-deschis, care cu timpul se extind de-a lungul limbului şi devin cenuşii-gălbui în centru şi brune sau negricioase la periferie, mărginite de o dungă gălbuie, ceea ce le diferenţiază de cele produse de Piricularia.
• În condiţii de umiditate, la suprafaţa petelor se dezvoltă o pulbere brună, alcătuită din conidiofori şi conidii.
• Pe ultimul internod al paiului şi pe ramurile paniculului, apar pete brune sau negricioase, cu un contur difuz, în dreptul cărora ţesuturile se necrozează, slăbesc ca rezistenţă, iar paniculele se frâng.
• Glumele afectate prezintă pete negricioase.

Masuri de prevenire si combatere:

•  rotatia culturii
• arderea miristei
• fertilizarea echilibrata
• tratarea semintei si tratamente in vegetatie cu DITHANE 2 kg/ha si TOPSIN 1 l/ha aplicate in faza de burduf.

4. Magnaporthe salvinii  f.c. Helminthosporium sigmoideum  – Pătarea tulpinilor

Simptome:

• În lunile iunie-septembrie, la baza plantelor, la nivelul tecilor, ţesuturile sunt invadate de o pâslă – miceliul ciupercii – în care apar numeroşi scleroţi.
• Paiul este infectat la nivelul nodurilor.
• Ţesuturile parenhimatice ale tecilor sunt distruse şi se sfâşie, ceea ce permite eliberarea a unui număr mare de scleroţi cenuşii sau negri, sferici sau elipsoidali, de 0,2-0,3 mm.
• Boala apare în vetre.

Masuri de prevenire si combatere:

•  rotatia culturii
• arderea miristei
• fertilizarea echilibrata
• tratarea semintei si tratamente in vegetatie cu DITHANE 2 kg/ha si TOPSIN 1 l/ha aplicate in faza de burduf.

Principalii daunatori ai orezului sunt: musculita orezului, atacul fiind pagubitor in stadiul de plantula. Daca este necesar se aplica un tratament cu insecticide din grupa piretroizilor de sinteza.

Importanta:

Este una din cele mai vechi plante cultivate, in vechime era cultivat in India, Egipt, sud-estul si sudul Europei, insa in climatele mai calde a fost inlocuit cu porumbul iar in climatele umede si racoroase de cartof.
Boabele decorticate pot fi prelucrate si folosite:

•  în alimentaţia omului, sub formă de crupe sau păsat şi pentru prepararea unei băuturi alcoolice (braga);mamaliga de mei este hranitoare dar mai greu de digerat.
•  în hrana animalelor se folseşte sub formă de furaj verde, fân sau semifân, în nutriţia vacilor cu lapte, a cailor, iar boabele constituie hrana de bază a multor păsări de ornament;
•  boabele de mei au o valoare nutritivă ridicată, cu un conţinut de 10-11% substanţe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză;
• paiele de mei sunt foarte apreciate în hrana animalelor, în comparaţie cu celelalte cereale, deoarece 1 kg de paie valorează 0,5 unităţi furajere;
• este o valoroasă plantă pentru conveierul verde furajer, mai ales în zonele secetoase, deoarece poate fi cultivată şi în cultură dublă, după cerealele de toamnă, având o perioadă scurtă de vegetaţie.

Particularitati biologice:

Rădăcina este fasciculată, puternic dezvoltat, ceea ce ii confera o mare rezistenta la seceta, meiul are cel mai mic consum de apa din toate cerealele, datorita rezistentei la seceta a fost numit si “graul deserturilor” de N. Saulescu, 1947.

Tulpina este erectă, de 80-120 cm înălţime, păroasă, plină cu măduvă, cu mare capacitate de lastarire.
Frunzele, aşezate altern, sunt liniare, cu limbul lat de 10-20 mm, acoperite cu perişori pe faţa superioară.
Inflorescenţa este un panicul lung, răsfirat, cu ramuri lungi, iar fructul este o pseudocariopsă, de culoare gălbuie.
Perioada de vegetaţie, este scurta, în funcţie de soi, este cuprinsă între 60-90 de zile.

Cerinte fata de factorii de vegetatie:

   Cerinţele faţă de temperatură sunt ridicate. Astfel, temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10-12ºC, iar cantitatea totală de temperaturi de peste 10ºC necesară în timpul vegetaţiei este de cca. 800ºC.
Nu are cerinţe ridicate faţă de umiditate, coeficientul de transpiraţie fiind de 200-220. Aceasta face ca meiul să suporte, timp îndelungat seceta de vară, perioadă în care plantele îşi încetează creşterea care, poate fi reluată imediat
ce condiţiile de umiditate se îmbunătăţesc. Rezistenţa la secetă este dată de sistemul radicular dezvoltat, de pubescenta mare a frunzelor şi tulpinilor şi de numărul redus de stomate în mezofilul frunzelor.

   Solurile cele mai indicate sunt cele cu textură mijlocie, bine aprovizionate în elemente fertilizante, cu reactie neutra.

Tehnologia de cultivare:

Rotaţia
Cele mai bune premergătoare sunt cele care se recoltează devreme: cerealele de toamnă, borceagurile de toamnă, rapiţa de toamnă, cartofii timpurii, leguminoasele anuale.
Fertilizarea.
Nu se efectuează o fertilizare directă cu îngrăşăminte fosfatice şi potasice, meiul valorifică efectul remanent al acestor îngrăşăminte aplicate culturilor premergătoare.
Înainte de semănat se face fertilizarea cu azot, în doză de N50-80.
Lucrările solului.
Terenurile îmburuienate sau cu resturi vegetale se ară, imediat după recoltarea plantei principale, la adâncimea de 20-22 cm, cu plugurile în agregat cu grapa stelată, iar pe cele curate se efectuează lucrări cu grapa cu discuri, în două direcţii. În ambele situaţii, patul germinativ se pregăteşte cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi reglabili.
Pentru meiul in cultura succesiva se efectueaza lucrari superficiale cu grapa cu discuri, ultima lucrare se face in agregat cu tavalugul inelar.

Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de mei trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime: puritate de 97% şi germinaţia de 85%. Înainte de semănat, sămânţa se tratează împotriva tăciunelui cu Vitavax 200 2 kg/t de samanta.
În cultură principală, semănatul se face când temperatura în sol este de 10-
12ºC, intre 15-25 aprilie in zona de campie si 25-30 aprilie in zona colinara, iar în cultură succesivă cât mai devreme după eliberarea terenului şi efectuarea lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ (până la 20 iulie în zonele de câmpie şi până la 10 iulie în zonele colinare). Norma de semănat este de 25-30 kg/ha, la distanţa de 12,5 cm între rânduri şi la adâncimea de 2-2,5 cm. Se poate semana si la 25 cm intre randuri, folosind o norma de samanta de 10-25 kg/ha. După semănat, în cazul culturilor succesive, se execută o uşoară tăvălugire a terenului.

Lucrările de întreţinere
La începutul perioadei de vegetaţie pericolul de îmburuienare este mare, deoarece după răsărire plantele au un ritm mai lent de creştere. Pentru combaterea buruienilor se pot aplica aceleaşi tipuri de erbicide ca şi în cazul celorlalte cereale păioase.
În zonele irigate se recomandă aplicarea a 1-2 udări cu 400-500 m3/ha apă.

Recoltarea şi conservarea

Meiul are o coacere neuniforma, existand pericolul scuturarii boabelor. Boabele se sparg usor la recoltare, de aceea turatia batatorului nu trebuie sa depaseasca 700-800 turatii/minut. Faza optima de recoltare este atunci cand boabele de la varful paniculului au capatat culoare caracteristica si 85-90 % din boabe s-au intarit.
Se recolteaza cu combina de cereale dintr-o singura trecere sau in anumite situatii se poate recolta divizat, in prima faza cand 70-75 % din boabe s-au intarit se taie plantele cu vindroverul la 15-20 cm inaltime si numai pe roua pentru a nu se scutura boabele, dupa 2-4 zile de la cosire se treiera cu combina, prevazuta cu ridicator de brazda. La mei paiul este plin cu maduva si urmare se usuca mai greu. Raportul boabe:paie este de 1:1,3 -1,5. Pe plan mondial productiile sunr cuprinse intre 450-2.000 kg boabe/ha, in tara noastra se obtin productii de 1000-2500 kgboabe/ha.
Pentru furaj meiul se recolteaza in faza de lapte-ceara (pentru insilozare) sau chiar mai devreme (pentru masa verde sau fan).

Importanta

   Apartine familiei Polygonaceae, este inclusa in grupa cerealelor fiind considerata o pseudocereala, datorita compozitiei chimice a boabelor si utilizarii acestora in alimentatie si in furajare, similar cu boabele de cereale.
Boabele de hrisca sunt folosite in alimentatie sub forma de grisuri, pesmeti, biscuiti, amestecuri de cereale pentru micul dejun, crupe.

    Boabele sunt folosite de asemeni in alimentatia animalelor: porci, pasari, valoarea nutritiva este ceva mai scazuta decat a cerealelor datorita ponderii mai mari a invelisurilor fructului, dar hisca este singura cereala care nu este deficitara sub aspectul continutului de lizina.

    Din punct de vedere agronomic, hrisca prezinta interes deoarece nu este pretentioasa fata de tehnologia de cultura, planta acopera repede terenul si inabusa buruienile, creste foarte repede si poate asigura in 3 luni recolte de 4-6 t/ha masa uscata. Planta contine rutina substanta folosita in medicina pentru tratarea fragilitatii vaselor capilare sanguine.

     Este de asemeni o excelenta planta nectaro-polenifera, furnizand 50- 150 kg nectar/ha.
Este originara din regiunile muntoase ale Chinei si Nepalului, unde sia pastrat importanta in alimentatia populatie locale. La nivel mondial se cultiva pe cca 1 mil.ha. Tari cultivatoare de hrisca sunt: Canada, Franta, Polonia, SUA.
Restrangerea culturii se datoreaza unor cauze cum ar fi:valoarea nutritiva a boabelor sub nivelul cerealelor, productii instabile de la un an la altul, recoltarea dificila datorita maturitatii esalonate a boabelor si culcarii la pamant a plantelor la maturitate, valorificarea nesigura pe piata. Hrisca a revenit in atentia consumatorilor din Franta, datorita calitatii dietetice a boabelor, de aceea Franta importa cantitati mari de hrisca din China si Brazilia.

Particularitati biologice:

   Are o perioda de vegetatie scurta, de 90-120 de zile si un necesar termic de 1500-1800 °C. Planta este adaptata la un climat umed si racoros, semintele germineaza la 4-5 zile dupa semanat daca are umiditate suficienta si temperatura este peste 10 °C.Planta este sensibila la temperaturi scazute, de aceea se seamana primavara mai tarziu.
Nu este pretentioasa fata de sol, valorificand solurile sarace, acide, nisipoase, nu suporta solurile grele cu exces de umiditate. Solurile fertile nu sunt indicate deorece favorizeaza cresterile vegetative in detrimentul fructificarii.

Rădăcina
Este pivotantă, ajungând până la 20-40 cm adâncime, cu numeroase ramificaţii fibroase răspândite îndeosebi în stratul arabil. Peri absorbanţi sunt lungi de 3-5 mm lungime, datorită acestui fapt are o foarte mare putere de solubilizare şi absorbţie.
Tulpina
Este erectă, ramificată chiar de la bază, suculentă şi goală în interior, cu înălţimea de 30-60 cm, poate ajunge şi la 100 cm înălţime în condiţii favorabile de vegetaţie, de culoare verde sau verde-roşiatic.
Frunzele
Sunt alterne, triunghiulare sau sagitat – cordate, glabre, cele de la bază lung peţiolate cele de la vârf aproape sesile. Nervurile frunzelor sunt uşor păroase, colorate în verde sau verde – roşietic. Sucul tulpinilor şi frunzelor este foarte acid.

Florile
Sunt grupate în raceme alungite, lung pedunculate, inserate axilar la frunzele superioare. Culoarea florilor este alb –roz sau roşu, cu miros pronunţat. Polenizarea este alogama entomofila, pentru o buna polenizare este nevoie de 2-3 familii de albine /ha.
Fructul
Este o nuculă cu trei muchii, de culoare brună -castanie sau cenuşie argintie, lucioasă după recoltare şi mată mai târziu. MMB = 19-27 g. Coacerea fructelor se face eşalonat, de aceea au loc pierderi mari de recoltă prin scuturare (10-40 % din recoltă).

Tehnologia de cultura:

Rotatia si semanatul
Poate fi semanata dupa orice cultura. Se seamana primavara mai tarziu, cand temperatura solului a depasit 10 °C, de regula in a doua jumatate a lunii aprilie – inceputul lunii mai. Poate fi cultivata si in cultura succesiva dupa plante furajere sau cereale paioase, semanandu-se la sfarsitul lunii iulie.Se seamana in randuri dese (12,5 cm), in teren bine maruntit la suprafata, nivelat, plantele cresc repede inabusind buruienile.
Fertilizarea
Se face cu doze mici de ingrasaminte, 40-60 kg N/ha, 40-50 P2O5 kg/ha si 60-80 kg K2O /ha.Nu se recomanda folosire clorurii de potasiu ca ingrasamant deoarece hrisca este sensibila la clorul din sol.
Recoltarea
De face in septembrie, destul de dificil din cauza maturitatii esalonate a boabelor. Se recolteaza mecanizat, cu combina de recoltare a cerealelor, cand 70 % din fructe au ajuns la maturitate. Productiile obtinute sunt de 1000-1500 kg boabe/ha, dar pot ajunge si la 2500-3000 kg boabe/ha. Imediat dupa recoltare este necesara conditioanarea recoltei, prin eliminarea impuritatilor si uscarea boabelor la 12-14 % umiditate.

Importanta:

           Alaturi de grau, orezul este una din cele mai importante plante cultivate. Boabele de orez sunt destinate in primul rand alimentatiei umane, constituind hrana de baza in principal pentru locuitorii Asiei, unde consumul anual depaseste 100 kg/locuitor, atingand 190 kg in Vietnam, 144 in Indonezia, 137 kg in Thailanda (in comparatie cu un consum mediu mondial de 60 kg/locuitor/an). In ultimele decenii consumul de orez a crescut in Africa si America Latina. In tarile din regiunile temperate orezul este un “aliment de completare”, este prezent in hrana aproape zilnic, insa in cantitati mici si sub diferite forme.

           Boabele se prelucreaza usor, in mod frecvent numai prin fierbere, ele au o valoarea nutritiva ridicata, calitati gustative remarcabile si un grad ridicat de digestibilitate. In cantitati mici boabele de orez sunt folosite si la fabricarea alcoolului (in Japonia se produce bautura traditionala “sake”), a berii (in
amestec cu orz), a amidonului, glucozei, acidului acetic. Subprodusele rezultate (sparturile de boabe, taratele, boabele mici si cele imature) sunt folosite in furajarea animalelor. Paiele de orez sunt folosite la fabricarea hartiei, cartonului, asternut sau furaj in zootehnie.

Particularitati biologice:

          Caracteristicile orezului cultivat sunt: infratirea abundenta. Limbul frunzei ingust, inflorescenta un panicul rasfirat, floare are 6 stamine, fecundarea este autogama.
Incoltirea – la germinatie boabele de orez au nevoie de mai putin oxigen comparativ cu alte cereale, de aceea boabele de orez pot germina si in apa. La germinarea obisnuita in sol uscat, apare mai intai radicula si apoi coleoptilul, in timp ce la germinarea in apa, apare mai intai coleoptilul.
Infratirea – incepe la 10-15 zile de la rasarire, planta de orez formeaza de regula 3-6 frati fertili. Radacinile, tulpina si frunzele sunt prevazute cu canale aerifere, care asigura oxigenul necesar respiratiei organelor subterane, cand solul este acoperit cu apa. Inflorirea – dureaza 5-9 zile la un panicul, inflorea si fecundarea sunt favorizate de temperatura aerului de minim 22°C iar cea optima 27-29 °C, iar umiditatea relativa sa fie de 70-80 %.
Paniculul are spiculete uniflore si formeaza 30-90 de boabe imbacate in palee, cu MMB =25-45 g. In conditii mai putin favorabile in endospermul bobului se poate observa o pata albicioasa care contine indeosebi maltoza si dextrine si mai putin amidon si care apare datorita umplerii defectuoase a bobului, prezenta acesteia creaza unele dificultati la treierat si conditionare, prin deformarea si spargerea boabelor, precum si la preparare, prin desfacerea la fiert a boabelor si formarea unui terci.
Perioada de vegetatie a plantelor de orez este cuprinsa intre 105 -145 de zile, perioada in care trebuie sa acumuleze 2400-3200°C. Pentru tara noastra trebuie sa cultivam zoiuri care trebuie sa aiba un necesar termic de cel mult 2400°C, pentru a ajunge la maturitate.

Cerinte fata de clima si sol:

Temperatura – orezul este foarte exigent la caldura, cere temperaturi minime de 20 °C timp de 3 luni. Germinarea semintelor incepe la 10-12 °C, dar optimul este in jur de 30-35°C, la inflorire temperatura optima este de 27-32°C iar cea minima 17-22°C. scaderile de temperatura din perioada de inflorire antreneaza caderea florilor, ceea duce la scaderea recoltei.

Umiditatea – orezul este cereala cea mai pretentioasa fata de apa, in zone de cultura unde orezul nu se iriga, trebuie sa cada 160-300 mm precipitatii lunar sau 1000-1800 mm pe intreaga perioada de vegetatie. In cultura irigata este nevoie de 2-2,5 l/sec/ha, ceea ce corespunde cu o norma de irigatie de 30-40 000 mþ apa. In zona temperata, cu oscilatii bruste de temperatura in timpul verii, stratul de apa joaca un rol termoregulator foarte important, de aceea in zona temperata se practica numai cultura submersa a orezului. Pentru tara noastra se considera ca este necesara o norma de irigatie de 20 000 m³ apa/ha/an. Apa provenita din ape curgatoare este cea mai potritivitapentru irigarea orezului, continutul de saruri din apa de irigatie nu trebuie sa depaseasca 1-2 g/l. Principala sursa de apa pentru amenajarile orizicole este Dunarea, iar pentru unele judete Siretul, Oltul, Jiul.

Curentii de aer– pot stanjeni inradacinarea plantelor in faza de germinare-rasarire, favorizeaza caderea plantelor si scuturarea boabelor la
maturitate.

Lumina – orezul necesita minim 1000 de ore de stralucire a soarelui.

Solul – orezul poate valorifica solurilde lunca aluviale normale si saline sau alcaline, nu se cultiva pe soluri nisipoase sau argiloase.

Tehnologia de cultura a orezului:

a)Rotatia
Amplasarea culturilor de orez se face pe terenuri amenajate in mod special, impartite in parcele dreptunghiulare, cu suprafata de 1-4 ha fiecare, inconjurate de digulete si prevazute cu canale de alimentare si evacuare a apei. Orezul este o planta care suporta monocultura, dar nu mai mult de 3-4 ani la rand, deoarece exista pericolul aparitie unor efecte nedorite cum ar fi: acidifierea solului, compactarea lui, spalarea elementelor nutritive. Se recomanda sa se organizeze asolamente de 6 ani, dintre care 4 ani cu orez, urmati de 2 ani de “odihna”, in primul an se cultiva o prasitoare (soia, porumb, floarea –soarelui), iar in anul urmator o cereala paioasa recoltata vara care permite, astfel lucrarea timpurie a solului in vederea semanatului orezului.

b) Fertilizarea

   Necesarul de elemente nutritive al unei culturi de orez,pentru a produce 1 t boabe/ha este de 22 kg N, 10 kg P2O5, 20 kg K2O.

   Orezul reactioneaza bine la aplicarea azotului, dozele de zot variaza intre 120-150 kg/ha, din care 2/3 se aplica primavara inainte de semanat, iar restul in vegetatie dar fara a depasi data de 1 iulie. Fertilizarea faziala cu azot se face dupa erbicidarea pentru mohor. Dintre ingrasamintele cu azot este de preferat sulfatul de amoniu, deoarece amoniacul nu este spalat cu apa de irigatie. Ingrasamintele se aplica terestru (cu tractoare echipate cu roti cu pinteni, in agragat cu MIC 500) sau cu avionul.

   Fosforul are un rol important, influentand favorabil inradacinarea si infratirea, aplicarea ingrasamintelor cu fosfor este obligatorie, dozele recomandate fiind de 80 -100 kg/ha P2O5.Aplicarea fosforului se face toamna sau chiar primavara inainte de semanat.

   Ingrasamintele cu potasiu se aplica mai ales in orezariile vechi si cand s-au folosit doze mari de azot si fosfor, dozele folosite sunt de 80-100 kg K2O aplicate inainte de semanat sau fractionat la fel ca azotul.

   Ingrasamintele organice sunt eficiente in cultura orezului mai ales in orezariile vechi, folosind 30 t/ha gunoi bine fermentat, aplicat la planta premergatoare prasitoare din asolament.

   Pe solurile saraturate, cu reactie alcalina se aplica amendamente sub forma de fosfogips, in doze de 4-10 t/ha.

c)Lucrarile solului
    Aratura – trebuie facuta toamna la adancimea de 23-25 cm pe solurile normale si la 28-30 cm pe solurile cutextura usoara si saraturi. In orezarii in mod frecvent este necesara lucrarea de afanarea adanca a solului (scarificarea), efectuata o data la 4 ani, la adancimea de 50-60 cm. Pentru reusita culturii orezului o lucrare deosebit de importanta este nivelarea terenului, care poate fi capitala si de intretinere.

   Nivelarea capitala se face la amenajartea orezariei si apoi la interval de 4 ani, la cultura premergatoare din asolament.

   Nivelarea de intretinere se face in fiecare an si are ca scop corectarea denivelarilor rezultate in urma lucrarilor mecanice. Nivelarea se poate realiza in teren uscat prin doua treceri in sensuri diferite cu nivelatoare tractate sau dupa inudarea parcelelor, terenul lucrandu-se cu tractorul
prevazut cu roti cu pinteni si lama nivelatoare. Dupa nivelare de administreaza ingrasamintele si erbicidele pe baza
de molinat . Inainte de semanat se vor deschide cu freza rigole ajutatoare care asigura o inundare si o evacuare mai rapida a apei din parcela.

d)Samanta si semanatul

    Samanta destinata semanatului trebuie sa aiba puritatea fizica minim 98 %, germinatia minim 80 %, sa contina numai boabe intregi si nedecorticate. Orezul poate fi semanat in doua variante: in strat de apa prin imprastiere sau in uscat. Semanatul in apa este metoda cea mai folosita atat la noi in tara cat si pe plan mondial. Acesta metoda are unele avantaje: se castiga 10-15 zile din perioada de vegetatie prin folosirea de samanta preincoltita (samanta se tine
24-48 de ore la umectat, dupa care se scoate din bazine pentru o usoara zvantare, metoda se poate folosi si pe solurile salinizate, solurile grele, precum si in situatiile in care nu se poate pregati corespunzator patul germinativ; permite folosirea erbicidelor pe baza de molinat  care sunt foarte volatile si care trebuiesc incorporate in sol imediat dupa aplicare. Semanatul in apa se face prin imprastierea cu mijloace terestre (tractor prevazut cu roti cu pinteni si masina de imprastiat ingrasaminte chimice) sau aeriene (avion, elicopter). Este foarte importanta distribuirea cat mai uniforma a semintelor, inanaute de semanat se face tulburarea apei pentru ca dupa semanat, peste seminte sa se depuna un strat de mal de cc 0, 5 cm grosime.
Semanatul in uscat –se face tot prin imprastiere, folosind masini de administrat ingrasaminte chimice sau semnatori universale pentru cereale paioase echipate cu patine dar fara tuburi.Patul germinativ trebuie sa fie foarte bine pregatit, inainte de semanat se recomanda aplicare unei tavalugiri cu tavalugul inelar, pentru a elimina riscul acoperirii cu pamant a semintelor dupa inundare. Pe teren bine pregatit se poate semana cu semanatoarea universala, la adancimea de 2 cm, folosind patine prevazute cu limitatori de adancime.
La semanatul in uscat se realizeaza la suprafata o distribuire mai uniforma a semintelor, dar samanta poate fi acoperita cu pamant in cazul unui pat germinativ necorespunzator, ceea ce duce la o rasarire neuniforma.
De asemeni dupa semanat, daca la inundarea parcelelor introducerea apei nu se face treptat si lent samanta aflata pe suprafata solului va fi antrenata de apa la capetele si colturile parcelei, afectant neuniformitatea lanului.
Densitatea este de 900-1000 b.g./ m², realizandu-se 250-350 plante/m² sau 400-600 panicule recoltabile/m².
Norma de samanta folosita este de 250-300 kg samanta/ha. Epoca de semanat este cand temperatura apei este de 15°C, iar cea a solului 10-12 °C, cu tendinta de crestere.Perioda optima de semanat este 20 aprilie – 5 mai. Intarzirea semanatului este foarte daunatoare deoarecese intarzie vegetatia in toamna, cu consecintele legate de maturare ceea ce implica pierderi importante de recolta. Se seamana intai soiurile cu perioada de vegetatie mai scurta si apoi cele mai tardive.

e) Lucrari de ingrjire
Combaterea buruienilor Cele mai frecvente specii de buruieni sunt cele din genul Echinochloa (E. crus-galli; E. phyllopogon;E. oryzoides) si specia Leersya oryzoides, la care se adauga buruieni specifice din familia Cyperaceae (rogozuri). Pentru combaterea mohorului se aplica erbicide pe baza de molinat.
In mod frecvent este necesara o erbicidare de corectie pe vegetatie, pentru combaterea speciilor de mohor rezistente la molinat,  care se aplica incepând din faza de 2-3 frunze a mohorului pana la inceputul infratirii.
Inainte de aplicarea erbicidarii apa se evacueaza complet si se introduce la 1- 2 zile dupa tratament un strat de apa de 15-20 cm, apoi dupa 6-8 zile se revine cu stratul de apa de grosime normala.
Speciile de Cyperaceae si de buruieni dicotiledonate se combat pe vegetatie cu erbicide BASAGRAN 3l/ha.
Combaterea algelor se face cu sulfat de cupru in cantitate de 20 kg/ha in tot timpul perioadei de vegetatie.

Irigarea culturii
Este o lucrare esentiala in cultura orezului, regimul de irigare folosit la orezariile din tara noastra este submersia intermitenta cu nivel de apa variabil. Acesta presupune ca la semanatul in apa se face inundarea parcelei cu 10 cm de apa, cu 1-2 zile inainte de semanat, dupa 6-8 zile de la semanat se evacueaza apa timp de 48 de ore pentru inradacinarea plantelor, apoi terenul se inunda din nou, cu marirea treptata a grosimii stratului de apa. La infratire nivelul apei se coboara la 3-4 cm, pentru a asigura oxigenul necesar plantei in aceasta faza, dar si pentru a proteja nodul de infratire de actiunea directa a razelor solare. Apoi grosimea stratului de apa creste la 10-15 cm si atinge un maxim de 20-25 cm in faza de aparitie a panicului –inflorire.

   La fecundare –formarea bobului stratul de apa se reduce la 10-15 cm, iar in faza de maturitate in ceara se opreste alimetarea cu apa, iar cu 10-15 zile inainte de recoltare se evacueaza complet apa. Evacuarea apei se face insa treptat pentru ca o evacuare brusca poate provoca o cadere masiva a plantelor. Evacuarea apei se face si in cazul administrarii ingrasamintelor, erbicidelor sau combaterii bolilor si daunatorilor. In cazul semanatului in uscat, pana la incoltire se introduc in parcela cate 5-6 cm strat de apa care se lasa sa se infiltreze treptat, operatiunea repetandu-se de 4-6 ori, in continuare regimul apei se conduce ca si in cazul semanatului in apa.

Recoltarea
Cand boabele ajung la 28-30 % umiditate, se recomanda evacuarea treptata a apei din parcele.
Momentul optimde recoltare este atunci cand boabele de la varful paniculului se afla la coacerea deplina (cca 18-20 % umiditate, uneori chiar 24 %), calendaristic orezul se recolteaza intre 15 sept.-15 oct. Pentru recoltarea mai timpurie se aplica tratamente cu desicanti cum ar fi diquat – REGLONE 2-3 l/ha aplicate cand boabele au 24-26 % umiditate,recoltarea putand incepe la 3-5 zile dupa tratament.

    Recoltarea se face direct din lan, cu combina pentru cereale paioase echipata special pentru orez (batatorul si contrabatatorul cu cuie, rotile se inlocuiesc cu senile, turatia tobei nu trebuie sa depaseasca 500-550 rotatii/min), viteza de inaintare este de 1,5-2 km/ora. Uneori se impune recoltarea divizata a orezului, datorita coacerii neuniforme, lucrare se face prin taierea plantelor cand umiditatea boabelor este de 26-28 % cu vindroverul reglat pentru taierea miristei la 20 cm inaltime, iar cand boabele ajung la 15-17 % umiditate se treiera cu combina prevazuta cu ridicator de brazda.

Orzul este considerat una dintre cele mai vechi plante luate in cultura. Sunt mentiuni ca el s-a cultivat din epoca de piatra, odata cu primele inceputuri ale agriculturii. Orzul se cultiva de circa 12000 de ani. Cu 7000 de ani inaintea erei noastre se crede ca orzul era cultivat pe scara larga.

In alimentatia omului, orzul detine inca un loc insemnat in zonele unde cultura are o pondere mai mare. Sanse de reusita mai buna o are cultura orzului in unele zone cu conditii de vegetatie extreme, cum sunt cele de dincolo de Cercul Polar cele de la mare altitudine, sau cele din nordul Africii.

Boabele de orz reprezinta un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la ingrasat, cele producatoare de lapte si animale tinere. El poate intra in ratia de concentrate in proportie de 20-25 % in hrana pasarilor, 25-30 % pentru tineretul diferitelor specii, animale in gestatie si reproducatori masculi, 30-35 % la animale in lactatie, 30-40 % pentru animalele de tractiune si 50-70 % in ratia porcilor pusi la ingrasat.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Piticirea galbenă a orzului – Barley yellow dwarf virus

Simptome:

• Plantele de orz infectate în toamnă prezintă pe frunze o îngălbenire aurie sau portocalie care se extinde de la vârful frunzelor spre baza lor şi de la margini spre nervura mediană.
• Frunzele virotice sunt îngroşate, drepte şi tari iar plantele rămân pitice, cu sistemul radicular slab dezvoltat şi prezintă o înfrăţire accentuată, dar fraţii nu formează spice.
• Virusul poate ataca şi grâul, unde boala produce pagube mai mari, deoarece frunzele se colorează progresiv, piticirea este accentuată iar tinerele plante nu înfrăţesc.
• Grâul infectat mai târziu, după înfrăţire, prezintă frunze cu vârful îngălbenit, nervuri verzi şi piticirea mai puţin accentuată.
• Ovăzul atacat de acest virus, la 2-3 săptămâni de la infecţie, prezintă pe frunze petede decolorare, apoi galben-roşiatice, brune-roşiatice sau chiar roşii strălucitoare, variaţia culorii fiind în funcţie de sensibilitatea soiurilor.
• Secara este puţin atacată, iar porumbul este principala gazdă a acestui virus şi a insectelor ce-l transmit .
• Pe porumbul virozat apar dungi de decolorare între nervuri, care evoluează în dungi roşiatice la vârful frunzelor şi se constată o uşoară reducere a înălţimii plantei.

Masuri de prevenire si combatere:

• însămânţare la epoca optimă
• evitarea tarlalelor cu plante ce au fost infectate unde poate fi samulastră infectată
•  cultivarea de soiuri rezistente
• soiurile de orz de primăvară trebuie semănate cât mai timpuriu pentru a se evita atacul afidelor – transmiţătorii principali ai virusului.

2. Mozaicul dungat al orzului – Barley stripe mosaic virus

Simptome:

• Pe frunzele plantelor virozate apar pete şi dungi clorotice urmate de uscarea ţesuturilor ceea ce duce la distrugerea frunzei .
• Se pot observa pete albicioase pe tecile frunzelor şi chiar pe spic.
• Plantele au înalţime redusă, prezintă o înflorire întârziată cu 1-4 zile iar în spice o parte din flori rămân sterile.
• Seminţele care se formează au un procent de germinaţie redus cu 11-15 %, însă conţin virusul şi din ele vor rezulta plantule debile, decolorate, ce vor pieri în timpul încolţirii şi răsăririi.
• Virusul infectează embrionul şi se transmite de la un an agricol la altul foarte uşor prin seminţe.
• Transmiterea virusului de la plantele bolnave la cele sănătoase se face prin polen.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea buruienilor  (din familia Poaceae) din cultura.
• efectuarea lucrarilor agrotehnice specifice.
• cultivarea soiurilor rezistente.
• folosirea samantei certificate, provenite dintr-o sursa sigura.

MICOZE:

1. Făinarea – Blumeria graminis f.sp. hordei

Simptome:

• Făinarea produce pe frunzele de orz şi orzoaică pete albe pâsloase ca şi la grâu dar suprafaţa afectată este mult mai mare, petele se pot uni şi frunza poate fi distrusă în întregime.
• Atacul pe orz este însă mult mai păgubitor, întrucât masa foliară ce poate fi infectată este mult mai mare.

Masuri de prevenire si combatere:

• ngroparea resturilor vegetale prin aratura
• distrugerea buruienilor
• fertilizarea echilibrata
• cultivarea soiurilor rezistente
• aplicarea a 1-2 tratamente in fenofaza de impaiat sau inspicat cu unul din produselor: Fungicid Bumper, Fungicid Topas, Fungicid Kumulus, Fungicid Mirage, Fungicid Zamir.

2. Sfâşierea frunzelor – Pyrenophora graminea

Simptome:

• Frunzele plantelor atacate prezintă pete de decolorare eliptice, situate între nervuri, la început izolate apoi unite, formând dungi brune.
• Pe ţesuturile brune, brunificate se formează un puf catifelat, bruniu, iar frunzele se sfâşie în lungul lor.
• Atacul se poate observa pe pai prin brunificarea internodului terminal şi chiar pe spic, care se brunifică, se deformează, are pete brune pe glume şi palei şi formează seminţe şiştave cu pete brune sau, dacă atacul se instalează în faza de burduf, spicul rămâne steril.
• În timpul vegetaţiei ciuperca se răspândeşte prin intermediul sporilor purtaţi de vânt şi de apa de ploaie, iar infecţia este favorizată de umiditatea ridicată a aerului şi de temperaturile cuprinse între 1-15ºC.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea buruienilor.
• rotatie corecta a culturilor.
• fertilizare echilibrata.
• folosirea de samanta certificata si provenita din surse sigure.
• tratamente chimice cu urmatoarele produse: Fungicid Nativo, Fungicid Mystic, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Menara.

3. Pătarea reticulară brună a frunzelor – Pyrenophora teres

Simptome:

• Pe frunze, în primăvară, apar pete gălbui înguste de 2-3 mm şi lungi de 2-3 cm.
• Ţesuturile din dreptul petelor se usucă, devin brunii şi prezintă dungi brune, longitudinale şi transversale care dau pe pete un aspect de reţea.
• Zonele de lângă pete se albesc, suprafaţa uscată se acoperă cu un puf catifelat şi în scurt timp frunzele se rup transversal.
• Pe glumele şi paleele spiculeţelor apar pete liniare, brune-închis, iar seminţele ce se formează au pete brune negricioase şi conţin miceliul de infecţie rezistent şi puternic deshidratat.
• Ciuperca aceasta se răspândeşte la fel ca cea ce  produce sfâşierea frunzelor, Pyrenophora graminea.

Masuri de prevenire si combatere:

• se va respecta densitatea optima
• distrugerea buruienilor
• rotatie corecta a culturilor
• fertilizare echilibrata
• folosirea de samanta certificata si provenita din surse sigure
• produsele ce combat Sfasierea frunzelor sunt eficienta si in cazul acestei boli: Fungicid Nativo, Fungicid Mystic, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Menara.

4. Tăciunele zburător – Ustilago nuda

Simptome:

• Plantele atacate înspică mai devreme cu câteva zile decât cele sănătoase şi la ieşirea spicului din burduf se constată că toate spiculeţele sunt distruse, transformate într-o pulbere brună negricioasă reţinută de o membrană a ciupercii, fină, argintie.
• Membrana se rupe, pulberea este dispersată de vânt şi din fostul spic rămâne doar axul.
• Ciuperca se răspândeşte în timpul înspicării prin sporii luaţi de vânt, apoi în timpul verii rezistă ca miceliu infecţios în seminţe.

Masuri de prevenire si combatere:

• tratarea seminţelor cu fungicide sistemice: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

5. Tăciunele zburător negru – Ustilago nigra

Simptome:

• Spicele atacate sunt transformate într-o masă de spori sub formă de pulbere de culoare neagră-albăstruie, reţinută de o membrană fină argintie.
• Masa de spori nu se răspândeşte la fel de uşor ca şi cea de la tăciunele zburător .
• Ciuperca se răspândeşte prin intermediul sporilor în perioada dintre înspicare şi maturare sau chiar în timpul recoltării.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea soiurilor rezistente.
• rotatie corecta a culturilor.
• tratamentul semintei inainte de semant constituie principala metoda de prevenire si combatere: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

6. Tăciunele îmbrăcat al orzului – Ustilago hordei

Simptome:

• Plantele tăciunate înspică mai devreme, au înălţimea redusă şi prezintă spice drepte, mici, care parţial nici nu ies din teaca ultimei frunze.
• Seminţele distruse sunt învelite într-o membrană fină, iar masa de spori este compactă.
• Paleele şi aristele sunt distruse numai parţial aşa încât se mai păstrează ceva din forma fostului spic.
• Axul spicelor este fragil şi la recoltare se rupe în fragmente mici.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea soiurilor rezistente.
• rotatie corecta a culturilor.
• semanat in epoca optima.
• semant la adacimea optima.
• densitate corecta.
• tratamentul semintei inainte de semant constituie principala metoda de prevenire si combatere: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

7. Mălura orzului – Tilletia pancicii

Simptome:

• Plantele mălurate nu se recunosc în lan decât după înspicare când, se constată că la acestea, spicul nu se apleacă, este uşor colorat în galben, cu ariste mai scurte şi fragile.
• Plantele au înălţime redusă şi o înfrăţire mai puternică decât a plantelor sănătoase.
• Sub palei, seminţele au o culoare cenuşie-brună şi prezintă conţinutul transformat într-o masă de spori compactă.
• Atacul este mai grav dacă orzul se seamănă târziu în toamnă şi la o adâncime mică, pe un agrofond fertilizat excesiv cu îngrăşăminte pe bază de azot.

Masuri de prevenire si combatere:

• aratura adanca de vara
• semanat in epoca optima
• rotatia corecta a culturilor
• curatirea combinelor la trecere de la o sola la alta
• tratamentul semintelor inainte de semanat: Fungicid Amiral Proffy,  Fungicid Orius 2 WS.

8. Rugina brună-pitică – Puccinia hordei

Simptome:

• Pe frunzele atacate, ciuperca produce pete galbene-ruginii, eliptice şi neregulat răspândite pe frunză.
• Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie pe faţa inferioară a frunzelor, se deschid şi lagărele de spori, de 0,5-0,8 mm lungime (în mod asemănător ca la rugina brună a grâului).
• Ciuperca infectează în primăvară orzul prin sporii aduşi de vânt de pe Ornithogallum (băluşcă) apoi se răspândeşte prin sporii de vară în tot cursul vegetaţiei.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea plantelor gazdă intermediare
• cultivarea de soiuri rezistente
• tratamente chimice cu: fungicid Zamir, fungicid Mirage,fungicid Orius, fungicid Artea, fungicid Amistar Xtra

9. Arsura frunzelor – Rhynchosporium secalis

Simptome:

• Ciuperca produce pe limbul şi teaca frunzelor pete izolate de decolorare înconjurate de un inel brun.
• Petele se pot uni şi în acest caz ocupă suprafeţe mari din frunză iar pe suprafaţa ţesuturilor distruse se observă cercuri concentrice.
• Ciuperca poate ataca şi seminţele din spic, acestea prezentând pete negre în zona embrionului.
• Sporularea ciupercii este favorizată de temperaturi de 15-20ºC.

Masuri de prevenire si combatere:

• În zonele mai umede ale ţării, în loturile semincere de orz atacate cu o intensitate mai mare de 10-15 % (P.E.D.), se recomandă tratamente foliare: fungicid Bravo 500 SC-1,5 l/ha,  fungicid Bumper 250 EC-0,5 l/ha, fungicid Mirage 45 EC-1 l/ha (cu efect şi asupra bolilor spicului), fungicid Cyflamid 5 EW – 0,1 l/ha, Amistar Xtra –0,75 l/ha.

Principalii daunatori sunt:

1. Carabuseii cerealelor (Anisoplia spp)

Dezvolta o generatie la doi ani si ierneaza ca larva. Adultii acesor specii se hranesc cu ovarele florilor si boabele aflate in faza de lapte sau parga. In urma atacului boabele sunt distruse partial sau total. Larvele nu sunt daunatoare.

Metode de combatere:

• efectuarea araturii dupa recoltarea culturii
• rotatie corecta a culturilor, care sa includa o specie prasitoare
• tratamente chimice cand pe un metru patrat se gasesc mai mult de cinci adulti; Exemple de produse: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

2. Paduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Ataca frunzele si tulpinile de ovaz, orz, grau, sorg etc., producand pagube mari mai ales in primele faze de dezvoltare ale plantelor. La noi in tara, cea mai atacata planta este sorgul, numarul de indivizi prezenti pe o planta, putand ajunge pana la 8000. La locul intepaturii apar pete decolorate, care devin apoi rosii, extinzandu-se pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se rasucesc treptat de la varf spre baza apoi se usuca. Frecvent pot fi atacate si spicele. Plantele atacate intarzie in dezvoltare sau chiar pot pieri.

Metode de combatere:

• se recomanda semanatul la epoca optima
• distrugerea buruienilor
• aplicarea tratamentelor atunci cand pe o planta se gasesc mai mult de 10 indivizi: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Mavrik, Nurelle D, Insecticid Actara.

3. Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

Larvele gandacului ghebos sunt oligofage, hranindu-se cu diferite graminee cultivate si spontane. Hrana adultilor o constituie boabele de grau, secara, iar pagubele produse de ei sunt mai mici decat cele produse de larve.

Larvele gandacului ghebos se hranesc numai cu partile aeriene ale plantelor si niciodata cu radacini. Ele trag frunzele in galerii, consuma parenchimul, ramanand doar nervurile care uscandu-se iau aspectul unor ghemotoace fibroase.

 Plantele atacate sunt distruse treptat in intregime. Atacul se poate prezenta sub forma de vetre sau generalizat. In conditiile unei monoculturi pronuntate, a unui regim de precipitatii favorabil speciei si in lipsa tratamentelor chimice s-au semnalat pana la 90 % plante distruse.

Metode de combatere:

• tratamente cu Insecticid Actara, Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon, Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie

4. Gandacul balos (Lema melanopa)

Prezinta o generatie pe an. Ierneaza ca insecta adulta sub ierburi, gunoaie, in frunzarul padurilor. Apar in primavara, cand temperatura medie zilnica este de 9-10º C, in aprilie. La aparitie insectele se hranesc perforand frunzele sub forma de dungi longitudinale. Adultii rod frunzele plantelor tinere, perforandu-le sub forma unor dungi longitudinale scurte, paralele cu nervurile. Larvele rod epiderma superioara si parenchimul frunzelor, tot sub forma de dungi longitudinale, iar epiderma inferioara se usuca, albindu-se. Atacul se produce in vetre si se observa de la distanta. Ataca de obicei ovazul dar si orzul si alte graminee.

Metode de combatere:

• tratamente chimice daca la un metru patrat se gasesc 10 adulti sau 250 de larve: Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon, Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie.

5. Tripsul orzului (Limothrips denticornis)

Prezinta 2 generatii pe an; prima generatie de dezvolta pe tecile frunzelor de cereal, toamna, iar cea de-a doua generatie, se dezvolta in spicele cerealelor, primavara. Ierneaza in resturile vegetale, ramase in urma recoltarii. Ataca diferite specii de graminee cultivate si spontane. Depreciaza spicele, provocand atrofieri partiale, terminale sau bazale cat si atrofieri totale, dar pot deprecia si tulpinile, care, in urma atacului se rasucesc in regiunea superioara a ultimului internod si la teaca spicului. Simptomele caracteristice atacului acestui daunator se manifesta prin aparitia de macule albe, cu nuante rosiatice.

Metode de combatere:

• Aratura adanca, de toamna, asigura distrugerea a 90% din larve.
• Se pot executa tratamente chimice cu diverse produse omologate impotriva acestui daunator, precum: Insecticid Actara (0.02%), Insecticid Biscaya 240 OD (0.16 l/ha), Insecticid Faster 10 CE (0.15 l/ha),Insecticid Fury 10 CE (0.1 l/ha), Insecticid Kaiso Sorbie 5 WG (0.15 kg/ha) etc.

6. Viespea graului (Cephus pygmaeus)

Viespea are o preferinta pentru grau, insa ataca si orzul. Larva se hraneste in interiorul tulpinii cu tesutul parenchimatic, rozand galerii neregulate, care se umplu curumegus si excrementele sale.

Ca urmare a atacului, greutatea absoluta a boabelor scade. Se poate produce ruperea paiului si caderea spicului la pamant.

Metode de combatere:

• aratura adanca;
• rotatie corecta a culturilor;
• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik

7. Plosnitele cerealelor (Eurygaster sp.)

Plosnitele cerealelor ataca cerealele paioase, indeosebi graul, precum si diferite graminee spontane. Adultii, pentru a se hrani, ca si larvele inteapa toate organele aeriene ale plantei (frunze, tulpini, spice, boabe). Vatamate, tesuturile plantei din zona atacata se distrug. Din cauza atacului, planta intreaga poate pieri sau infrati abundent. Atacul pe tulpina, cand spicul este in burduf produce avortarea spicului.Ovarele intepate inainte sau la scurt timp dupa fecundare se usuca, iar boabele nu se mai formeaza, Boabele intepate in faza avansata de coacere prezinta un punct mic negru in centru unei pete de decolorare.

Degradarea boabelor de catre plosnite are ca urmare reducerea greutatii hectolitrice si a celei absolute, a energiei si a facultatii germinative, precum si a calitatii de panificatie.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

8. Musca suedeză – Oscinella frit L.

În conditiile din tara noastră musca suedeză are 2 – 3 generatii. Prima generatie se dezvoltă în lunile mai – iunie, a doua în iulie – august, iar a treia în septembrie – mai. Iernează în stadiul de pupă, mai rar în stadiul de larvă. Adultii generatiei de primăvară (care provin din pupele/larvele hibernante), apar în la noi la sfârsitul lunii aprilie, începutul lunii mai.

Musca suedeză atacă cerealele de toamnă si de primăvară (grâu, orz, secară, ovăz, porumb etc), precum si diferite specii de graminee spotane (Agropyrum, Poa, Lolium etc.). Daunele diferă după faza de vegetatie si faza de dezvoltare a plantei, cele mai mari fiind provocate de generatia de primăvară, la culturile de ovăz si orz.  Astfel, când plantele sunt în primele faze de vegetatie, larva abia apărută alunecă pe frunze, spre regiunea centrală, până la mugurele terminal.

Metode de combatere:

• Împotriva mustei suedeze se recomandă în general aceleasi măsuri care sunt indicate si în cazul mustei de Hessa.
• Se recomandă ca cerealele de primăvară să fie semănate cât mai de timpuriu, astfel încât la aparitia adultilor generatiei hibernante, plantele să aibă dezvoltate mai mult de 4 – 5 frunze. La cerealele de primăvară se recomandă  folosirea de soiuri mai precoce, care sunt mai rezistente la atacul dăunătorului.
• De asemenea, respectarea asolamentelor, efectuarea la timp a arăturilor de vară si aplicarea îngrăsămintelor, contribuie la reducerea atacului mustei suedeze.

 Importanta principala a ovazului este ca furaj. Boabele reprezinta un furaj concentrat foarte apreciat in alimentatia cabalinelor, a reproducatorilor diferitelor specii, a vacilor pentru lapte, pasarilor etc. Ovazul, singur sau in amestec cu leguminoase, constituie un furaj foarte apreciat sub forma de masa verde, insilozat sau ca fan. In alimentatia omului are utilizari restranse, sub forma de fulgi de ovaz, faina si grisuri. Semintele de ovaz contin calciu, fier, mangan si zinc. Acestea au efect depurativ, tonic, calmant si laxativ. Ovazul contine o cantitate considerabila de fibre alimentare. Acestea stimuleaza digestia si asigura functionarea corecta a sistemului digestiv.

Principalele boli sunt:

BACTERIOZE:

1. Arsura aureolată – Pseudomonas syringae pv. coronafaciens

Simptome:

• Pe plantele tinere boala se manifestă prin apariţia unor pet ovale, umede, în dreptul cărora ţesuturile se înroşesc şi se usucă.
• Pe frunzele plantelor mature apar, începând de la vârf şi de la margini, răni mici, brune, lungi de unul sau mai mulţi milimetri .
• În jurul ţesuturilor afectate apare o zonă de decolorare ce formează inelele, caracteristice acestei boli bacteriene, lungi de 2- 26 mm şi late de 1-5 mm.
• Prin unirea zonelor decolorate pot să se formeze dungi galbene pe toată lungimea frunzei.
• Zonele aureolate devin brune şi vor fi în faza finală bine delimitate de restul frunzei prin dungi fine brun-roşcate.
• Bacteria iernează în sămânţă şi în resturile vegetale în care îşi păstrează viabilitatea până la 4 ani.

Masuri de prevenire si combatere:

• se vor evita asolamentele cu ovăz şi secară.
• distrugerea buruienilor din cultura.
• efectuarea lucrarilor solului specifice.
• semanatul in epoca optima.

VIROZE:

1. Piticirea si ingalbenirea plantelor produsa Barley yellow dwarf virus.

Simptome:

• Plantele atacate prezinta o culoare mai inchisa, iar apoi se ingalbenesc sau chiar se inrosesc.
• Viroza ataca plantele si in faza de plantula.
• Virusul produce o piticire severa insotita de lipsa inspicarii.
• Daca plantele sunt afectate in faza de infratire, acestea infratesc mai putin, iar varfurile si nervurile frunzelor sunt ingalbenite.
• Plantele atacate formeaza spice, dar cu un numar mare de spiculete sterile.
• Virusul este transmis de catre afide.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea buruienilor din cultura.
• efectuarea lucrarilor solului specifice.
• semanatul in epoca optima.
• aplicarea insecticidelor pentru a combate acarienii.
• cultivarea soiurilor rezistente.

MICOZE:

1. Tăciunele zburător – Ustilago avenae

Simptome:

• Plantele bolnave se pot recunoaşte uşor în lan în momentul premergător apariţiei paniculelor când, burduful este de culoare galbenă-verzuie şi se deschide mai târziu decât la plantele sănătoase.
• Paniculele bolnave sunt drepte, cu ramificaţii puţin răsfrânte şi cu spiculeţele  distruse, transformate într-o pulbere brunănegricioasă de spori.
• Glumele pot fi total sau parţial distruse, în acest ultim caz, partea lor superioară persistă şi formează deasupra masei de spori un înveliş fragil, ce se rupe şi sporii sunt împrăştiaţi de vânt.
• În funcţie de modul de raspândire al masei sporifere ce poate fi mai mult sau mai puţin compactă, se disting două forme ale bolii:
  – forma de tăciune zburător moale, ce apare pe vreme secetoasă şi călduroasă şi se caracterizează prin distrugerea totală a paniculului şi răspândirea rapidă a sporilor;
  – forma de tăciune zburător tare, ce apare pe vreme răcoroasă şi umedă şi se caracterizează prin distrugerea parţială a paniculului (numai spiculeţele inferioare).
• Masa sporiferă este dură, compactă şi se răspândeşte greu, abia la recoltare.
• Rareori se poate constata şi atacul ciupercii pe frunze sub formă de dungi negre pulverulente.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea soiurilor rezistente.
• metoda cea mai eficienta o reprezinta tratarea semintei: Fungicid Vitavax,  fungicid Kinto Duo.

2. Rugina coronată – Puccinia coronata var. avenae

Simptome:

• Boala se observă după apariţia paniculelor sau în faza de umplere a seminţelor, fiind afectate numai frunzele, pe care se observă pete mici, ovale sau circulare, răspândite neuniform.
• În aceste pete, pe faţa superioară a frunzelor se deschid grupurile de spori de vară de culoare galbenă-portocalie care sunt iniţial subepidermice, apoi devin prăfoase.
• În jurul acestora, apar grupurile sporilor de rezistenţă care se deschid tot pe faţa superioară a frunzelor, dar sunt de culoare neagră sau negre-violacei, înconjurate de o zonă galbenă.
• Ciuperca se răspândeşte pe gazda intermediară prin intermediul sporilor, iar primele infecţii pe ovăz sunt asigurate de sporii formaţi pe gazdă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Pentru loturile semincere există obligativitatea respectării izolărilor spaţiale care să limiteaze ajungerea sporilor de la gazda intermediară (verigariu) pe ovăz.
• Distrugerea gazdei intermediare, este cea mai sigură metodă de prevenire a atacului la ovăz şi de combatere a agentului patogen.

3. Rugina neagră – Puccinia graminis, f.sp. avenae

Simptome:

• Apariţia simptomelor produse de rugina neagră are loc foarte târziu, către sfârşitul perioadei de vegetaţie.
• În ordine, ruginile apar astfel: toamna – rugina brună şi galbenă, primăvara devreme – rugina brună care iernează la noi ca miceliu de rezistenţă în frunze, apoi rugina galbenă şi mai târziu rugina neagră.
• Pe tulpini, pe tecile frunzelor şi uneori chiar pe ariste, apar crăpături în care se observă la început un praf roşcat, apoi un praf negru.
• Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de spori de rezistenţă sau sub formă de miceliu de infecţie în mugurii lăstarilor de dracilă.
• Sporii rezultaţi din germinarea sporilor de rezistenţă asigură infecţiile primare de pe frunzele de dracilă şi mahonie.
• Chiar dacă sporii de vară dau infecţii pe samulastră sau pe grâul semănat în toamnă, miceliul de infecţie piere iarna.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea plantelor gazdă intermediare
• semanatul in epoca optima.
• fertilizare echilibrata.
• produsele ce combat rugina bruna si rugina galbena se pot folosi impotriva ruginii negre: Fungicid Mirage 45 EC, Fungicid Zamir 40 EW, Fungicid Artea 330 EC, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Orius 25 EW.

4. Fuzarioza tulpinilor şi arsura spicelor-Gibberella -zeae

Simptome:

• Boala poate fi semnalată pe plantele de ovazmai multe din etapele lor de dezvoltare.
• Imediat după germinare, tânăra plantulă poate fi atacată iar ca urmare se îngălbeneşte, se răsuceşte în formă de tirbuşon şi piere înainte de răsărire, aşa încât, încă din toamnă putem să remarcăm goluri în cultură.
• În faza de înfrăţire se observă o brunificare a rădăcinilor şi bazei tulpinilor la plantele infectate care sunt ceva mai mici şi prezintă spice mici, albe.
• Cea mai periculoasă fază de îmbolnăvire a plantelor este cea de după înspicare, când se observă spiculeţe răzleţe, porţiuni de spic sau chiar spice întregi atacate, ce prin decolorare devin gălbui, apoi uşor roz, mai ales la călcâiele axului sau chiar pe tot spicul, dacă vremea este umedă.
• Seminţele ce apar sunt şiştave, cu facultatea germinativă şi masa a 1000 boabe mult scăzută.
• Umiditatea atmosferică ridicată şi temperaturile de 20-26ºC favorizează atacul fuzariozei pe spice şi în acest caz, pierderile pot fi foarte mari.
• Excesul de azot este şi în acest caz un factor favorizant al apariţiei bolii.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă arături adânci de vară pentru îngroparea resturilor vegetale şi evitarea apariţiei samulastrei ce poate fi atacată şi va constitui o sursă de infecţie pentru culturile semănate în toamnă.
• În asolament nu trebuie introduse succesiv culturile de cereale păioase, deoarece va creşte puterea de infectie a ciupercii din sol.
• Tarlalele se vor fertiliza cu doze echilibrate de azot, fosfor şi potasiu.
• Condiţionarea şi tratarea seminţelor de grâu este obligatorie înainte desemănat, deoarece pe suprafaţa seminţelor se pot găsi spori de Fusarium.
• Tratamente chimice aplicate in faza de burduf: Fungicid Bumper, Fungicid Zamir.

5. Fainarea produsa de ciuperca Erysiphe graminis

Simptome:

• Boala isi face aparitia primavara.
• Pe frunzele bazale si pe tulpini apar pete albe, pasloase.
• Petele devin prafoase, iar pe acestea apar formatiuni circulare ce reprezinta fructificatiile ciupercii.
• Atacul se poate extinde rapid si poate ataca chiar si inflorescentele.
• Tesuturile atacate se ingalbenesc si se usuca.
• Frunzele se usuca prematur, paniculul nu se dezvolta normal, iar planta produce boabe sistave.
• Ciuperca ierneaza pe resturile vegetale de la suprafata solului.
• Vremea umeda din toamna poate determina aparitia unor infectii de toamna.
• Aparitia bolii este favorizata de fertilizarea excesiva cu azot, monocultura sau semanarea densitatilor mari.

Masuri de prevenire si combatere

• ingroparea resturilor vegetale prin aratura.
• distrugerea buruienilor.
• fertilizarea echilibrata.
• cultivarea soiurilor rezistente
• aplicarea a 1-2 tratamente in fenofaza de impaiat sau inspicat cu unul din produselor: Fungicid Bumper, Fungicid Topas, Fungicid Kumulus,Fungicid Mirage, Fungicid Zamir.

Principalii daunatori sunt:

1. Tripsul ovazului (Stenothrips graminum)

Prezinta o generatie pe an, sau o generatie la 2 ani, in functie de conditiile climatice. Ierneaza in sol, la 30 – 50 cm adancime, in stadiul de adult. Absorb sucul celular, determinand aparitia de pete decolorate pe frunze, teci, tije si paie, putand produce chiar ofilirea acestora.

Metode de combatere:

• Se vor executa tratamente chimice cu diferite produse omologate, cum ar fi: Actara (0.02%), Biscaya 240 OD (0.16 l/ha), Decis Mega 50 EW (0.15 l/ha), Faster 10 CE (0.15 l/ha), Fury 10 CE (0.1 l/ha), Kaiso Sorbie 5 WG (0.15 kg/ha) etc.

2.  Carabuseii cerealelor (Anisoplia spp)

Dezvolta o generatie la doi ani si ierneaza ca larva. Adultii acesor specii se hranesc cu ovarele florilor si boabele aflate in faza de lapte sau parga. In urma atacului boabele sunt distruse partial sau total. Larvele nu sunt daunatoare.

Metode de combatere:

• efectuarea araturii dupa recoltarea culturii
• rotatie corecta a culturilor, care sa includa o specie prasitoare
• tratamente chimice cand pe un metru patrat se gasesc mai mult de cinci adulti; Exemple de produse: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

3. Paduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Ataca frunzele si tulpinile de ovaz, orz, grau, sorg etc., producand pagube mari mai ales in primele faze de dezvoltare ale plantelor. La noi in tara, cea mai atacata planta este sorgul, numarul de indivizi prezenti pe o planta, putand ajunge pana la 8000. La locul intepaturii apar pete decolorate, care devin apoi rosii, extinzandu-se pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se rasucesc treptat de la varf spre baza apoi se usuca. Frecvent pot fi atacate si spicele. Plantele atacate intarzie in dezvoltare sau chiar pot pieri.

Metode de combatere:

• se recomanda semanatul la epoca optima
• distrugerea buruienilor
• aplicarea tratamentelor atunci cand pe o planta se gasesc mai mult de 10 indivizi: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Mavrik, Nurelle D, Insecticid Actara.

4. Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

Larvele gandacului ghebos sunt oligofage, hranindu-se cu diferite graminee cultivate si spontane. Hrana adultilor o constituie boabele de grau, secara, iar pagubele produse de ei sunt mai mici decat cele produse de larve.

Larvele gandacului ghebos se hranesc numai cu partile aeriene ale plantelor si niciodata cu radacini. Ele trag frunzele in galerii, consuma parenchimul, ramanand doar nervurile care uscandu-se iau aspectul unor ghemotoace fibroase.

Plantele atacate sunt distruse treptat in intregime. Atacul se poate prezenta sub forma de vetre sau generalizat. In conditiile unei monoculturi pronuntate, a unui regim de precipitatii favorabil speciei si in lipsa tratamentelor chimice s-au semnalat pana la 90 % plante distruse.

Metode de combatere:

• tratamente cu Insecticid Actara, Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon, Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie

5. Gandacul balos (Lema melanopa)

Prezinta o generatie pe an. Ierneaza ca insecta adulta sub ierburi, gunoaie, in frunzarul padurilor. Apar in primavara, cand temperatura medie zilnica este de 9-10º C, in aprilie. La aparitie insectele se hranesc perforand frunzele sub forma de dungi longitudinale. Adultii rod frunzele plantelor tinere, perforandu-le sub forma unor dungi longitudinale scurte, paralele cu nervurile. Larvele rod epiderma superioara si parenchimul frunzelor, tot sub forma de dungi longitudinale, iar epiderma inferioara se usuca, albindu-se. Atacul se produce in vetre si se observa de la distanta. Ataca de obicei ovazul dar si orzul si alte graminee.

Metode de combatere:

• tratamente chimice daca la un metru patrat se gasesc 10 adulti sau 250 de larve: Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon,Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie.

6. Plosnitele cerealelor (Eurygaster sp.)

Plosnitele cerealelor ataca cerealele paioase, indeosebi graul, precum si diferite graminee spontane. Adultii, pentru a se hrani, ca si larvele inteapa toate organele aeriene ale plantei (frunze, tulpini, spice, boabe). Vatamate, tesuturile plantei din zona atacata se distrug. Din cauza atacului, planta intreaga poate pieri sau infrati abundent. Atacul pe tulpina, cand spicul este in burduf produce avortarea spicului.Ovarele intepate inainte sau la scurt timp dupa fecundare se usuca, iar boabele nu se mai formeaza, Boabele intepate in faza avansata de coacere prezinta un punct mic negru in centru unei pete de decolorare.

Degradarea boabelor de catre plosnite are ca urmare reducerea greutatii hectolitrice si a celei absolute, a energiei si a facultatii germinative, precum si a calitatii de panificatie.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavri

7. Musca suedeză – Oscinella frit L.

În conditiile din tara noastră musca suedeză are 2 – 3 generatii. Prima generatie se dezvoltă în lunile mai – iunie, a doua în iulie – august, iar a treia în septembrie – mai. Iernează în stadiul de pupă, mai rar în stadiul de larvă. Adultii generatiei de primăvară (care provin din pupele/larvele hibernante), apar în la noi la sfârsitul lunii aprilie, începutul lunii mai.

Musca suedeză atacă cerealele de toamnă si de primăvară (grâu, orz, secară, ovăz, porumb etc), precum si diferite specii de graminee spotane (Agropyrum, Poa, Lolium etc.). Daunele diferă după faza de vegetatie si faza de dezvoltare a plantei, cele mai mari fiind provocate de generatia de primăvară, la culturile de ovăz si orz.  Astfel, când plantele sunt în primele faze de vegetatie, larva abia apărută alunecă pe frunze, spre regiunea centrală, până la mugurele terminal.

Metode de combatere:

• Împotriva mustei suedeze se recomandă în general aceleasi măsuri care sunt indicate si în cazul mustei de Hessa.
• Se recomandă ca cerealele de primăvară să fie semănate cât mai de timpuriu, astfel încât la aparitia adultilor generatiei hibernante, plantele să aibă dezvoltate mai mult de 4 – 5 frunze. La cerealele de primăvară se recomandă  folosirea de soiuri mai precoce, care sunt mai rezistente la atacul dăunătorului.
• De asemenea, respectarea asolamentelor, efectuarea la timp a arăturilor de vară si aplicarea îngrăsămintelor, contribuie la reducerea atacului mustei suedeze.

8. Viermele rosu al paiului (Haplodiplosis marginata)

Plantele atacate prezinta teaca frunzelor umflata la locul de fixare a larvelor, observandu-se umflaturi alungite cu mijlocul puternic adancit, in care se hranesc larvele. In zonele atacate paiul are vasele conducatoare distruse. Acest lucru determina franarea cresterii si inspicarii, coacerea prematura, reducerea numarului de boabe în spic.

Metode de combatere:

• se aplica tratamente chimice daca pe o planta se gasesc mai mult de 5-6 larve: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Pyrinex Quick, Insecticid Actara, Insecticid Nurelle D.

Graul este cea mai importanta planta cultivata, cu mare pondere alimentara.  Boabele de grau sunt utilizate indeosebi pentru producerea fainei, destinata fabricarii painii-aliment de baza pentru un numar mare de oameni si furnizeaza circa 20 % din totalul caloriilor consumate de om. De asemenea, boabele de grau sunt folosite pentru fabricarea pastelor fainoase, precum si ca materie prima pentru alte produse industriale foarte diferite.

Tulpinile ramase dupa recoltat au utilizari multiple: materie prima pentru fabricarea celulozei, asternut pentru animale, nutret grosier, ingrasamant organic. Sub aspectul agronomic, cultura graului ofera avantajul ca este integral mecanizata. Totodata, graul este o foarte buna premergatoare pentru majoritatea culturilor, deoarece paraseste terenul devreme si permite efectuarea araturilor inca din vara. Ca urmare, dupa grau poate fi semanata in principiu, orice cultura agricola; dupa recoltarea soiurilor timpurii de grau pot fi amplasate unele culturi succesive.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul dungat al grâului – Wheat streak mosaic virus

Simptome:

• La scurt timp de la răsărire, pe grâul de toamnă apar striuri sau dungi de culoare verde-deschis sau gălbui, care sunt paralele cu nervurile frunzelor.
• Cu cât boala este într-un stadiu mai avansat, cu atât suprafeţe mai mari de frunză au culoarea galben-aurie, rămânând doar dungi verzi pe acest fond galben .
• În timpul iernii, simptomele dispar, pentru a reapărea în primăvară.
• Plantele atacate în toamnă au o creştere redusă, înalţimea lor fiind mai mică (reducere 28 %), în timp ce la plantele infectate în primăvară reducerea înalţimii este doar de 22 %.
• Plantele bolnave au tufa răsfirată, cu spice mici fără seminţe, pierderile de producţie fiind de 50-80 %, iar făina rezultată din seminţele virozate este de slabă calitate.
• Virusul se transmite prin acarieni (Aceria tulipae, A. tosichella şi A. tritici) care pot lua virusul, dar nu-l pot transmite de la adulţi la ouă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Evitarea întârzierii semănării grâului care ar duce la suprapunerea fazei de sensibilitate a grâului cu răspândirea maximă a insectelor şi distrugerea plantelor gazdă, spontane, rezervoare de virusuri.
• Asolamentele sau rotaţiile recomandate trebuie să fie alcătuite fără culturi ale plantelor gazdă ce ar putea fi infectate de acelaşi virus.
• Distrugerea samulastrei este o măsură obligatorie, în vederea întreruperii ciclului de transmitere al
  insectelor transmiţătoare.
• În zonele unde există aceste insecte se vor cultiva soiuri sau hibrizi grâu x pir care s-au dovedit a fi rezistenţi.

MICOZE:

1. Făinarea grâului – Blumeria (Erysiphe) graminis f.sp. tritici

Simptome:

• În toamnă pe frunze pot să apară pete albe, pâsloase, de mărimi variabile, ce pot fi semnalate pe ambele feţe ale limbului.
• În primăvară, atacul se extinde, petele albe putând fi semnalate pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe paie şi chiar pe spice.
• Sub pâsla albă a ciupercii, ţesuturile frunzelor se îngălbenesc apoi devin brune.
• Petele albe capătă în scurt timp un aspect prăfos, făinos, apoi devin de culoare cenuşie deoarece spre sfârşitul viabilităţii ţesuturilor parazitate, în pâsla ciupercii apar mici puncte negre.
• Gradul de atac produs de această ciupercă este influenţat de o serie de factori agrotehnici, de specializarea agentului patogen şi de rezistenţa soiurilor.

Masuri de prevenire si combatere:

• Dezmiriştirea sau arătura adâncă pentru a distruge resturile vegetale ce au fructificatii de rezistenta şi pentru a evita apariţia samulastrei.
• Se vor cultiva numai soiuri rezistente şi în cazul în care PED – pragul economic de dăunare (25 pete pe ultimele 3 frunze) este depăşit, se vor recomanda tratamente foliare: Fungicid Bumper, Fungicid Topas, Funigicid Kumulus, Fungicid Mirage, Fungicid Zamir.

2. Îngenuncherea plantelor şi şiştăvirea boabelor – Gäumannomyces graminis var. tritici

Simptome:

• În toamnă ciuperca produce brunificarea rădăcinilor şi înnegrirea parţială a bazei tulpinii.
• Plantele atacate până la înspicare, au un ritm mai lent de dezvoltare, din care cauză talia lor este cu 10-15 cm mai mică decât a plantelor sănătoase.
• Spicele ieşite din burduf sunt albe, fără seminţe iar la baza paiului, se observă că internodurile unu şi doi sunt negre, datorită morţii ţesuturilor şi miceliului ciupercii care este brun.
• Între teaca frunzelor bazale şi pai, se observă apariţia unor mici puncte negre – organele de rezistenţă- ale ciupercii.
• În vetrele de atac de formă circulară sau eliptică, plantele sunt culcate la pământ în diverse direcţii, căderea fiind produsă de curenţii de aer puternici ai zilei când baza plantei a fost total putrezită.
• Plantele din vatra de atac se smulg uşor (pentru că au rădăcinile distruse), iar pe resturile de rădăcini se menţin particule de sol reţinute de miceliul ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

• rotaţii de cel puţin 3 ani fără cereale păioase
• drenarea excesului de umiditate
• corectarea acidităţii solului
• arături adânci după recoltare pentru a încorpora resturile de plante bolnave

3. Fuzarioza tulpinilor şi arsura spicelor-Gibberella -zeae, forma conidiană Fusarium roseum f. cerealis

Simptome:

• Boala poate fi semnalată pe plantele de grâu în mai multe din etapele lor de dezvoltare.
• Imediat după germinare, tânăra plantulă poate fi atacată iar ca urmare se îngălbeneşte, se răsuceşte în formă de tirbuşon şi piere înainte de răsărire, aşa încât, încă din toamnă putem să remarcăm goluri în cultură.
• În faza de înfrăţire se observă o brunificare a rădăcinilor şi bazei tulpinilor la plantele infectate care sunt ceva mai mici şi prezintă spice mici, albe.
• Cea mai periculoasă fază de îmbolnăvire a plantelor este cea de după înspicare, când se observă spiculeţe răzleţe, porţiuni de spic sau chiar spice întregi atacate, ce prin decolorare devin gălbui, apoi uşor roz, mai ales la călcâiele axului sau chiar pe tot spicul, dacă vremea este umedă.
• Seminţele ce apar sunt şiştave, cu facultatea germinativă şi masa a 1000 boabe mult scăzută.
• Umiditatea atmosferică ridicată şi temperaturile de 20-26ºC favorizează atacul fuzariozei pe spice şi în acest caz, pierderile pot fi foarte mari.
• Excesul de azot este şi în acest caz un factor favorizant al apariţiei bolii.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă arături adânci de vară pentru îngroparea resturilor vegetale şi evitarea apariţiei samulastrei ce poate fi atacată şi va constitui o sursă de infecţie pentru culturile semănate în toamnă.
• În asolament nu trebuie introduse succesiv culturile de cereale păioase, deoarece va creşte puterea de infectie a ciupercii din sol.
• Tarlalele se vor fertiliza cu doze echilibrate de azot, fosfor şi potasiu.
• Condiţionarea şi tratarea seminţelor de grâu este obligatorie înainte desemănat, deoarece pe suprafaţa seminţelor se pot găsi spori de Fusarium.
• Tratamente chimice aplicate in faza de burduf: Fungicid Bumper, Fungicid Zamir.

4. Mucegaiul de zăpadă-Micronectriella(Calonectria) graminicola

Simptome:

• Ciuperca atacă baza plantelor de grâu sau alte cereale păioase şi frunzele ce sunt dispuse în rozetă la suprafaţa solului.
• La baza plantelor ciuperca produce zone mici brunificate, alungite de-a lungul tulpiniţei, iar pe frunze se dezvoltă un miceliu alb-cenuşiu cu punctuaţii roz.
• Atacul se observă în micile porţuni joase ale tarlalelor unde stratul de zăpadă a fost mai gros şi apa din topirea
  zăpezii a băltit mai mult.
• Vetrele de atac se pot extinde sub zăpadă, frunzele plantelor se îngălbenesc, se usucă şi după topirea zăpezii se observă că frunzele sunt lipite de sol iar cultura prezintă goluri.

Masuri de prevenire si combatere:

• Drenarea excesului de umiditate şi nivelarea terenului pentru a se evita depunerile mari de zăpadă sub care plantele sunt debilitate prin sufocare.

5. Tăciunele zburător al grâului –Ustilago tritici

Simptome:

• Plantele infectate au o înălţime uşor scăzută şi un aspect rigid.
• La ieşirea spicului din burduf, se observă că acesta este învelit într-o membrană fină, argintie sub care toate componentele spiculeţelor sunt distruse şi transformate într-o pulbere brună-negricioasă.
• După ruperea membranei, vântul răspândeşte pulberea de spori şi din fostul spic rămâne doar axul.
• Atacul se observă uneori numai la spicul tulpinii principale, alteori şi la spicele fraţilor.
• Ciclul evolutiv al ciupercii se desfăşoară în doi ani agricoli, în primul an are loc infecţia florală iar în anul următor se vor putea observa simptomele de atac.
• Răspândirea ciupercii în lan se face prin spori duşi de vânt, iar de la o tarla la alta transmiterea ciupercii se face prin intermediul seminţelor infectate.

Masuri de prevenire si combatere:

• În vederea obţinerii de sămânţă sănătoasă se recomandă izolarea loturilor semincere de loturile grâului de consum.
• Tratamentul semintei inainte de semant constituie principala metoda de prevenire si combatere: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

6. Mălura comună – Tilletia sp.

Simptome:

• Plantele atacate se recunosc destul de dificil până la înspicare, deoarece singurele simptome evidente sunt scăderea înălţimii cu 10-20 % şi uşoara colorare în verde-albăstrui a frunzelor.
• La ieşirea din burduf se constată că spicele mălurate au mai multe boabe în spiculeţe, toate spiculeţele sunt cu seminţe (chiar şi cele de la vârful şi baza spicului) iar poziţia spicului, rămâne dreaptă până la recoltare.
• Din cauza seminţelor care sunt şi mai lungi şi mai groase decât cele sănătoase, glumele şi paleele sunt îndepărtate, spicele apar zburlite, cu ariste fragile.
• Seminţele au şanţul ventral puţin pronunţat şi o culoare închisă (cenuşie), deoarece în interiorul lor
  este o masă prăfoasă de spori negri.
• La treierat seminţele total distruse se sfărâmă uşor iar grâul capătă un puternic miros de peşte stricat .
• Uneori în interiorul bobului există numai pungi cu spori, din care cauză acestea se sfarmă iar sporii din interior, vor produce infecţii în toamnă, dacă nu se tratează grâul cu fungicide sistemice(cele ce  pot opri evoluţia ciupercii din interior).

Masuri de prevenire si combatere:

• Arături adânci de vară pe tarlalele ce au avut grâu mălurat
• Loturile semincere să fie semănate la epoca optimă, la adâncimea optimă şi cu grâu tratat.
• Tratamentul semintelor inainte de semanat: Fungicid Amiral Proffy,  Fungicid Orius .

7. Mălura pitică – Tilletia controversa (sin. Tilletia nanifica)

Simptome:

• Plantele mălurate au o culoare verde-albăstruie şi o înălţime mult redusă faţă de a plantelor sănătoase, cu 60-80 % mai mică.
• Atacul este remarcat în vetre de formă circulară sau eliptică, în care plantele pitice au spice foarte mici, a căror seminţe sunt aproape sferice.
• Deşi, conţinutul seminţei este transformat în spori, masa acestora este densă şi se sfărâmă greu.
• Plantele atacate au un număr mai mare de fraţi dar fiecare spic are un număr redus de spiculeţe.
• Spicele mălurate rămân pe sol iar prin lucrările agricole efectuate, seminţele sunt sfărâmate şi sporii răspândiţi pe o suprafaţă destul de restrânsă (câţiva metri pătraţi), ce va constitui în caz de monocultură, suprafaţa vetrei de atac.
• În solurile umede sporii rezistă 1-2 ani dar în solurile mai uscate pot rămâne vii, chiar şi 3-8 ani, datorită stratului exterior de gel.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă o rotaţie de 4-5 ani
• Tarlalele unde s-a observat atacul timp de mai mulţi ani nu vor fi repartizate pentru loturi semincere.
• Tratamentele aplicate impotriva malurei comune sunt eficiente si in cazul celei pitice: Fungicid Amiral Proffy,  Fungicid Orius .

8. Rugina brună a grâului – Puccinia recondita f.sp. tritici

Simptome:

• Boala poate apărea încă din toamnă şi continuă în primăvară când se observă pe frunzele atacate puncte eliptice, ovale sau circulare de 1-2 mm lungime şi 0,5-0,8 mm lăţime, de culoare ruginie, răspândite pe ambele feţe ale limbului (toamna punctele apar la baza frunzelor).
• Cele mai multe puncte de atac se observă însă pe faţa superioară a frunzelor dar, pot apărea şi pe tecile
  frunzelor şi mai rar pe tulpini.
• Grupurile de spori sunt la început subepidermice, apoi epiderma crapă şi sunt puşi în libertate sporii de culoare gălbui.
• Atacul se extinde de la frunzele inferioare spre cele superioare şi uscarea lor are loc în aceeaşi ordine.
• Frunzele soiurilor sensibile au pete de decolorare şi grupuri de spori de vară, în timp ce la soiurile hipersensibile apar doar zone brune fără sporulaţie.
• Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, pe partea inferioară a limbului frunzelor, pe teci şi pe tulpini apar grupuri negre, subepidermice de spori de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Cultivarea de soiurilor rezistente.
• Semanatul in epoca optima.
• Fertilizare echilibrata.
• Tratamente chimice cu: Fungicid Zamir, Fungicid Mirage, Fungicid Orius, Fungicid Artea, Fungicid Amistar Xtra;

9. Rugina galbenă – Puccinia striiformis

Simptome: 

• În toamnă atacul este sporadic şi se manifestă prin apariţia la vârful frunzelor a unor puncte galbene.
• Primăvara în aprilie, mai şi începutul lunii iunie atacul se observă pe toate organele aeriene, limbul frunzelor, teci, tulpini, glume, rahis, ariste şi chiar pe seminţe.
• Pe aceste organe apar puncte mici de 0,5-1 x 0,3-0,5 mm, dreptunghiulare, galbene-limonii, dispuse în şiruri paralele între nervuri şi însoţite de zone albicioase liniare.
• Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie apar dungi scurte, din linii punctate negre, paralele, constituite din grupurile de spori de rezistenţă care străpung epiderma ţesuturilor, mărind suprafaţa de evaporare a apei din plantă, producând uscarea rapidă a frunzelor şi şiştăvirea accentuată a seminţelor.
• Ciuperca în condiţii de temperaturi moderate şi umiditate atmosferică ridicată, se răspândeşte uşor prin sporii de vară în timpul primăverii şi verii, apoi trece pe samulastră şi de aici pe plantele semănăturilor de toamnă.

Masuri de prevenire si combatere:

• Măsurile de igienă culturală
• Fertilizare echilibrată
• Măsurile agrotehnice
• Tratamente chimice: Fungicid Mirage 45 EC, Fungicid Zamir 40 EW, Fungicid Artea 330 EC, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Orius 25 EW.

10. Rugina neagră a cerealelor – Puccinia graminis

Simptome:

• Apariţia simptomelor produse de rugina neagră are loc foarte târziu, către sfârşitul perioadei de vegetaţie.
• În ordine, ruginile apar astfel: toamna – rugina brună şi galbenă, primăvara devreme – rugina brună care iernează la noi ca miceliu de rezistenţă în frunze, apoi rugina galbenă şi mai târziu rugina neagră.
• Pe tulpini, pe tecile frunzelor şi uneori chiar pe ariste, apar crăpături în care se observă la început un praf roşcat, apoi un praf negru.
• Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de spori de rezistenţă sau sub formă de miceliu de infecţie în mugurii lăstarilor de dracilă.
• Sporii rezultaţi din germinarea sporilor de rezistenţă asigură infecţiile primare de pe frunzele de dracilă şi mahonie.
• Chiar dacă sporii de vară dau infecţii pe samulastră sau pe grâul semănat în toamnă, miceliul de infecţie piere iarna.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea plantelor gazdă intermediare
• semanatul in epoca optima.
• fertilizare echilibrata.
• produsele ce combat rugina bruna si rugina galbena se pot folosi impotriva ruginii negre: Fungicid Mirage 45 EC, Fungicid Zamir 40 EW, Fungicid Artea 330 EC, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Orius 25 EW.

11. Pătarea brună a frunzelor – Septoria tritici şi Septoria nodorum

Simptome:

• Ciuperca Septoria tritici atacă frunzele de grâu încă din toamnă când se observă pe acestea pete ovale, verzi-gălbui, apoi brune, ce se extind şi chiar se pot uni.
• În centrul zonelor uscate se observă puncte mici negre, fructificaţii (picnidii) cu spori.
• În timpul primăverii şi verii atacul se extinde de la frunzele inferioare spre cele superioare, pe frunze apărând pete eliptice sau liniare de decolorare, apoi cu aspect cenuşiu, cu puncte mici negre.
• În cazul unor veri umede şi răcoroase, atacul este foarte puternic şi frunzele se sfâşie.
• Pe tecile frunzelor şi pe pai apar pete de decolorare alungite care devin apoi dungi brune.
• Glumele şi rahisul şi pot prezenta, în cazul în care sunt infectate, pete de decolorare pe care apar puncte mici
  negre, dispuse în şiruri scurte.
• Ciuperca Septoria nodorum produce pete eliptice, cu contur regulat sau sinuos, care au în zona centrală o porţiune de 1- 2,5 mm brună-negricioasă.
• Ţesuturile parazitate se usucă înainte de apariţia fructificaţiilor cu spori; când sunt atacate tulpinile şi spicele, se observă pete brune închis cu fructificaţii negre, iar uneorispicul poate fi distrus în întregime.

Masuri de prevenire si combatere:

• înlăturarea resturilor vegetale atacate sau înglobarea lor în sol
• rotaţiile corecte de 3-4 ani fără cereale păioase
• evitarea fertilizării excesive cu azot
• ratamentele aplicate impotriva fainarii sunt eficiente si impotriva septoriozei: Fungicid Bumper, Fungicid Topas, Funigicid Kumulus, Fungicid Mirage, Fungicid Zamir.

12. Pătarea în ochi a bazei tulpinii – Pseudocercosporella herpotrichoides

Simptome:

• Atacul agentului ciupercii poate fi observat în toamnă când, tinerele plante bolnave au baza tulpinii brunificată, putrezită şi pot pieri formând vetre de atac cu plante uscate.
• În primăvară, pe primul internod se observă pete brune eliptice paralele cu axul tulpinii.
• Frunzele plantelor bolnave capătă o culoare brun-roşcată şi se usucă, iar pe pai apar pete mari, eliptic-ovale, lungi de 1-3 cm şi late de 3-6 mm, galben-albicioase, cu marginile brune-măslinii, ce dau simptomul
  cunoscut sub numele de “pătare în ochi” a tulpinilor.
• În zona centrală a petelor apar puncte negre alcătuite din micelii aglometate cu aspect de perniţe.
• Zonele de deasupra şi de sub pată se brunifică şi ca urmare tulpina se îndoaie şi se rupe de la locul de atac.
• În lanurile de grâu puternic atacate apar vetre de atac în care plantele sunt frânte, culcate în diverse direcţii, asemănătoare cu cele produse de îngenuncherea plantelor.
• Spicele plantelor bolnave sunt mici, albicioase şi dacă nu sunt complet sterile, conţin doar seminţe mici, uşoare, şiştave.

Masuri de prevenire si combatere:

• semănatul la epoca optimă
• fertilizările echilibrate
• evitarea terenurilor acide
• rotaţii de 4-5 ani fără cereale păioase
• in caz de atac grav (peste 25 % din plante afecate) se efectueaza tratamente chimice:  Fungicid Mirage, Fungicid Bumper Super.

13. Înnegrirea spicelor – Cladosporium herbarum

Simptome:

• Organele aeriene ale plantelor pot fi invadate de această ciupercă ce produce aglomerări miceliene de culoare brună-negricioasă, la început izolate apoi unite, care acoperă suprafeţe mari din limbul frunzelor, paie sau spic.
• Pe suprafaţa seminţelor se observă o înnegrire care este mai accentuată în dreptul embrionului şi la vârful bobului .
• Din seminţele negre, care sunt şi şiştave se obţine o făină mai întunecată la culoare şi de calitate inferioară(miroase urât a mucegai).
• Ciuperca se răspândeşte în cursul vegetaţiei prin sporii duşi de vânt şi apa de ploaie, iar de la un an la altul rezistă în sol ca miceliu ce se hrăneşte din resturile vegetale, spori sau fructificaţii cu spori de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

• daca pe o sola se manifesta atacul acestei boli, graul sau alte cereale vor mai revenite pe acel teren dupa minim trei ani.
• distrugerea buruienilor.
• aratura corespunzatoare.
• evitarea terenurilor umede.
• se va respecta densitatea optima.
• fertilizare echilibrata.

Principalii daunatori sunt:

1. Tripsul graului (Haplothrips tritici)

Prezinta o singura generatie pe an. Ierneaza in stadiul de larva de varsta a doua, pe paie, in interiorul paielor, la suprafata solului sau la adancimea de incorporare a miristii. Adultii apar in cursul lunii mai, in perioada inspicarii si pot fi gasiti la baza ultimelor 2 frunze ale plantelor de grau, care inca nu au inspicat. Patrund in spice in momentul desfacerii burdufului.

Consecinta atacului este atrofierea organelor florale (sterilitatea partiala sau totala a spicului atacat), fenomen ce poarta denumirea de „albeata spicelor”. Boabele puternic atacate pierd continutul de gluten, nu se mai dezvolta si devin sistave. Pierderile provocate de atacul tripsilor pot ajunge la 10 – 20%.

Metode de combatere:

• rotatia culturilor la 3-4 ani
• discuitul miristei
• aratura de toamna
• semanatul la epoca optima 
• aplicarea tratamentelor cand pe o planta se gasesc mai mult de 8 adulti; Exemple de produse: Insecticid Actara, Insecticid Decis Mega 50 EW, Insecticid Faster 10 CE,  Insecticid Fury 10 CE, Insecticid Kaiso Sorbie 5 WG.

2. Plosnitele cerealelor (Eurygaster sp.)

Plosnitele cerealelor ataca cerealele paioase, indeosebi graul, precum si diferite graminee spontane. Adultii, pentru a se hrani, ca si larvele inteapa toate organele aeriene ale plantei (frunze, tulpini, spice, boabe). Vatamate, tesuturile plantei din zona atacata se distrug. Din cauza atacului, planta intreaga poate pieri sau infrati abundent. Atacul pe tulpina, cand spicul este in burduf produce avortarea spicului.Ovarele intepate inainte sau la scurt timp dupa fecundare se usuca, iar boabele nu se mai formeaza, Boabele intepate in faza avansata de coacere prezinta un punct mic negru in centru unei pete de decolorare.

 Degradarea boabelor de catre plosnite are ca urmare reducerea greutatii hectolitrice si a celei absolute, a energiei si a facultatii germinative, precum si a calitatii de panificatie.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

3. Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

Larvele gandacului ghebos sunt oligofage, hranindu-se cu diferite graminee cultivate si spontane. Hrana adultilor o constituie boabele de grau, secara, iar pagubele produse de ei sunt mai mici decat cele produse de larve.

Larvele gandacului ghebos se hranesc numai cu partile aeriene ale plantelor si niciodata cu radacini. Ele trag frunzele in galerii, consuma parenchimul, ramanand doar nervurile care uscandu-se iau aspectul unor ghemotoace fibroase.

 Plantele atacate sunt distruse treptat in intregime. Atacul se poate prezenta sub forma de vetre sau generalizat. In conditiile unei monoculturi pronuntate, a unui regim de precipitatii favorabil speciei si in lipsa tratamentelor chimice s-au semnalat pana la 90 % plante distruse.

Metode de combatere:

• tratamente cu Insecticid Actara, Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon, Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie

4. Viespea graului (Cephus pygmaeus)

Viespea are o preferinta pentru grau. Larva se hraneste in interiorul tulpinii cu tesutul parenchimatic, rozand galerii neregulate, care se umplu curumegus si excrementele sale.

 Ca urmare a atacului, greutatea absoluta a boabelor scade. Se poate produce ruperea paiului si caderea spicului la pamant.

Metode de combatere:

• aratura adanca;
• rotatie corecta a culturilor;
• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik

5. Nematodul boabelor de grau (Anguina tritici)

Este un parazit monofag, cresterea si dezvoltarea sa fiind asigurata numai pe plantele de grau. Nematodul provoaca la plantele de grau modificari morfologice importante si perturbari profunde ale principalelor procese fiziologice si biochimice. Tulpinile plantelor infestate au internoduri scurte, talia plantelor micsorandu-se de 2-3 ori comparativ cu plantele neinfestate. Spicele sunt deformate, laxe, de doua ori mai scurte decat spicele sanatoase , iar pe anumite portiuni sunt stirbe din cauza florilor avortate si a lipsei boabelor.

Boabele sunt transformate in gale si se diferentiaza de boabele sanatoase atat prin culoare cat si forma, confundandu-se ca aspect exterior cu boabele malurate.

Metode de combatere:

• cerealele paioase vor reveni pe acelasi teren dupa 3-4 ani
• aplicarea ingrasamintelor sub braza, pentru a creste rezistenta plantelor
• cultivarea soiurilor rezistente
• folosirea de samanta certificata si conditionata.

6. Paduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Ataca frunzele si tulpinile de ovaz, orz, grau, sorg etc., producand pagube mari mai ales in primele faze de dezvoltare ale plantelor. La noi in tara, cea mai atacata planta este sorgul, numarul de indivizi prezenti pe o planta, putand ajunge pana la 8000. La locul intepaturii apar pete decolorate, care devin apoi rosii, extinzandu-se pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se rasucesc treptat de la varf spre baza apoi se usuca. Frecvent pot fi atacate si spicele. Plantele atacate intarzie in dezvoltare sau chiar pot pieri.

Metode de combatere:

• se recomanda semanatul la epoca optima
• distrugerea buruienilor
• aplicarea tratamentelor atunci cand pe o planta se gasesc mai mult de 10 indivizi: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Mavrik, Nurelle D, Insecticid Actara.

7. Viermele rosu al paiului (Haplodiplosis marginata)

Plantele atacate prezinta teaca frunzelor umflata la locul de fixare a larvelor, observandu-se umflaturi alungite cu mijlocul puternic adancit, in care se hranesc larvele. In zonele atacate paiul are vasele conducatoare distruse. Acest lucru determina franarea cresterii si inspicarii, coacerea prematura, reducerea numarului de boabe în spic.

Metode de combatere:

• se aplica tratamente chimice daca pe o planta se gasesc mai mult de 5-6 larve: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Pyrinex Quick, Insecticid Actara, Insecticid Nurelle D.

8. Carabuseii cerealelor (Anisoplia spp)

Dezvolta o generatie la doi ani si ierneaza ca larva. Adultii acesor specii se hranesc cu ovarele florilor si boabele aflate in faza de lapte sau parga. In urma atacului boabele sunt distruse partial sau total. Larvele nu sunt daunatoare.

Metode de combatere:

• efectuarea araturii dupa recoltarea culturii
• rotatie corecta a culturilor, care sa includa o specie prasitoare
• tratamente chimice cand pe un metru patrat se gasesc mai mult de cinci adulti; Exemple de produse: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

9. Musca de Hessa – Mayetiola destructor

Musca de Hessa poate avea în tara noastră, în functie de zona geografică si de conditiile climatice, 2 – 3 generatii pe an. Iernează în stadiul de pupă, în plantele infestate din semănăturile de cereale sau din pajisti. În cursul lunii aprilie, din pupele hibernante apar adultii primei generatii; generatia de primăvară.  Planta preferată de dăunător este grâul, unde produce cele mai mari daune, după care urmează orzul si secara. Atacul larvelor este caracteristic. Acestea subtiază 4 – 5 straturi de celule, cu ajutorul secretiei salivare, deasupra primul nod al plantei si seva care se scurge este absorbită prin osmoză

Metode de combatere:

• executarea arăturii imediat după recoltarea cerealelor păioase;
• distrugerea samulastrei, pe care se dezvoltă generatia de vară, prin lucrări cu grapa cu discuri;
• respectarea epocii optime de semănat, în funcŃie de zona pedoclimatică;
• folosirea de soiuri rezistente.
• În cazul unor atacuri puternice se pot folosi si măsuri chimice, cum ar fi executarea de tratamente cu unele produse organofosforice (Acaricid Novadim Proges – 1,5 l/ha).

Porumbul aparține familiei Poaceae. Are tulpina înaltă și groasă, neramificată, care se numește popular: „cocean”, cu frunze lungi și ascuțite la vârf, aspre. Pe aceeași plantă se găsesc flori feminine și flori masculine pe aceeași tulpina. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii. Inflorescența este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc la subsoara frunzelor.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul european – European maize mosaic virus

Simptome:

• Boala apare când plantele au 50-60 cm înălţime, sub forma unor pete mici, punctiforme, de culoare verde-deschis, situate în spaţiile dintre nervurile frunzelor tinere.
• Petele se unesc ceva mai târziu şi formează dungi late de decolorare sau chiar benzi verzi-deschis sau gălbui ce cuprind zone mari din suprafaţa frunzelor.
• Înălţimea plantelor virotice este redusă cu 40 % iar producţia scade cu 43-44 %.
• La sorg simptomele sunt asemănătoare, iar la unele soiuri striurile se colorează în roşu-ruginiu datorită arsurilor.
• Costreiul virozat are pe limbul frunzelor dungi decolorate, paralele cu nervurile, însoţite de înroşiri uşoare sau de arsuri.
• În natură virusul se răspândeşte prin afidele care iau virusul în 1-2 minute de hrănire şi apoi acesta persistă timp de 2-6 ore în corpul lor.

Masuri de prevenire si combatere:

• Distrugerea prin măsuri agrotehnice şi erbicidare a buruienii gazdă (costrei) de pe tarlalele unde urmează
  să semănăm porumbul sau sorgul şi de pe marginea drumurilor sau de pe taluzurile canalelor de irigaţie.
• Însămânţarea timpurie a porumbului reduce posibilităţile de infecţie cu acest virus, datorită numărului mic de afide prezent la începutul primăverii.

BACTERIOZE:

1. Putregaiul moale al tulpinilor de porumb -Erwinia chrysanthemi pv. zeae

Simptome:

• Primele simptome apar pe partea însorită a plantelor unde, sub teaca frunzelor, tulpinile prezintă pete verzi închis cu aspect umed, de 10-20 cm lungime.
• Tulpinile se înmoaie, se distrug ţesuturile şi plantele se frâng.
• Frunzele situate deasupra zonei bolnave,se veştejesc şi se usucă în perioada premergătoare înfloritului.
• Rădăcinile sunt înroşite şi devin sfărâmicioase iar ca urmare plantele nu formează ştiuleţi.
• Bacteria nu se transmite prin seminţe, dar ea se păstrează în resturile vegetale de pe câmp 27-36 săptămâni iar dacă acestea sunt îngropate în sol, bacteria îşi păstrează viabilitatea 2-7 săptămâni în funcţie de umiditate şi de temperatura solului.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă rotaţia culturilor
• Semănarea de porumb din loturile semincere, unde boala nu s-a manifestat pentru că, s-ar putea ca seminţele să fie infestate la recoltare.
• tratamente imediat dupa aparitia bolii cu Zeama bordeleza, Fungicid Bravo 500 SC

MICOZE:

1. Înflorirea albă a boabelor – Gibberella fujikuroi

Simptome:

• Boala se poate manifesta în toate fazele de vegetaţie a porumbului, pagubele fiind cu atât mai mari cu cât infecţiile au loc mai devreme.
• Plantele infectate de timpuriu putrezesc în timpul răsăririi, sau chiar înainte de răsărire datorită faptului că ciupercă încetineşte creşterea rădăcinilor.
• La plantele mai dezvoltate, atacul este localizat la baza tulpinii şi pe rădăcini unde se observă un mucegai roz, sub care ţesuturile putrezesc.
• Atacul caracteristic este cel de pe ştiuleţi unde în urma atacului boabele sunt acoperite de un miceliu fin alb sau uşor roz, iar tegumentul crapă, „boabele înfloresc”, conţinutul lor devenind evident ca şi în cazul floricelelor de porumb.
• Boabele crăpate sunt mai uşoare şi au o capacitate germinativă scăzută.

Masuri de prevenire si combatere:

• semănarea la epoca optimă, pentru a se asigura o răsărire rapidă a plantelor
• evitarea rănilor mecanice şi a celor produse de dăunători care oferă “porţi de intrare” pentru ciupercă.
• combaterea moliei porumbului, a sfredelitorului precum şi aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor, limitează atacul.

2. Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor – Gibberella zeae

Simptome:

• Seminţele de porumb introduse în sol fără a fi tratate, formează plantule ce pot fi invadate de miceliul din sol, sau de miceliul provenit din germinaţia sporilor ce se găsesc pe boabe.
• Tinerele plantule mor înainte de răsărire şi în culturi se observă scăderea desimii normale.
• În perioada mătăsiriifecundării, boala se observă pe rădăcini şi pe partea bazală a tulpinii.
• Rădăcinile infectate se înroşesc, putrezesc şi plantele se pot smulge uşor din sol.
• Partea bazală  tulpinii atacate se decolorează, apoi devine brună iar în interior măduva este de culoare roz-roşiatică.
• În dreptul nodurilor se observă pâsla miceliană albă sau roz deschis, care produce putrezirea ţesuturilor iar ca urmare plantele se frâng.
• Ştiuleţii aproape maturi care sunt atacaţi, se acoperă cu miceliu roz-rubiniu iar ca urmare boabele învelite în miceliu îşi pierd facultatea germinativă şi chiar devin toxice.
• Atacul se observă pe ştiuleţii care nu sunt bine înveliţi în pănuşi sau pe cei atacaţi de sfredelitorul porumbului.
• Întrucât între pănuşi şi ştiulete se dezvoltă o masă miceliană bogată, pănuşile rămân lipite de ştiulete.
• Boala evoluează şi la ştiuleţii depozitaţi dacă nu există o aeraţie corespunzătoare în depozite şi dacă molia cerealelor duce sporii.

Masuri de prevenire si combatere:

• Ccultivarea de hibrizi rezistenţi
• Distrugerea moliei şi sfredelitorului şi semănarea de sămânţă sănătoasă.
• Se recomandă asolamente în care porumbul să nu revină după el însuşi şi nici după cereale păioase care sunt şi ele atacate de acest agent patogen.

3. Tăciunele comun – Ustilago maydis

Simptome:

• Ciuperca produce infecţii localizate în diferite zone ale organelor aeriene unde apar tumori de mărimi variabile (de la câţiva mm până la câţiva cm în diametru);
• Tumorile sunt la început albe şi strălucitoare, din cauza membranei aflate la exterior.
• Spre toamnă tumorile capătă o culoare cenuşie-negricioasă, membrana se rupe şi sunt puşi în libertate sporii ciupercii.
• Sporii de rezistenţă formaţi în tumori rămân în sol, au o perioadă de repaus şi după germinare formează spori care produc infecţii locale prin răni, mai rar prin stomate sau prin străpungerea epidermei.
• Pentru germinarea sporilor este nevoie de o temperatură de 8-36ºC (optima 26-30ºC) şi de o umiditate ridicată.
• Fertilizarea cu gunoi de grajd proaspăt sau cu îngrăşăminte pe bază de azot, sensibilizează plantele la atacul de tăciune.
• Atacul larvelor sfredelitorului porumbului sau grindina, provoacă răni prin care ciuperca pătrunde  şi produce infecţii.

Masuri de prevenire si combatere:

• rotaţie corespunzătoare
• fertilizare echilibrată
• combaterea dăunătorilor
• recoltarea prin scoaterea plantelor întregi din lan şi cultivarea de hibrizi rezistenţi.
• tratamente chimice ale porumbului, inainte de semanat cu fungicid Vitavax 2000 (2.5 l/t)

4. Tăciunele ştiuleţilor şi paniculelor-Sorosporium holci-sorghi f. zeae

Simptome:

• Plantele atacate sunt ceva mai mici decât cele sănătoase şi par a ajunge la maturitate mai târziu.
• Inflorescenţele plantelor sunt parţial sau total transformate într-o masă neagră de spori.
• Paniculele sunt deformate, florile sunt mai dezvoltate iar ştiuleţii au o formă globuloasă sau conică având pănuşile intacte.
• Ştiuletele este însă distrus, transformat într-o masă neagră de spori printre care se mai observă resturi din rahis (ciocălău) – fascicule de vase conducătoare.
• Ciuperca rezistă în sol sub formă de spori de rezistenţă care îşi păstrează viabilitatea chiar şi 7-8 ani.
• Infecţiile sunt foarte puternice la porumbul semănat târziu, deoarece temperaturile de peste 15ºC şi uscăciunea solului sub 50 % din capacitatea de câmp pentru apă, constituie factori favorizanţi ai atacului.

Masuri de prevenire si combatere:

• Se recomandă un asolament de lungă durată, pentru ca să se piardă viabilitatea sporilor din sol
• cultivarea de  hibrizi rezistenţi
• tratamentele la samânţă sau la sol cu: Tiradin 500 SC-3 l/t săm.; Tiradin 70 PUS-3 kg/t săm.; Altiram 80 PUS-
  3 kg/ha/tratament

5. Rugina porumbului – Puccinia sorghi

Simptome:

• Agentul patogen atacă spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, când pe frunze apar pete gălbui, între nervuri, vizibile pe ambele feţe.
• În dreptul petelor, subepidermic, se formează lagăre de spori de vară, eliptice, de 1 mm lungime, de culoare brună-deschis.
• Ceva mai târziu apar lagărele cu spori de rezistenţă, brune-negricioase care pot produce în frunză crăpături pline cu un praf negru.
• În ţara noastră, această ciupercă ce are ca plantă gazdă măcrişul iepurelui (Oxalis).

Masuri de prevenire si combatere:

• se recomandă distrugerea resturilor vegetale  infectate, sau măcar îndepărtarea acestora de pe viitoarele tarlale de porumb
• cultivarea de hibrizi cu perioadă mai scurtă de vegetaţie în zonele unde boala se manifestă an de an
• practicarea unor arături adânci care să bage în sol resturile vegetale infectate.

6. Putregaiul uscat al ştiuleţilor – Nigrospora oryzae

Simptome:

• Ciuperca atacă în câmp, ştiuleţii care nu sunt bine înveliţi în pănuşi în faza de maturare a acestora, sau pe cei dezveliţi de către ciori.
• Ştiuleţii atacaţi prezintă un putregai uscat al rahisului (ciocălăului) ceea ce îi face să fie sfărâmicioşi.
• Boabele de pe ştiulete „joacă” în alveole, nu pot fi separate mecanic, iar la baza lor şi în rahis se observă o coloraţie cenuşie produsă de spori negri, care sunt în număr foarte mare.
• Ciuperca este dusă din depozite în câmp şi din câmp în depozite, de către molia cerealelor (Sitotroga cerealella).
• Aceasta depune sporii care s-au prins de franjurile aripilor, pe ştiuleţii dezgoliţi de către păsări, sau pe cei care nu sunt bine înveliţi.
• Sporii pot rezista în natură până la doi ani şi germinează numai în condiţii de umiditate mare şi temperatură între 10-30ºC.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea moliilor care duc sporii
• dezinfectarea depozitelor şi distrugerea resturilor de plante pe care se pot găsi spori.

7. Pătarea cenuşie a frunzelor – Drechslera turcica

Simptome:

• Pe frunzele bazale apar pete galbene-cenuşii, mărginite de un chenar brun.
• Petele la început sunt mici, de 1-2 cm, ovale apoi devin eliptice, mari de 15-20 cm lungime şi 2-4 cm lăţime.
• Pe timp umed, pe faţa inferioară a frunzei, în dreptul petelor apare un puf fin cenuşiu de miceliu cu spori.
• Datorită sporilor ce dau infecţii repetate, apar mai târziu pete şi pe frunzele din etajele superioare.
• Frunzele atacate se sfâşie în dreptul petelor, ca urmare producţia scade iar boabele de pe ştiuleţi sunt şiştave.
• Lanurile puternic atacate par a fi bătute de grindină, prezentând porţiuni mari de frunze uscate, sfâşiate.
• Ciuperca se răspândeşte în timpul vegetaţiei prin spori.
• La temperaturi optime de 25-30ºC şi în condiţii de umiditate mare sporii germinează, dau infecţii secundare şi după 7-9 zile de la pătrunderea miceliului, apare o nouă generaţie de spori.

Masuri de prevenire si combatere:

• rotaţia culturilor
• înglobarea resturilor infectate în sol
• cultivarea de hibrizi rezistenţi

8. Pătarea frunzelor şi putrezirea cărbunoasă – Helminthosporium (Drechslera) carbonum

Simptome:

• Pe frunze şi pănuşi apar pete alungite cafenii-deschis de formă neregulată.
• La plantele mature petele sunt ovale de 2-5 x 0,5 cm, cafenii-deschis sau brune-ciocolatii cu cercuri concentrice.
• Pe ştiuleţii atacaţi, se observă o culoare neagră-cărbunoasă, uneori apărând chiar distrugerea totală a acestora.
• Ciuperca se transmite în perioada de vegetaţie prin sporii duşi de vânt, iar de la un an la altul, transmiterea este asigurată prin seminţele infectate şi prin sporii ce rămân pe resturile vegetale.

Masuri de prevenire si combatere:

• măsurile de carantină, care prevăd controlul fitosanitar al seminţelor importate, seminţe care trebuie să fie însoţite de certificatul care să ateste provenienţa lor din zone unde nu este răspândită această boală.

9. Putregaiul uscat al tulpinilor şi ştiuleţilor – Diplodia zeae

Simptome:

• Boala apare pe tulpini, unde se observă o coloraţie verde-gălbuie a internodurilor inferioare care, în scurt timp se brunifică şi devin spongioase, sfărâmicioase.
• Măduva tulpinilor este decolorată, se descompune şi rămân evidente numai vasele conducătoare.
• Frunzele plantelor bolnave au o culoare verde-cenuşie, iar pe tecile frunzelor apar pete roşii-purpurii sau brune închis.
• Tulpinile se frâng cu uşurinţă.
• Ştiuleţii infectaţi au pănuşile decolorate, albicioase iar în cazul infecţiilor timpurii ştiuleţii rămân mici, au pănuşile lipite unele de altele şi capătă o culoare brună-cenuşie.
• Pe plantele infectate mai târziu se observă doar un miceliu albicios, slab dezvoltat, care pătrunde în rahisul (ciocălău) ştiuleţilor.

Masuri de prevenire si combatere:

• respectarea  măsurile de carantină

Principalii daunatori sunt:

1. OSTRINIA NUBILALIS HB. – SFREDELITORUL PORUMBULUI

     Este un dăunător polifag, ce atacă numeroase specii de plante cultivate (porumb, cânepă, sorg, hamei, floarea-soarelui etc.) şi spontane (Echinochloa crusgali, Arthemisia vulgaris etc.). Pagubele cele mai mari se înregistrează la
culturile de porumb. Larvele neonate rod organele florale ale inflorescenţelor mascule şi una din epiderme şi parenchimul frunzelor. Într-un stadiu mai avansat omizile perforează tulpinile deasupra unui nod şi pătrund în interior, unde consumă măduva dintre noduri, stânjenind dezvoltarea plantelor, care rămân mici şi se frâng uşor la
vânt. Larvele se pot localiza şi în peduncul sau în ştiuleţi .

Metode de combatere:

• tratamente cu Insecticid Decis Mega 50 EW (0.25 l/ ha).

2. HELICOVERPA ARMIGERA HB.- OMIDA FRUCTIFICAŢIILOR

Omida fructelor este un dăunător polifag, care atacă peste 120 de specii de plante cultivate si spontane: porumbul, soia, bumbacul, ricinul, tomatele, ardeiul, vinetele, fasolea, mazărea, năutul, bobul, bamele etc. Produce pagube mari la tomate, ardei, fasole si porumb. În primele vârste, omizile rod epiderma si parenchimul frunzelor producând perforatii.

Începând cu vârsta a III-a, larvele pătrund în fructe, unde rod galerii mari. În galeriile formate se instalează diferite microorganisme (bacterii, ciuperci) care provoacă putrezirea fructelor. În unii ani, a produs pagube si la tomatele cultivate în spatii protejate. La porumb, stiuletii atacati de acest dăunător sunt puternic depreciati, datorită instalării în răni, a unor ciuperci (fuzarioza – Giberella zeae (Swei.) Petch., tăciunele comun – Ustilago maydis (D.C.) Corda), mai ales în anii, când vremea este umedă la sfârsitul verii si începutul toamnei.

Metode de combatere:

• Tratamentele chimice, se vor executa la avertizare. Acestea sunt eficiente dacă se aplică înainte de pătrunderea larvelor în fructe. Se pot aplica diferite produse cum ar fi:  Insecticid Decis 2,5 EC – 0,05 %, Insecticid Calypso 480 SC – 0,02 %,  Insecticid Mospilan 20 SP – 0,02 %.
• Rezultate foarte bune se obtin prin aplicarea unor produse sistemice/translaminare (Calypso, Mospilan) în amestec cu produse de contact din grupa piretroizilor (Decis etc).

3. Dociostaurus maroccanus – Lacusta marocana

 Prezinta 1 generatie pe an. Ierneaza in sol in stadiul de ou. Larvele apar la sfarsitul lunii aprilie, esalonat, pe o perioada de 20 – 35 de zile (in functie de factorii climatici). Daunatorul prezinta polifagism, atacand in principal culturile cerealiere, dar pot ataca toate culturile agricole. In anii de invazie pot ataca, incusiv, speciile silvice.

Metode de combatere:

• In cazul in care daunatorul depaseste densitatea de 4 – 5 larve/m², sunt necesare tratamente cu produse pe baza de deltametrin (Insecticid Decis Mega 50 EW , Insecticid Aqua K-othrine 20 EW).

4. TANYMECUS DILATICOLLIS GYLL. – GĂRGĂRIŢA FRUNZELOR DE PORUMB

Insecta este polifagă, atacând peste 30 de specii de plante cultivate şi spontane. Dintre plantele cultivate, dăunează cu predilecţie culturile de porumb, floare soarelui, sfeclă de zahăr, sorg, grâu, orz, soia, lucernă, tutun. În cultura de porumb gărgăriţele retează plantele tinere când acestea au 1-3 frunzuliţe. Într-un stadiu mai avansat al vegetaţiei insectele rod frunzele pe margine, sub formă de trepte. Larvele rod rădăcinile plantelor, fără să provoace însă daune
însemnate.

Metode de combatere:

• rotaţia culturilor
•  arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea larvelor
• adunarea şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare
• cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi.
• tratamentul semintelor cu produse precum: Gaucho 600 FS (8 kg/ t samanta), Midash 600 FS (10 l/t samanta), Reldan 22 EC (22 ml/ t samanta), etc.

5. DIABROTICA VIRGIFERA VIRGIFERA – LE CONTE – VIERMELE VESTIC AL RĂDĂCINILOR DE PORUMB

Principalele daune sunt produse de larve, care prin hrănire produc canale în rădăcini, în urma unor atacuri masive putând distruge total rădăcina. În urma unor atacuri puternice se poate ajunge chiar la distrugerea totală a plantelor deoarece acestea având sistemul radicular redus, pot fi uşor dislocate de vânt şi ploaie.

În condiţii favorabile de mediu, plantele care au fost culcate la pământ ca urmare a atacului produs de larve, prin formarea rădăcinilor adventive îşi pot reface sistemul radicular, dar tija este curbată, manifestându-se astfel simptomul cunoscut sub
denumirea de “gât de lebadă”. Adulţii se hrănesc cu frunze,mătase, boabe în faza de lapte ceea ce poate duce la o polenizare anormală şi o reducere a producţiei de boabe.

Metode de combatere:

• Daunatorul se dezvolta numai in conditii de monocultura, deci rotatia este o masura agrotehnica deosebit de importanta;
• Cultivarea de hibrizi cu sistem radicular mai dezvoltat;
• Pentru combaterea chimica se pot executa tratamente cu produse insecticide precum: Decis Mega (0.25 l/ha), Calypso 480 SC (150 ml/ha), Fury 10 EC (0.2 l/ha), Kaiso Sorbie 5 WG(0.25 kg/ha), Karate Zeon (0.25 l/ha) etc.

6. Rhopalosiphum maidis (Aphis maidis) – Paduchele verde al porumbului

Specie polifaga, formeaza colonii pe organele de crestere ale plantelor de porumb, sorg, orz si alte graminee. Organele atacate (verticiliul frunzei centrale, tecile frunzelor, paniculele, matasea, panusile) acumuleaza roua de miere si fumagina. Atacul afecteaza poleninzarea si formarea normala a stiuletilor. Provoaca pagube indirecte, influentand aparitia unor boli virotice precum: European maize mosaic virus, pe care-l transmite de la graminee perene (costrei) la porumb, sorg etc.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu : Insecticid Actara (0.07 kg/ha), Insecticid Kaiso Sorbie 5 WG (0.15 kg/ha), Insecticid Mavrik 2 F (0.2 l/ha).

7. BUHA SEMĂNĂTURILOR – SCOTIA (AGROSTIS) SEGETUM

Este un dăunător polifag, ce atacă peste 80 specii de plante. Cele mai mari pagube se înregistrează la culturile de cereale: porumb, grâu, orz etc., la sfecla de zahăr, floarea soarelui, tutun, rapiţă de toamnă, castraveţi, ceapă, varză etc. Produce pagube în pepinierele pomicole şi viticole. Larvele rod boabele în germinaţie, retează plantele de la colet, rod frunzele de la exterior spre interior. Atacă şi părţile subterane ale plantelor, făcând galerii superficiale şi neregulate. Plantele atacate se îngălbenesc şi se usucă.

Metode de combatere:

• arătura adâncă de toamnă
• praşile repetate în cursul vegetaţiei.

]]> ../../../../tratamentele-la-porumb-impotriva-prinipalelor-boli-si-daunatori-ai-acestor-cereale/feed/index.bin 0 ../../../../informatii-despre-porumb-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-cereale-paioase/index.html ../../../../informatii-despre-porumb-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-cereale-paioase/index.html#respond Mon, 08 Aug 2016 08:48:02 +0000 http://www.petala.ro/?p=3151 Porumbul(Zea mays)

   Importanta

   Porumbul oupa al treilea loc, ca importanta, intre plantele cultivate pe glob.

   Aceasta pozitie, din punct de vedere agricol, este motivata printr-o serie de particularitati, astfel:

-prezinta o mare capacitate de productie, cu circa 50% mai ridicata fata de celelalte cereale;

-are o mare plasticitate ecologica, care ii permite o larga arie de raspandire, dand recolte mari si relativ constante, mai putin influentate de abaterile climatice;

-este o planta prasitoare, buna premergatoare pentru majoritatea culturilor;

-suporta monocultura mai multi ani;

-are un coeficient mare de inmultire;

-avand o insamantare mai tarzie in primavara, permite o mai buna esalonare a lucrarilor agricole;

-cultura este mecanizabila 100%;

-recoltarea se face fara pericol de scuturare;

-valorifica foarte bine ingrasamintele organice si minerale, cat si apa de irigatie.

   Raspandire

   Porumbul ocupa al treilea loc intre plantele cultivate pe glob, totalizand, dupa datele statistice din 2005, suprafata de 147 mil ha, cu 3587 Kg/ha.

   Particularitati biologice

   Sistemul radicular temporar, care asigura planta cu apa si hrana in primele 2-3 saptamani, este format dintr-o singura radacina embrionara si 3-7 radacini seminale care pornesc din mezocotilul embrionului. Numarul de noduri subterane variaza, in functie de perioada de vegetatie, intre 6-10. Din fiecare nod se formeaza 8-16 si chiar 20 de radacini adventive permanente. Din nodurile 2-7 supraterestre, se pot forma radacini adventive cu dublu rol: de ancorare si absorbtie.

   Adancimea de patrundere a sistemului radicular la porumb este de pana la 2,5 m, iar lateral de 60-75 cm, astfel ca o planta de porumb „exploreaza” circa 6 m3 de sol. Suprafata de absorbtie a sistemului radicular nu se coreleaza cu volumul de sol explorat, totusi apa o valorifica din volumul total. Aproximativ 60 % din masa totala a radacinilor se gaseste in stratul de sol pana la 30 cm.

   Inflorescentele. Porumbul este o planta unisexuat-monoica. Florile mascule sunt grupate, intr-o inflorescenta terminala de tip panicul, iar cele femele sunt grupate in inflorescente de tip spadice, protejate de frunzele modificate situate la subsuoara frunzelor.

   Porumbul este o planta protandra, polenul putand aparea cu 5-7 zile inaintea maturarii ovulelor. In conditii de seceta decalajul poate sa depaseasca chiar 10 zile, determinand cresterea procentului de plante sterile.

   Polenizarea este alogama anemofila, graunciorii de polen putand fi purtati de vant pana la 1 km distanta.

   Fructul este o cariopsa la care pericarpul reprezinta 7-10 %; endospermul 80-87 %, iar embrionul 10-12 %. MMb variaza intre 40-1100 g, frecvent 200-400 g, iar MH este de 72-88 kg.

   Cerintele fata de temperatura. Semintele germineaza la 8-10 grade Celsius. La temperaturi mai scazute in sol are loc putrezirea boabelor, datorita atacului ciupercilor saprofite, instalarea lor fiind favorizata si de procesul de exosmoza a produselor de hidroliza a amidonului.

   Cerintele fata de umiditate. Porumbul rezista foarte bine la seceta, mai ales in prima parte a perioadei de vegetatie, datorita sistemului radicular puternic dezvoltat, consumului specific redus, caracterului xerofitic al partii aeriene si lucrarilor de intretinere repetate.

   Evapotranspiratia creste mult in lunile de vara, astfel ca un lan de porumb poate evapora zilnic, in lunile iulie si august, pana la 18 l/m2 de apa, iar o planta de porumb pana la 2-4 l.

   Perioada critica se situeaza intre 10-20 iunie si 10-20 august adica inaintea aparitiei paniculelor si pana la maturitatea in lapte, cand consumul de apa se ridica la 68-74 % din totalul necesar pentru intreaga vegetatie. In aceasta perioada solul trebuie sa aiba 60-80 % apa din capacitatea de camp.

   Cerintele fata de sol. Porumbul asigura recolte pe soluri foarte variate, insa rezultatele cele mai bune se obtin pe soluri adanci, fertile, luto-nisipoase, care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil sa asigure apa si elementele nutritive.

    Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile lutoase si luto-nisipoase, cu 3-5 % humus, peste 8 mg P2O5, Al peste 20 mg K2OAl/ 100 kg sol, gradul de saturatie 75-90 % si pH=6,5-7,5.

   Pe solurile cu pH sub 5,8 este obligatorie aplicarea amendamentelor cu calciu, pentru corectarea reactiei acide.

   Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile aluviale, fertile, pe cernoziomuri, soluri balane si pe cele brun-roscate si brune de padure.

   Pe solurile nisipoase, prin fertilizare si irigare, se pot obtine recolte ridicate. Mai putin favorabile sunt solurile argiloase, care mentin mai multa umiditate, se incalzesc incet primavara, iar vara crapa, rupandu-se radacinile plantelor. Rezultatele modeste se obtin pe solurile tasate si compacte, cat si pe cele cu hardpan, care necesita lucrari de afanare adanca.

   Rotatia

   Porumbul este mai putin pretentios fata de planta premergatoare. Rezultatele cele mai bune se obtin dupa leguminoasele anuale pentru boabe si furaje, dupa care urmeaza, cereale paioase de toamna, inul, canepa, cartoful, sfecla si floarea-soarelui.

   Lucerna, dintre leguminoasele perene, desi asigura importante cantitati de azot (120-160 kg/ha) si contribuie la refacerea structurii, datorita consumului mare de apa, nu este considerata o premergatoare potrivita pentru porumb in zonele mai secetoase, fara conditii de irigare.

   Rotatia grau-porumb este obligatorie, din cauza ponderii de circa 60 % a celor doua culturi. In aceasta rotatie porumbul este favorizat, fiind cultivat dupa o premergatoare timpurie. In culturile atacate de fuzarioza, boala comuna ambelor specii, aceasta rotatie se intrerupe dupa 4-5 ani.

   Porumbul nu se poate cultiva dupa sorg si iarba de Sudan.

   Monocultura, de porumb in tara noastra s-a extins pe solurile fertile, mai joase, cu apa freatica la mica adancime, supuse in primaverile mai ploioase excesului temporar de umiditate-terenuri pe care graul nu le valorifica in aceeasi masura ca porumbul.

   Lucrarile solului

   Acestea incep imediat dupa eliberarea terenului de planta premergatoare si vizeaza, pe langa mobilizarea solului, incorporarea resturilor vegetale, maruntirea, nivelarea si realizarea in rezerve cat mai mari de apa in sol.

   Dupa premergatoare timpurii se executa aratura de baza la 20-25 cm adancime pe terenurile mai usoare si la 25-30 cm pe terenurile mijlocii si grele, cu plugul in agregat cu grapa stelata.

   Pana in toamna terenul se mentine afanat si curat de buruieni, prin lucrari cu grapele cu discuri.

   Efectuarea a doua araturi, vara la 20 cm adancime, si toamna la 30 cm, nu se justifica prin sporurile de productie obtinute. Dupa plantele recoltate tarziu se executa aratura de toamna la acelasi adancimi ca si aratura de vara, cu plugul in agregat cu grapa stelata.

   Samanta. Materialul seminal trebuie sa aiba puritatea minima de 98% si germinatia minima de 90%.

   Perioada de semanat. Semanatul porumbului se realizeaza atunci cand, la ora 7, la 10 cm adancime temperatura este de 8 grade Celsius si vremea este in curs de incalzire.

   Calendaristic, cele mai bune rezultate se obtin in zona de campie, cand se seamana intre 1-20 aprilie si intre 15-30 aprilie, in celelalte zone.

   Semanatul timpuriu, de obicei, asigura umiditatea necesara germinarii, iar incoltirea si rasarirea se produc in timp scurt. Pentru fiecare zi castigata la rasarire se grabeste cu doua zile aparitia paniculelor si a stigmatelor; se reduce deci, perioada de vegetatie. Daca semanatul se face prea timpuriu, se prelungeste durata rasaririi, ceea ce are drept consecinta o stagnare in crestere, existand si pericolul putrezirii boabelor in sol. La fel de mari sunt pagubele si prin intarzierea semanatului, cand se reduce umiditatea solului.

   Recoltarea mecanizata a porumbului sub forma de stiuleti. Incepe cand umiditatea boabelor ajunge la 30-32% si se incheie cand aceasta este cuprinsa intre 24-26%. Mai tarziu „recoltarea in stiuleti” se executa manual, pentru a preveni scuturarea boabelor.

Importanta

Orzul este considerat una dintre cele mai vechi plante luate in cultura. Sunt mentiuni ca el s-a cultivat din epoca de piatra, odata cu primele inceputuri ale agriculturii.

Orzul se cultiva de circa 12000 de ani. Cu 7000 de ani inaintea erei noastre se crede ca orzul era cultivat pe scara larga.

In alimentatia omului, orzul detine inca un loc insemnat in zonele unde cultura are o pondere mai mare. Sanse de reusita mai buna o are cultura orzului in unele zone cu conditii de vegetatie extreme, cum sunt cele de dincolo de Cercul Polar cele de la mare altitudine, sau cele din nordul Africii.

Boabele de orz reprezinta un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la ingrasat, cele producatoare de lapte si animale tinere. El poate intra in ratia de concentrate in proportie de 20-25 % in hrana pasarilor, 25-30 % pentru tineretul diferitelor specii, animale in gestatie si reproducatori masculi, 30-35 % la animale in lactatie, 30-40 % pentru animalele de tractiune si 50-70 % in ratia porcilor pusi la ingrasat.

Raspandire

In 2005 suprafata cultivata cu orz pe glob a fost de 56,47 milioane ha, iar productia medie de 2663 Kg/ha.

Inainte de anul 1940 se cultiva, in principal, orz de primavara. Dupa 1945 s-au extins in cultura „orzurile umblatoare”, putand fi semanate toamna sau primavara. Dupa 1950 a crescut treptat ponderea orzului de toamna, inlocuindu-l pe cel de primavara mai putin productiv. Noile soiuri de orz de toamna sunt foarte productive. Ca forma de primavara a ramas numai orzul cu doua randuri (orzoaica), detinand o pondere mica din suprafata totala cultivata cu orz in tara noastra.

Particularitati biologice

Temperatura minima de germinatie este de 3-4 grade Celsius, optima 20 grade Celsius, maxima 28-30 grade Celsius, iar cantitatea de apa de circa 48 % din masa boabelor. Orzul are germinatie bipolara.

Formarea boabelor incepe dupa fecundare: in primele 12 zile se dezvolta mai mult endospermul, apoi in urmatoarele doua saptamani se formeaza germenele, dupa care are loc depunerea substantelor de rezerva, pana la maturitatea deplina. La baza fructului, in santuletul ventral se dezvolta seta bazala.

Fructul este o cariopsa, imbracata in palee, rar golasa, cu MMB 25-50 g, iar procentul de pleve 7-15 %. Fiind concrescute pe fruct, plevele se desprind numai prin metode chimice.

Perioada de vegetatie activa a orzului de toamna este de 100-120 zile, iar de la semanat 250-270 zile. Orzul si orzoaica de primavara au perioade de vegetatie de 90-120 zile.

Cerintele fata de clima si sol

Orzul are un mare areal de raspandire, din zonele arctice pana la zona ecuatoriala-arida, iar unele forme reusesc si la altitudini foarte mari.

Orzul are o multitudine de forme cultivate, adaptate la diverse conditii pedoclimatice. Orzoaica reuseste bine in zone temperate si umede.

Cerintele climatice ale orzului sunt, in general, mai reduse decat la grau, dar aceste cerinte sunt dependente de forma cultivata. Orzul este mai rezistent la temperaturi ridicate decat graul, secara si ovazul.

Orzul de toamna este mai sensibil la iernare decat graul sau secara de toamna, rezistand pana la -15 grade Celsius la nivelul nodului de infratire. Sub strat de zapada orzul calit si bine inradacinat suporta si temperaturi de -28 grade Celsius.

Cerintele fata de sol. Orzul este mai pretentios decat graul, avand sistemul radicular cu capacitate mai redusa de absorbtie si perioada de vegetatie mai scurta. Orzul „merge bine” pe soluri cu textura mijlocie, permeabile, cu pH- 6,5-7,5 si fertile. Potrivite pentru orz sunt cernoziomurile, si solurile aluviale solificate.

Orzul si orzoaica de toamna. Orzul prefera terenuri plane sau usor ondulate, de tip cernoziom sau aluviuni, cu regim termin si precipitatii favorabile.

Zone favorabile: Campia de Vest, sudul Campiei Romane, Estul Baraganului si S-E Dobrogei, precum si pantele domoale din Campia Jijiei.

In zonele de campie nu temperaturile scazute influenteaza semnificativ nivelul recoltelor; neajunsul cel mai mare il constituie caracterul secetos al toamnelor, care ingreuneaza pregatirea terenului, semanatul, si, deci, rasarirea orzului. Frecventa toamnelor secetoase din intervalul de 10 ani sunt: 2-3 ani in Vest, 3-4 ani in Campia Transilvaniei si 4-6 ani in Sudul si mai ales in S-E tarii.

Rotatie

In stabilirea plantei premergatoare se au in vedere forma de orz cultivata si scopul culturii. Respectarea unei rotatii corespunzatoare la orz, fara cheltuieli suplimentare, asigura sporuri de productie de circa 20 %.

Orzul si orzoaica de toamna au cerinte asemanatoare cu ale graului de toamna fata de planta premergatoare. Pentru a intra in conditii bune de iarna, trebuie sa revina dupa plante care elibereaza terenul timpuriu. Cele mai bune premergatoare pentru orzul de toamna sunt: leguminoasele anuale si perene, borceagurile, rapita, inul pentru fibre si cel de samanta. Pentru orzoaica de toamna, cu exceptia leguminoaselor, sunt indicate acelasi premergatoare ca si pentru orzul de toamna.

Orzoaica de primavara se seamana dupa plante care lasa solul curat de buruieni si intr-o buna stare de fertilitate, insa nu prea bogat in nitrati. Dintre plantele care ocupa suprafete mari in zona de cultura a orzoaicei de primavara, bune premergatoare sunt: cartoful si sfecla pentru zahar.

Dupa orz si orzoaica de toamna, deoarece elibereaza terenul foarte devreme, se pot insamant culturi duble pentru furaj sau pentru boabe. Succesul acestor culturi este asigurat daca se seamana in prima parte a lunii iulie si solul are umiditate suficienta.

In cultura de orz se obisnuieste sa se insamanteze trifoi in „cultura ascunsa”. Nu se recomanda in cultura orzoaicei pentru bere, deoarece trifoiul provoaca greutati la recoltare, determinand caderea plantelor si se depreciaza insusirile tehnologice ale boabelor.

Samanta trebuie sa corespunda indicilor de calitate: puritate peste 98 %, germinatie peste 90 % si MMB specifica.

Epoca de semanat a orzului si orzoaicei de toamna este cu circa 5 zile inaintea graului, pentru ca plantele sa intre in iarna bine inradacinate si calite. Semanatul mai timpuriu determina o dezvoltare prea puternica a plantelor pana la intrarea in iarna, favorizand atacul de fuzarioza, fainare si viroze, iar intarzierea duce la scaderea rezistentei si la ger a plantelor.

In conditii de irigare, epoca optima de semanat a orzului si orzoaicei de toamna se situeaza intre sfarsitul lunii septembrie si prima decada a lui octombrie.

Orzoaica de primavara trebuie semanata in prima urgenta, cand se poate iesi la camp. Intarzierea semanatului orzoaicei de primavara reduce productia si dimensiunea boabelor, scade continutul in amidon si creste continutul in proteina, diminuand calitatea produsului.

Densitatea de semanat a orzului de toamna este de 450-500 boabe germinabile/m2, pentru orzoaica de toamna 450-550 boabe derminabile/m2, iar la orzoaica de primavara 450-500 de boabe germinabile/m2. Desi orzul are o infratire buna, in toamnele secetoase si cand se seamana dupa epoca optima densitatea la orzul de toamna trebuie sa fie de 500 boabe germinabile/m2.

Distanta intre randuri la orz si orzoaica este de 12,5 cm. Reducerea distantei intre randuri este posibila numai pe terenuri curate de resturi vegetale si foarte bine pregatite, caz in care se seamana la 8-10 cm sau chiar 6-8 cm si se asigura o mai uniforma repartizare a spatiului de nutritie.

Lucrarile de ingrijire

La orzul si orzoaica de toamna controlul semanaturilor, toamna si iarna, eliminarea excesului de umiditate in toamna si primavara si celelalte lucrari de intretinere la desprimavarare, in functie de starea culturii, sunt similare cu cele prezentate la graul de toamna.

Recoltarea orzului

Recoltarea orzului se face cu combina reglata pentru aceasta planta. Incepe la coacerea deplina, cand umiditatea boabelor este sub 16-17 %. Intarzierea recoltatului provoaca mari pierderi datorita ruperii spicelor si a scuturarii boabelor. Orzoaica pentru malt nu se recolteaza la umiditate mai ridicata de 15 %, deoarece numai astfel se asigura o mare capacitate germinativa a boabelor, daca recoltatul se face, totusi la umiditatea boabelor peste 15 %, se trece imediat la uscarea acestora pana la umiditatea de pastrare (14%).

   Importanta

   Ovazul a fost luat in cultura mai tarziu decat orzul si graul.

   Se pare ca ovazul a fost cunoscut la inceput ca buruiana in orz, pe care l-a depasit in productie pe solurile sarace si in climatele mai aspre din centrul si nordul Europei, unde apar urme privind cultura lui cam de prin epoca bronzului.

   Importanta principala a ovazului este ca furaj. Boabele reprezinta un furaj concentrat foarte apreciat in alimentatia cabalinelor, a reproducatorilor diferitelor specii, a vacilor pentru lapte, pasarilor etc.

   Ovazul, singur sau in amestec cu leguminoase, constituie un furaj foarte apreciat sub forma de masa verde, insilozat sau ca fan. In alimentatia omului are utilizari restranse, sub forma de fulgi de ovaz, faina si grisuri.

   Raspandire

   In 2005 suprafata cultivata cu ovaz, pe glob, a fost de 11,798 milioane ha, cu o productie medie de 2335 Kg/ha. Suprafete mai mari se cultiva in Federatia Rusa, Canada, S.U.A., Polonia, Germania.

   Particularitati biologice

   Ovazul are germinatie bipolara si formeaza, de regula, trei radacini embrionare, dupa care apar radacinile coronare ce cresc pana la inflorire.

   Sistemul radicular al ovazului este bine dezvoltat, profund si cu putere mare de solubilizare a elementelor nutritive. Masa de radacini a ovazului este cu 40 % mai mare decat masa de radacini a orzului. Aceasta face ca ovazul sa fie mai putin pretentios fata de sol, valorificand elementele nutritive si din forme mai greu solubile.

   Tulpina este formata din 5-8 internoduri, avand lungimea de 80-150 cm, in functie de soi si conditiile de cultura.

   Frunzele au limbul lanceolat, usor ascutit. La plantele tinere, limbul este usor rasucit de la dreapta spre stanga, invers fata de cele de la grau, secara orz.

   Inflorescenta este un panicul, cu ramificatiile dispuse pe 3-9 etaje. Ramificatiile pot fi indreptate in toate directiile, formand unghiuri diferite fata de axul principal sau pot fi stranse si indreptate intr-o singura directie. Spiculetele sunt dispuse in varful ramificatiilor si a axului principal, fiind formate din 2-3 flori, din care, de obicei 2 sunt fertile. Aristele la ovaz nu pornesc din varful paleii ci din treimea ei superioara. La formele aristate cultivate numai o parte din flori au ariste, mai scurte decat la grau sau orz. Aristare mai pronuntata apare la formele salbatice.

   Cerinte fata de clima si sol

   Ovazul este planta regiunilor cu clima umeda si veri racoroase. Cu toate acestea, ovazul suporta mai bine ca alte plante si conditiile mai secetoase. Este, deci, planta care valorifica bine conditiile extreme de cultura, datorita marii sale plasticitati ecologice.

   Cerintele fata de apa ale ovazului sunt destul de ridicate, avand coeficientul de transpiratie cel mai mare dintre cereale (400-600). Consumul maxim de apa este in fazele de formare a paiului si la inspicare-inflorire.

   Fata de sol, ovazul are cerinte reduse, datorita inradacinarii profunde si puterii mari de solubilizare a a acestora. Prefera soluri cu pH de 5,5-7. Merge bine pe cernoziomuri, pe soluri brune si chiar pe podzoluri. Nu merge pe solurile argiloase, compacte, neaerate, iar pe nisipurile din zona secetoasa sufera de lipsa apei. Pe solurile acide reuseste mai bine decat graul, orzul sau secara.

   Zonare

   Pe glob da rezultate bune intre paralelele 45 si 65 grade, iar la altitudine, pana la 1800 m.

   La noi in tara intalneste conditii foarte favorabile in Campia de Vest, pe vaile Somesului si Oltului.

   Rotatie

   Ovazul nu este pretentios fata de planta premergatoare, daca solul este bine fertilizat. El da rezultate foarte bune dupa leguminoase anuale sau perene (insa in practica, dupa acestea sunt preferate alte culturi cu pondere mai mare: grau, porumb, sfecla). Ovazul se cultiva de obicei, dupa prasitoare (cartof, porumb, floarea-soarelui). Nu se cultiva dupa el insusi, nici dupa sfecla pentru zahar sau de furaj, decat numai dupa 3-4 ani, pentru a preveni atacul de nematozi, comuni ambelor culturi.

   Dupa ovaz pot urma prasitoare, leguminoasele etc. Nu se practica semanarea trifoiului (cultura ascunsa) in ovaz, deoarece este umbrit mult mai puternic si o mai lunga perioada de timp decat in orz sau grau.

   Fertilizare

   Consumul de elemente nutritive ale ovazului, pentru 100 Kg boabe+ paiele care revin (circa 150 Kg), este in medie de 2,72 Kg N; 1,34 Kg P2O5; 2,74 Kg K2O si 0,65 Kg CaO. Ritmul absorbtiei acestor elemente creste pana la inflorit.

   Ovazul reactioneaza bine la ingrasaminte organice si chimice pe toate tipurile de sol. In mod obisnuit, insa, se fertilizeaza cu ingrasaminte chimice.

   Dozele de ingrasaminte se stabilesc in functie de fertilitatea solului si planta premergatoare.

   Lucrarile solului

   In functie de premergatoare, lucrarile solului se executa ca si pentru orzoaica sau graul de primavara, o atentie deosebita trebuind sa se acorde retinerii apei in sol, la care ovazul are cerinte mari.

   Samanta si semanatul

   Samanta trebuie sa aiba puritatea peste 98 %, germinatia peste 90 %, iar masa semintelor cat mai mare. Din seminte mai rezulta plante mai viguroase si mai productive. Semintele mari, avand procent mai mare de pleve, sunt preferabile pentru semanat, iar cele mici cu procent de pleve mai redus, sunt mai indicate pentru furaj.

   Epoca de semanat a ovazului de primavara este in urgenta 1, cand se poate iesi pe camp, pentru a profita de umiditatea din precipitatiile de peste iarna.

Ovazul de toamna se insamanteaza in perioada 1-10 octombrie. Densitatea de semanat este de 450-550 boabe germinabile la m2.

Distanta intre randuri este de 12,5 cm, iar in terenuri bine pregatite la 10 cm sau chiar 6-8 cm intre randuri.

   Adancimea de semanat este de 2-4 cm, in functie de textura si umiditatea solului. Ovazul, ca si orzul, are puterea de strabatere a solului relativ redusa; semanatul mai adanc reduce numarul de plante rasarite si infratirea.

   Cantitatea de samanta, la densitatea amintita, in functie de valoarea culturala, este cuprinsa intre 120-140 Kg/ha.

   Recoltare

   Ovazul se coace mai neuniform si este mai sensibil la scuturare decat alte cereale. Pentru a se putea recolta cu combina in conditii bune, ovazul trebuie sa aiba tijele uscate, iar boabele sa fie la inceputul maturitatii depline. In acest caz semintele scuturate pe platforma ajung in combina si nu se pierd. Daca se recolteaza cu combina pana cand tijele plantelor nu sunt uscate, in lanurile imburuienate sau cu roua, toba combinei se infunda, iar randamentul la recoltare este scazut. Daca se intarzie recoltatul ovazului pierderile sunt foarte mari.

   Inainte de maturitatea optima, cand nu se poate recolta direct cu combina sau in locurile unde combina nu are acces, ovazul se poate recolta in doua faza: teierea plantelor la coacerea in parga si treierarea lor dupa 4-5 zile.

   Productia la ovaz este foarte diferita, in functie de conditiile de cultura. Capacitatea de productie a ovazului este destul de mare, insa productiile realizate sunt mici, deoarece aceasta planta ocupa in cltura terenuri sarace, slab fertilizate. Din productia de boabe la ovaz circa 28 % sunt pleve.

   Sunt unitati care obtin peste 2500 Kg/ha, insa productia medie pe tara, in ultimii ani, a fost de 1500-2000 Kg/ha.

]]> ../../../../informatii-despre-ovaz-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-cereale-paioase/feed/index.bin 0 ../../../../informatii-despre-grau-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-cereale-paioase/index.html ../../../../informatii-despre-grau-sfaturi-pentru-infiintarea-culturilor-si-ingrijirea-acestor-cereale-paioase/index.html#respond Mon, 08 Aug 2016 08:33:31 +0000 http://www.petala.ro/?p=3121 Graul (Triticum)

   Importanta

Graul este cea mai importanta planta cultivata, cu mare pondere alimentara. Suprafetele intinse pe care este semanat, precum si atentia de care se bucura se datoresc: continutului ridicat al boabelor in hidrati de carbon si proteine si raportului dintre aceste substante, corespunzator cerintelor organismului uman; conservabilitatii indelungate a boabelor si faptului ca pot fi transportate fara dificultate; faptului ca planta are plasticitate ecologica mare, fiind cultivata in zone cu climate si soluri foarte diferite; posibilitatilor de mecanizare integrala a culturii.

Graul este cultivat in peste 100 de tari si reprezinta o importanta sursa de schimburi comerciale.

Boabele de grau sunt utilizate indeosebi pentru producerea fainei, destinata fabricarii painii-aliment de baza pentru un numar mare de oameni si furnizeaza circa 20 % din totalul caloriilor consumate de om. De asemenea, boabele de grau sunt folosite pentru fabricarea pastelor fainoase, precum si ca materie prima pentru alte produse industriale foarte diferite.

Tulpinile ramase dupa recoltat au utilizari multiple: materie prima pentru fabricarea celulozei, asternut pentru animale, nutret grosier, ingrasamant organic.

Boabele de grau pot prezenta si un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al pretului si chiar ca productivitate. Folosirea boabelor de grau ca furaj este mai putin raspandita la noi, dar este mult extinsa in majoritatea tarilor mari producatoare de grau.

Sub aspectul agronomic, cultura graului ofera avantajul ca este integral mecanizata. Totodata, graul este o foarte buna premergatoare pentru majoritatea culturilor, deoarece paraseste terenul devreme si permite efectuarea araturilor inca din vara. Ca urmare, dupa grau poate fi semanata in principiu, orice cultura agricola; dupa recoltarea soiurilor timpurii de grau pot fi amplasate unele culturi succesive.

Raspandire

Planta de grau se caracterizeaza printr-o mare plasticitate ecologica, ceea ce ii permite sa fie cultivata pe toate continentele, intre 66 grade latitudine nordica si 45 grade latitudine sudica, de la nivelul marii si pana la 3000-3500 m altitudine.

Structura recoltei la grau. Analiza morfologica a recoltei presupune analiza componentelor de productie care, in cazul graului sunt urmatoarele: numarul de plante/m2, numarul de specie/planta, numarul de boabe/spic.

Recolta unei culturi de grau este elaborata pe intreaga durata a vegetatiei. Fiecare soi de grau se caracterizeaza printr-o structura optima a recoltei.

Numarul de plante/m2 rezulta din densitatea de semanat, facultatea germinativa a semintelor si conditiile de germinat. La graul de toamna, numarul de plante se reduce, adesea drastic, pe timpul iernii; de asemenea, o anumita reducere a densitatii se datoreaza si concurentei dintre plantele din lan sau atacului de boli si daunatori. Aceste pierderi de densitate sunt compensate prin infratit; la sfarsitul infratitului rezulta numarul de frati/m2, dintre care numai o parte vor contribui la recolta.

Numarul de frati fertili rezulta in urma diferentierii inflorescentelor, in timpul fazelor de infratit si alungirea paiului.

Numarul de spiculete formate in spic depinde de conditiile de vegetatie din perioada de infratit si la inceputul formarii paiului. In timpul infloritului, conditiile de vegetatie pot contribui la reducerea numarului de spiculete fertile dintr-o inflorescenta si a numarului de flori fertile dintr-un spiculet, ambele conducand, in final la stabilirea numarului de boabe formate intr-o inflorescenta.

In sfarsit, conditiile din perioada de formare a boabelor si de maturare influenteaza marimea boabelor.

Cerintele graului fata de caldura. Pentru germinat, semintele de grau necesita temperaturi de minimum de 1-3 grade Celsius, aceste valori au semnificatie practica numai pentru semanaturile tarzii sau daca s-a semanat in sol uscat si germinarea intarzie din lipsa apei.

Efectele temperaturilor scazute asupra plantelor de grau sunt diferite, ca forma de manifestare si ca grad de daunare, in functie de faza de vegetatie in care acestea surprind graul. Rezistenta cea mai mare se manifesta la culturile bine inradacinate si infratire; cele mai mari pagube se inregistreaza in cazul culturilor de grau surprinse de ger in curs de rasarire.

Cerintele graului fata de umiditate. Fata de apa din sol, cerintele sunt moderate, dar echilibrate pe intreaga perioada de vegetatie. Se considera ca in zonele de cultura a graului, trebuie sa cada cel putin 225 mm precipitatii pe perioada de vegetatie. Coeficientul de transpiratie al graului este de 350-400, ceea ce reflecta o buna valorificare a apei de catre planta de grau.

Pentru germinare, boabele de grau absorb 40-50 % apa, raportat la masa uscata a boabelor, pentru a asigura aceasta cantitate de apa, este necesar ca umiditatea solului sa se situeze la nivel de 70-80 % din capacitatea capilara pentru apa a solului.

Cerintele fata de sol. Graul prefera solurile mijlocii, lutoase si luto-argiloase, cu capacitate mare de retinere a apei, permeabile, cu reactie neutra sau slab acida (pH=6-7,5).

Cele mai favorabile pentru grau sunt solurile balane, cernoziomurile, cernoziomurile cambice, cernoziomurile argilo-iluviale, solurile brun-roscate.

Nu sunt potrivite pentru grau solurile pe care stagneaza apa, fiind expuse la asfixiere pe timpul iernii sau acolo unde apa freatica se ridica, in anumite perioade, pana in zona radacinilor. De asemenea, nu sunt potrivite solurile usoare, cu permeabilitate prea ridicata, pe care plantele pot suferi de seceta, precum si solurile prea acide sau prea alcaline.

Lucrarile solului

Se poate afirma ca, de starea in care se prezinta solul in momentul semanatului depinde in cea mai mare masura felul cum vegeteaza plantele de grau in toamna si, implicit, capacitatea lor de a trece peste perioada de iarna.

Pregatirea terenului pentru semanatul graului pune adesea probleme deosebite din cauza timpului ramas de la recoltarea premergatoarei si pana la semanat, a conditiilor meteorologice dificile din perioada de efectuare a lucrarilor si a suprafetelor mari care trebuie pregatite si semanate intr-un interval relativ scurt de timp.

Graul cere un sol afanat pe circa 20 cm adancime, cu suprafata nu foarte maruntita, dar fara bulgari in sol, asezat, nivelat, fara resturi vegetale pentru a permite semanatul in bune conditii.

  Epoca de semanat a graului se stabileste astfel incat, pana la venirea iernii sa ramana 40-50 zile in care plantele sa vegeteze normal, in care sa se acumuleze 450-500 grade Celsius temperaturi pozitive, astfel incat, la intrarea in iarna plantele de grau sa ajunga in stadiul 2-3 frati si 3-4 frunze.

Densitatea de semanat la grau trebuie stabilita astfel incat sa se asigure, la recoltare, o densitate de 500-700 spice/m2. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa fie semanate 450-600 boabe germinabile/m2. Intre aceste limite, densitate de semanat se stabileste in functie de capacitatea de infratire a soiului, data semanatului, calitatea pregatirii patului germinativ, umiditatea solului.

Lucrarile de ingrijire

Graul este o cultura cu o tehnologie total mecanizabila, deosebit de rentabila sub aspectul consumului de forta de munca. Felul lucrarilor de ingrijire care se aplica graului si numarul acestora depinde de foarte multi factori (calitatea patului germinativ, dezvoltarea plantelor in toamna si starea de vegetatie la desprimavarare).

Recoltarea

Momentul optim de recoltare a graului este la maturitatea deplina, atunci cand boabele ajung la 14-15 % umiditate; in acest stadiu masinile de recoltat lucreaza fara pierderi si boabele se pot pastra in bune conditii, fara a fi necesare operatiuni speciale de uscare. De regula se incepe recoltatul mai devreme, cand boabele au 18 % umiditate, din cauza suprafetelor mari cu grau care trebuie recoltate, pentru a preintampina intarzierea si a limita pierderile de boabe prin scuturare.

Lucrarea de recoltare trebuie incheiata cand boabele au ajuns la circa 12-13 % umiditate; mai tarziu graul trece in faza de supracoacere si se amplifica pierderile prin scuturare. Perioada optima de recoltare a unui lan de grau este de aproximativ 5-8 zile.

Lanurile de grau sunt recoltate dintr-o singura trecere, cu ajutorul combinelor universale autopropulsate.