Orzul este considerat una dintre cele mai vechi plante luate in cultura. Sunt mentiuni ca el s-a cultivat din epoca de piatra, odata cu primele inceputuri ale agriculturii. Orzul se cultiva de circa 12000 de ani. Cu 7000 de ani inaintea erei noastre se crede ca orzul era cultivat pe scara larga.

In alimentatia omului, orzul detine inca un loc insemnat in zonele unde cultura are o pondere mai mare. Sanse de reusita mai buna o are cultura orzului in unele zone cu conditii de vegetatie extreme, cum sunt cele de dincolo de Cercul Polar cele de la mare altitudine, sau cele din nordul Africii.

Boabele de orz reprezinta un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la ingrasat, cele producatoare de lapte si animale tinere. El poate intra in ratia de concentrate in proportie de 20-25 % in hrana pasarilor, 25-30 % pentru tineretul diferitelor specii, animale in gestatie si reproducatori masculi, 30-35 % la animale in lactatie, 30-40 % pentru animalele de tractiune si 50-70 % in ratia porcilor pusi la ingrasat.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Piticirea galbenă a orzului – Barley yellow dwarf virus

Simptome:

• Plantele de orz infectate în toamnă prezintă pe frunze o îngălbenire aurie sau portocalie care se extinde de la vârful frunzelor spre baza lor şi de la margini spre nervura mediană.
• Frunzele virotice sunt îngroşate, drepte şi tari iar plantele rămân pitice, cu sistemul radicular slab dezvoltat şi prezintă o înfrăţire accentuată, dar fraţii nu formează spice.
• Virusul poate ataca şi grâul, unde boala produce pagube mai mari, deoarece frunzele se colorează progresiv, piticirea este accentuată iar tinerele plante nu înfrăţesc.
• Grâul infectat mai târziu, după înfrăţire, prezintă frunze cu vârful îngălbenit, nervuri verzi şi piticirea mai puţin accentuată.
• Ovăzul atacat de acest virus, la 2-3 săptămâni de la infecţie, prezintă pe frunze petede decolorare, apoi galben-roşiatice, brune-roşiatice sau chiar roşii strălucitoare, variaţia culorii fiind în funcţie de sensibilitatea soiurilor.
• Secara este puţin atacată, iar porumbul este principala gazdă a acestui virus şi a insectelor ce-l transmit .
• Pe porumbul virozat apar dungi de decolorare între nervuri, care evoluează în dungi roşiatice la vârful frunzelor şi se constată o uşoară reducere a înălţimii plantei.

Masuri de prevenire si combatere:

• însămânţare la epoca optimă
• evitarea tarlalelor cu plante ce au fost infectate unde poate fi samulastră infectată
•  cultivarea de soiuri rezistente
• soiurile de orz de primăvară trebuie semănate cât mai timpuriu pentru a se evita atacul afidelor – transmiţătorii principali ai virusului.

2. Mozaicul dungat al orzului – Barley stripe mosaic virus

Simptome:

• Pe frunzele plantelor virozate apar pete şi dungi clorotice urmate de uscarea ţesuturilor ceea ce duce la distrugerea frunzei .
• Se pot observa pete albicioase pe tecile frunzelor şi chiar pe spic.
• Plantele au înalţime redusă, prezintă o înflorire întârziată cu 1-4 zile iar în spice o parte din flori rămân sterile.
• Seminţele care se formează au un procent de germinaţie redus cu 11-15 %, însă conţin virusul şi din ele vor rezulta plantule debile, decolorate, ce vor pieri în timpul încolţirii şi răsăririi.
• Virusul infectează embrionul şi se transmite de la un an agricol la altul foarte uşor prin seminţe.
• Transmiterea virusului de la plantele bolnave la cele sănătoase se face prin polen.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea buruienilor  (din familia Poaceae) din cultura.
• efectuarea lucrarilor agrotehnice specifice.
• cultivarea soiurilor rezistente.
• folosirea samantei certificate, provenite dintr-o sursa sigura.

MICOZE:

1. Făinarea – Blumeria graminis f.sp. hordei

Simptome:

• Făinarea produce pe frunzele de orz şi orzoaică pete albe pâsloase ca şi la grâu dar suprafaţa afectată este mult mai mare, petele se pot uni şi frunza poate fi distrusă în întregime.
• Atacul pe orz este însă mult mai păgubitor, întrucât masa foliară ce poate fi infectată este mult mai mare.

Masuri de prevenire si combatere:

• ngroparea resturilor vegetale prin aratura
• distrugerea buruienilor
• fertilizarea echilibrata
• cultivarea soiurilor rezistente
• aplicarea a 1-2 tratamente in fenofaza de impaiat sau inspicat cu unul din produselor: Fungicid Bumper, Fungicid Topas, Fungicid Kumulus, Fungicid Mirage, Fungicid Zamir.

2. Sfâşierea frunzelor – Pyrenophora graminea

Simptome:

• Frunzele plantelor atacate prezintă pete de decolorare eliptice, situate între nervuri, la început izolate apoi unite, formând dungi brune.
• Pe ţesuturile brune, brunificate se formează un puf catifelat, bruniu, iar frunzele se sfâşie în lungul lor.
• Atacul se poate observa pe pai prin brunificarea internodului terminal şi chiar pe spic, care se brunifică, se deformează, are pete brune pe glume şi palei şi formează seminţe şiştave cu pete brune sau, dacă atacul se instalează în faza de burduf, spicul rămâne steril.
• În timpul vegetaţiei ciuperca se răspândeşte prin intermediul sporilor purtaţi de vânt şi de apa de ploaie, iar infecţia este favorizată de umiditatea ridicată a aerului şi de temperaturile cuprinse între 1-15ºC.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea buruienilor.
• rotatie corecta a culturilor.
• fertilizare echilibrata.
• folosirea de samanta certificata si provenita din surse sigure.
• tratamente chimice cu urmatoarele produse: Fungicid Nativo, Fungicid Mystic, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Menara.

3. Pătarea reticulară brună a frunzelor – Pyrenophora teres

Simptome:

• Pe frunze, în primăvară, apar pete gălbui înguste de 2-3 mm şi lungi de 2-3 cm.
• Ţesuturile din dreptul petelor se usucă, devin brunii şi prezintă dungi brune, longitudinale şi transversale care dau pe pete un aspect de reţea.
• Zonele de lângă pete se albesc, suprafaţa uscată se acoperă cu un puf catifelat şi în scurt timp frunzele se rup transversal.
• Pe glumele şi paleele spiculeţelor apar pete liniare, brune-închis, iar seminţele ce se formează au pete brune negricioase şi conţin miceliul de infecţie rezistent şi puternic deshidratat.
• Ciuperca aceasta se răspândeşte la fel ca cea ce  produce sfâşierea frunzelor, Pyrenophora graminea.

Masuri de prevenire si combatere:

• se va respecta densitatea optima
• distrugerea buruienilor
• rotatie corecta a culturilor
• fertilizare echilibrata
• folosirea de samanta certificata si provenita din surse sigure
• produsele ce combat Sfasierea frunzelor sunt eficienta si in cazul acestei boli: Fungicid Nativo, Fungicid Mystic, Fungicid Amistar Xtra, Fungicid Menara.

4. Tăciunele zburător – Ustilago nuda

Simptome:

• Plantele atacate înspică mai devreme cu câteva zile decât cele sănătoase şi la ieşirea spicului din burduf se constată că toate spiculeţele sunt distruse, transformate într-o pulbere brună negricioasă reţinută de o membrană a ciupercii, fină, argintie.
• Membrana se rupe, pulberea este dispersată de vânt şi din fostul spic rămâne doar axul.
• Ciuperca se răspândeşte în timpul înspicării prin sporii luaţi de vânt, apoi în timpul verii rezistă ca miceliu infecţios în seminţe.

Masuri de prevenire si combatere:

• tratarea seminţelor cu fungicide sistemice: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

5. Tăciunele zburător negru – Ustilago nigra

Simptome:

• Spicele atacate sunt transformate într-o masă de spori sub formă de pulbere de culoare neagră-albăstruie, reţinută de o membrană fină argintie.
• Masa de spori nu se răspândeşte la fel de uşor ca şi cea de la tăciunele zburător .
• Ciuperca se răspândeşte prin intermediul sporilor în perioada dintre înspicare şi maturare sau chiar în timpul recoltării.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea soiurilor rezistente.
• rotatie corecta a culturilor.
• tratamentul semintei inainte de semant constituie principala metoda de prevenire si combatere: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

6. Tăciunele îmbrăcat al orzului – Ustilago hordei

Simptome:

• Plantele tăciunate înspică mai devreme, au înălţimea redusă şi prezintă spice drepte, mici, care parţial nici nu ies din teaca ultimei frunze.
• Seminţele distruse sunt învelite într-o membrană fină, iar masa de spori este compactă.
• Paleele şi aristele sunt distruse numai parţial aşa încât se mai păstrează ceva din forma fostului spic.
• Axul spicelor este fragil şi la recoltare se rupe în fragmente mici.

Masuri de prevenire si combatere:

• cultivarea soiurilor rezistente.
• rotatie corecta a culturilor.
• semanat in epoca optima.
• semant la adacimea optima.
• densitate corecta.
• tratamentul semintei inainte de semant constituie principala metoda de prevenire si combatere: Fungicid Vitavax,  Fungicid Kinto Duo.

7. Mălura orzului – Tilletia pancicii

Simptome:

• Plantele mălurate nu se recunosc în lan decât după înspicare când, se constată că la acestea, spicul nu se apleacă, este uşor colorat în galben, cu ariste mai scurte şi fragile.
• Plantele au înălţime redusă şi o înfrăţire mai puternică decât a plantelor sănătoase.
• Sub palei, seminţele au o culoare cenuşie-brună şi prezintă conţinutul transformat într-o masă de spori compactă.
• Atacul este mai grav dacă orzul se seamănă târziu în toamnă şi la o adâncime mică, pe un agrofond fertilizat excesiv cu îngrăşăminte pe bază de azot.

Masuri de prevenire si combatere:

• aratura adanca de vara
• semanat in epoca optima
• rotatia corecta a culturilor
• curatirea combinelor la trecere de la o sola la alta
• tratamentul semintelor inainte de semanat: Fungicid Amiral Proffy,  Fungicid Orius 2 WS.

8. Rugina brună-pitică – Puccinia hordei

Simptome:

• Pe frunzele atacate, ciuperca produce pete galbene-ruginii, eliptice şi neregulat răspândite pe frunză.
• Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie pe faţa inferioară a frunzelor, se deschid şi lagărele de spori, de 0,5-0,8 mm lungime (în mod asemănător ca la rugina brună a grâului).
• Ciuperca infectează în primăvară orzul prin sporii aduşi de vânt de pe Ornithogallum (băluşcă) apoi se răspândeşte prin sporii de vară în tot cursul vegetaţiei.

Masuri de prevenire si combatere:

• distrugerea plantelor gazdă intermediare
• cultivarea de soiuri rezistente
• tratamente chimice cu: fungicid Zamir, fungicid Mirage,fungicid Orius, fungicid Artea, fungicid Amistar Xtra

9. Arsura frunzelor – Rhynchosporium secalis

Simptome:

• Ciuperca produce pe limbul şi teaca frunzelor pete izolate de decolorare înconjurate de un inel brun.
• Petele se pot uni şi în acest caz ocupă suprafeţe mari din frunză iar pe suprafaţa ţesuturilor distruse se observă cercuri concentrice.
• Ciuperca poate ataca şi seminţele din spic, acestea prezentând pete negre în zona embrionului.
• Sporularea ciupercii este favorizată de temperaturi de 15-20ºC.

Masuri de prevenire si combatere:

• În zonele mai umede ale ţării, în loturile semincere de orz atacate cu o intensitate mai mare de 10-15 % (P.E.D.), se recomandă tratamente foliare: fungicid Bravo 500 SC-1,5 l/ha,  fungicid Bumper 250 EC-0,5 l/ha, fungicid Mirage 45 EC-1 l/ha (cu efect şi asupra bolilor spicului), fungicid Cyflamid 5 EW – 0,1 l/ha, Amistar Xtra –0,75 l/ha.

Principalii daunatori sunt:

1. Carabuseii cerealelor (Anisoplia spp)

Dezvolta o generatie la doi ani si ierneaza ca larva. Adultii acesor specii se hranesc cu ovarele florilor si boabele aflate in faza de lapte sau parga. In urma atacului boabele sunt distruse partial sau total. Larvele nu sunt daunatoare.

Metode de combatere:

• efectuarea araturii dupa recoltarea culturii
• rotatie corecta a culturilor, care sa includa o specie prasitoare
• tratamente chimice cand pe un metru patrat se gasesc mai mult de cinci adulti; Exemple de produse: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

2. Paduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Ataca frunzele si tulpinile de ovaz, orz, grau, sorg etc., producand pagube mari mai ales in primele faze de dezvoltare ale plantelor. La noi in tara, cea mai atacata planta este sorgul, numarul de indivizi prezenti pe o planta, putand ajunge pana la 8000. La locul intepaturii apar pete decolorate, care devin apoi rosii, extinzandu-se pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se rasucesc treptat de la varf spre baza apoi se usuca. Frecvent pot fi atacate si spicele. Plantele atacate intarzie in dezvoltare sau chiar pot pieri.

Metode de combatere:

• se recomanda semanatul la epoca optima
• distrugerea buruienilor
• aplicarea tratamentelor atunci cand pe o planta se gasesc mai mult de 10 indivizi: Insecticid Confidor Energy, Insecticid Mavrik, Nurelle D, Insecticid Actara.

3. Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

Larvele gandacului ghebos sunt oligofage, hranindu-se cu diferite graminee cultivate si spontane. Hrana adultilor o constituie boabele de grau, secara, iar pagubele produse de ei sunt mai mici decat cele produse de larve.

Larvele gandacului ghebos se hranesc numai cu partile aeriene ale plantelor si niciodata cu radacini. Ele trag frunzele in galerii, consuma parenchimul, ramanand doar nervurile care uscandu-se iau aspectul unor ghemotoace fibroase.

 Plantele atacate sunt distruse treptat in intregime. Atacul se poate prezenta sub forma de vetre sau generalizat. In conditiile unei monoculturi pronuntate, a unui regim de precipitatii favorabil speciei si in lipsa tratamentelor chimice s-au semnalat pana la 90 % plante distruse.

Metode de combatere:

• tratamente cu Insecticid Actara, Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon, Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie

4. Gandacul balos (Lema melanopa)

Prezinta o generatie pe an. Ierneaza ca insecta adulta sub ierburi, gunoaie, in frunzarul padurilor. Apar in primavara, cand temperatura medie zilnica este de 9-10º C, in aprilie. La aparitie insectele se hranesc perforand frunzele sub forma de dungi longitudinale. Adultii rod frunzele plantelor tinere, perforandu-le sub forma unor dungi longitudinale scurte, paralele cu nervurile. Larvele rod epiderma superioara si parenchimul frunzelor, tot sub forma de dungi longitudinale, iar epiderma inferioara se usuca, albindu-se. Atacul se produce in vetre si se observa de la distanta. Ataca de obicei ovazul dar si orzul si alte graminee.

Metode de combatere:

• tratamente chimice daca la un metru patrat se gasesc 10 adulti sau 250 de larve: Insecticid Biscaya, Insecticid Karate Zeon, Insecticid Fury, Insecticid Kaiso Sorbie.

5. Tripsul orzului (Limothrips denticornis)

Prezinta 2 generatii pe an; prima generatie de dezvolta pe tecile frunzelor de cereal, toamna, iar cea de-a doua generatie, se dezvolta in spicele cerealelor, primavara. Ierneaza in resturile vegetale, ramase in urma recoltarii. Ataca diferite specii de graminee cultivate si spontane. Depreciaza spicele, provocand atrofieri partiale, terminale sau bazale cat si atrofieri totale, dar pot deprecia si tulpinile, care, in urma atacului se rasucesc in regiunea superioara a ultimului internod si la teaca spicului. Simptomele caracteristice atacului acestui daunator se manifesta prin aparitia de macule albe, cu nuante rosiatice.

Metode de combatere:

• Aratura adanca, de toamna, asigura distrugerea a 90% din larve.
• Se pot executa tratamente chimice cu diverse produse omologate impotriva acestui daunator, precum: Insecticid Actara (0.02%), Insecticid Biscaya 240 OD (0.16 l/ha), Insecticid Faster 10 CE (0.15 l/ha),Insecticid Fury 10 CE (0.1 l/ha), Insecticid Kaiso Sorbie 5 WG (0.15 kg/ha) etc.

6. Viespea graului (Cephus pygmaeus)

Viespea are o preferinta pentru grau, insa ataca si orzul. Larva se hraneste in interiorul tulpinii cu tesutul parenchimatic, rozand galerii neregulate, care se umplu curumegus si excrementele sale.

Ca urmare a atacului, greutatea absoluta a boabelor scade. Se poate produce ruperea paiului si caderea spicului la pamant.

Metode de combatere:

• aratura adanca;
• rotatie corecta a culturilor;
• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik

7. Plosnitele cerealelor (Eurygaster sp.)

Plosnitele cerealelor ataca cerealele paioase, indeosebi graul, precum si diferite graminee spontane. Adultii, pentru a se hrani, ca si larvele inteapa toate organele aeriene ale plantei (frunze, tulpini, spice, boabe). Vatamate, tesuturile plantei din zona atacata se distrug. Din cauza atacului, planta intreaga poate pieri sau infrati abundent. Atacul pe tulpina, cand spicul este in burduf produce avortarea spicului.Ovarele intepate inainte sau la scurt timp dupa fecundare se usuca, iar boabele nu se mai formeaza, Boabele intepate in faza avansata de coacere prezinta un punct mic negru in centru unei pete de decolorare.

Degradarea boabelor de catre plosnite are ca urmare reducerea greutatii hectolitrice si a celei absolute, a energiei si a facultatii germinative, precum si a calitatii de panificatie.

Metode de combatere:

• tratamente chimice cu: Insecticid Proteus, Insecticid Pyrinex 25 CS, Insecticid Biscaya, Insecticid Fury, Insecticid Mavrik.

8. Musca suedeză – Oscinella frit L.

În conditiile din tara noastră musca suedeză are 2 – 3 generatii. Prima generatie se dezvoltă în lunile mai – iunie, a doua în iulie – august, iar a treia în septembrie – mai. Iernează în stadiul de pupă, mai rar în stadiul de larvă. Adultii generatiei de primăvară (care provin din pupele/larvele hibernante), apar în la noi la sfârsitul lunii aprilie, începutul lunii mai.

Musca suedeză atacă cerealele de toamnă si de primăvară (grâu, orz, secară, ovăz, porumb etc), precum si diferite specii de graminee spotane (Agropyrum, Poa, Lolium etc.). Daunele diferă după faza de vegetatie si faza de dezvoltare a plantei, cele mai mari fiind provocate de generatia de primăvară, la culturile de ovăz si orz.  Astfel, când plantele sunt în primele faze de vegetatie, larva abia apărută alunecă pe frunze, spre regiunea centrală, până la mugurele terminal.

Metode de combatere:

• Împotriva mustei suedeze se recomandă în general aceleasi măsuri care sunt indicate si în cazul mustei de Hessa.
• Se recomandă ca cerealele de primăvară să fie semănate cât mai de timpuriu, astfel încât la aparitia adultilor generatiei hibernante, plantele să aibă dezvoltate mai mult de 4 – 5 frunze. La cerealele de primăvară se recomandă  folosirea de soiuri mai precoce, care sunt mai rezistente la atacul dăunătorului.
• De asemenea, respectarea asolamentelor, efectuarea la timp a arăturilor de vară si aplicarea îngrăsămintelor, contribuie la reducerea atacului mustei suedeze.

Importanta

Orzul este considerat una dintre cele mai vechi plante luate in cultura. Sunt mentiuni ca el s-a cultivat din epoca de piatra, odata cu primele inceputuri ale agriculturii.

Orzul se cultiva de circa 12000 de ani. Cu 7000 de ani inaintea erei noastre se crede ca orzul era cultivat pe scara larga.

In alimentatia omului, orzul detine inca un loc insemnat in zonele unde cultura are o pondere mai mare. Sanse de reusita mai buna o are cultura orzului in unele zone cu conditii de vegetatie extreme, cum sunt cele de dincolo de Cercul Polar cele de la mare altitudine, sau cele din nordul Africii.

Boabele de orz reprezinta un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la ingrasat, cele producatoare de lapte si animale tinere. El poate intra in ratia de concentrate in proportie de 20-25 % in hrana pasarilor, 25-30 % pentru tineretul diferitelor specii, animale in gestatie si reproducatori masculi, 30-35 % la animale in lactatie, 30-40 % pentru animalele de tractiune si 50-70 % in ratia porcilor pusi la ingrasat.

Raspandire

In 2005 suprafata cultivata cu orz pe glob a fost de 56,47 milioane ha, iar productia medie de 2663 Kg/ha.

Inainte de anul 1940 se cultiva, in principal, orz de primavara. Dupa 1945 s-au extins in cultura „orzurile umblatoare”, putand fi semanate toamna sau primavara. Dupa 1950 a crescut treptat ponderea orzului de toamna, inlocuindu-l pe cel de primavara mai putin productiv. Noile soiuri de orz de toamna sunt foarte productive. Ca forma de primavara a ramas numai orzul cu doua randuri (orzoaica), detinand o pondere mica din suprafata totala cultivata cu orz in tara noastra.

Particularitati biologice

Temperatura minima de germinatie este de 3-4 grade Celsius, optima 20 grade Celsius, maxima 28-30 grade Celsius, iar cantitatea de apa de circa 48 % din masa boabelor. Orzul are germinatie bipolara.

Formarea boabelor incepe dupa fecundare: in primele 12 zile se dezvolta mai mult endospermul, apoi in urmatoarele doua saptamani se formeaza germenele, dupa care are loc depunerea substantelor de rezerva, pana la maturitatea deplina. La baza fructului, in santuletul ventral se dezvolta seta bazala.

Fructul este o cariopsa, imbracata in palee, rar golasa, cu MMB 25-50 g, iar procentul de pleve 7-15 %. Fiind concrescute pe fruct, plevele se desprind numai prin metode chimice.

Perioada de vegetatie activa a orzului de toamna este de 100-120 zile, iar de la semanat 250-270 zile. Orzul si orzoaica de primavara au perioade de vegetatie de 90-120 zile.

Cerintele fata de clima si sol

Orzul are un mare areal de raspandire, din zonele arctice pana la zona ecuatoriala-arida, iar unele forme reusesc si la altitudini foarte mari.

Orzul are o multitudine de forme cultivate, adaptate la diverse conditii pedoclimatice. Orzoaica reuseste bine in zone temperate si umede.

Cerintele climatice ale orzului sunt, in general, mai reduse decat la grau, dar aceste cerinte sunt dependente de forma cultivata. Orzul este mai rezistent la temperaturi ridicate decat graul, secara si ovazul.

Orzul de toamna este mai sensibil la iernare decat graul sau secara de toamna, rezistand pana la -15 grade Celsius la nivelul nodului de infratire. Sub strat de zapada orzul calit si bine inradacinat suporta si temperaturi de -28 grade Celsius.

Cerintele fata de sol. Orzul este mai pretentios decat graul, avand sistemul radicular cu capacitate mai redusa de absorbtie si perioada de vegetatie mai scurta. Orzul „merge bine” pe soluri cu textura mijlocie, permeabile, cu pH- 6,5-7,5 si fertile. Potrivite pentru orz sunt cernoziomurile, si solurile aluviale solificate.

Orzul si orzoaica de toamna. Orzul prefera terenuri plane sau usor ondulate, de tip cernoziom sau aluviuni, cu regim termin si precipitatii favorabile.

Zone favorabile: Campia de Vest, sudul Campiei Romane, Estul Baraganului si S-E Dobrogei, precum si pantele domoale din Campia Jijiei.

In zonele de campie nu temperaturile scazute influenteaza semnificativ nivelul recoltelor; neajunsul cel mai mare il constituie caracterul secetos al toamnelor, care ingreuneaza pregatirea terenului, semanatul, si, deci, rasarirea orzului. Frecventa toamnelor secetoase din intervalul de 10 ani sunt: 2-3 ani in Vest, 3-4 ani in Campia Transilvaniei si 4-6 ani in Sudul si mai ales in S-E tarii.

Rotatie

In stabilirea plantei premergatoare se au in vedere forma de orz cultivata si scopul culturii. Respectarea unei rotatii corespunzatoare la orz, fara cheltuieli suplimentare, asigura sporuri de productie de circa 20 %.

Orzul si orzoaica de toamna au cerinte asemanatoare cu ale graului de toamna fata de planta premergatoare. Pentru a intra in conditii bune de iarna, trebuie sa revina dupa plante care elibereaza terenul timpuriu. Cele mai bune premergatoare pentru orzul de toamna sunt: leguminoasele anuale si perene, borceagurile, rapita, inul pentru fibre si cel de samanta. Pentru orzoaica de toamna, cu exceptia leguminoaselor, sunt indicate acelasi premergatoare ca si pentru orzul de toamna.

Orzoaica de primavara se seamana dupa plante care lasa solul curat de buruieni si intr-o buna stare de fertilitate, insa nu prea bogat in nitrati. Dintre plantele care ocupa suprafete mari in zona de cultura a orzoaicei de primavara, bune premergatoare sunt: cartoful si sfecla pentru zahar.

Dupa orz si orzoaica de toamna, deoarece elibereaza terenul foarte devreme, se pot insamant culturi duble pentru furaj sau pentru boabe. Succesul acestor culturi este asigurat daca se seamana in prima parte a lunii iulie si solul are umiditate suficienta.

In cultura de orz se obisnuieste sa se insamanteze trifoi in „cultura ascunsa”. Nu se recomanda in cultura orzoaicei pentru bere, deoarece trifoiul provoaca greutati la recoltare, determinand caderea plantelor si se depreciaza insusirile tehnologice ale boabelor.

Samanta trebuie sa corespunda indicilor de calitate: puritate peste 98 %, germinatie peste 90 % si MMB specifica.

Epoca de semanat a orzului si orzoaicei de toamna este cu circa 5 zile inaintea graului, pentru ca plantele sa intre in iarna bine inradacinate si calite. Semanatul mai timpuriu determina o dezvoltare prea puternica a plantelor pana la intrarea in iarna, favorizand atacul de fuzarioza, fainare si viroze, iar intarzierea duce la scaderea rezistentei si la ger a plantelor.

In conditii de irigare, epoca optima de semanat a orzului si orzoaicei de toamna se situeaza intre sfarsitul lunii septembrie si prima decada a lui octombrie.

Orzoaica de primavara trebuie semanata in prima urgenta, cand se poate iesi la camp. Intarzierea semanatului orzoaicei de primavara reduce productia si dimensiunea boabelor, scade continutul in amidon si creste continutul in proteina, diminuand calitatea produsului.

Densitatea de semanat a orzului de toamna este de 450-500 boabe germinabile/m2, pentru orzoaica de toamna 450-550 boabe derminabile/m2, iar la orzoaica de primavara 450-500 de boabe germinabile/m2. Desi orzul are o infratire buna, in toamnele secetoase si cand se seamana dupa epoca optima densitatea la orzul de toamna trebuie sa fie de 500 boabe germinabile/m2.

Distanta intre randuri la orz si orzoaica este de 12,5 cm. Reducerea distantei intre randuri este posibila numai pe terenuri curate de resturi vegetale si foarte bine pregatite, caz in care se seamana la 8-10 cm sau chiar 6-8 cm si se asigura o mai uniforma repartizare a spatiului de nutritie.

Lucrarile de ingrijire

La orzul si orzoaica de toamna controlul semanaturilor, toamna si iarna, eliminarea excesului de umiditate in toamna si primavara si celelalte lucrari de intretinere la desprimavarare, in functie de starea culturii, sunt similare cu cele prezentate la graul de toamna.

Recoltarea orzului

Recoltarea orzului se face cu combina reglata pentru aceasta planta. Incepe la coacerea deplina, cand umiditatea boabelor este sub 16-17 %. Intarzierea recoltatului provoaca mari pierderi datorita ruperii spicelor si a scuturarii boabelor. Orzoaica pentru malt nu se recolteaza la umiditate mai ridicata de 15 %, deoarece numai astfel se asigura o mare capacitate germinativa a boabelor, daca recoltatul se face, totusi la umiditatea boabelor peste 15 %, se trece imediat la uscarea acestora pana la umiditatea de pastrare (14%).