Juniperus communis L- Ienupar comun

Caracterizare morfologica

Arbust de maxim 5 m, cu aspect de tufa deasa. Frunzele sunt aciculare, dispuse cate 3 in verticile si perpendicular pe ax, sunt persistente, de 1-1,5 cm, drepte, acuminate si puternic intepatoare, cu o dunga albastruie pe fata si verzi deschis pe dos.

Florile sunt dioice, aparitia conurilor fiind anuala si abundenta. Conurile sunt carnoase, negre-albastrui la maturitate, asemanatoare unor bace, maturarea lor avand loc in anul al II lea sau chiar al III lea. Semintele au culoarea bruna si sunt cu 3 muchii.

Particularitati biologice si ecologice

Specia se intalneste spontan in tara noastra in intreg lantul carpatic, este rezistenta la ger, ingheturi, arsita, avand o mare capacitate de supravietuire pe soluri sarace, putin fertile.

Varietatile si cultivarurile ornamentale cele mai valoroase sunt:

• „Hibernica”- cu port columnar si lujerii cu varf erect;
• „Suecica”- cu port columnar dar cu varful lujerilor nutant;
• „Intermedia”- cu port pitic si ace scurte;
• „Repanda”- arbust pitic, de maxim 30 cm inaltime dar de cca. 2,5 m latime, cu lastari subtiri, ace scurte, dese de culoare verde-cenusiu;
• „Gold Cone”- port columnar, lujerii erecti, galbui;
• „Arnold”- port ingust-piramidal, colorit albastrui.

Inmultirea

Conurile se recolteaza la maturitatea deplina, se curata de partea carnoasa, iar semintele se seamana imediat sau se stratifica. Daca nu se seamana din toamna, recoltarea conurilor se poate prelungi si pe parcursul iernii. Stratificarea semintelor dureaza aproape un an si se recomanda a se realiza din luna mai pana in luna martie a anului urmator. Temperatura de stratificare va fi de 3-5 grade Celsius. S-a constatat faptul ca si refrigerarea semintelor timp de maxim o luna la aproximativ 1 grad Celsius, ajuta la o buna rasarire. Rasarirea are loc dupa 5-6 saptamani, iar puietii raman pe loc 2 ani apoi se repica la 50/60 cm, obligatoriu cu pamant la radacina.

Butasirea se realizeaza frecvent, folosindu-se butasi cu calcai de 12-15 cm lungime, din ramuri bine maturate. Pentru altoire se folosesc portaltoi inradacinati la ghivece, metoda de altoire fiind in placaj, de preferinta iarna, in sere, astfel ca primavara, in mai, puietii altoiti sa se planteze in pepiniera.

In zonele montane (intre 1500-2000 m) se intalneste specia Juniperus communis ssp. nana- Ienuparul pitic- cu port foarte scund, foarte ramificat si des, lujeri scurti, acele scurte, mai moi, neintepatoare. Pseudobacele sunt mai mari decat la specia de baza.

Juniperus virginiana L.- Ienuparul de Virginia

Caracterizare morfologica

Specie arborescenta care poate atinge in mod exceptional pana la 30 m inaltime (la noi maxim 15 m) cu tulpina dreapta, coronament larg-piramidal, lujerii sunt foarte subtiri, rotunzi, cu frunze obisnuit solziforme, rombic-ovate, mici, placut mirositoare.

Florile sunt dioice iar conurile sunt carnoase ovoide, albastrui-brumate la maturitate si se matureaza in toamna primului an. Se folosesc mai ales pentru aromatizarea ginului. Lemnul este foarte valoros, avand duramenul rosu-violaceu, fin, omogen, usor si foarte durabil, cu un miros foarte placut si persistent (din acest lemn se fac cele mai valoroase creioane, cele rosii, motiv pentru care acestui ienupar i se mai spune si „cedrul rosu”).

Particularitati biologice si ecologice

Originea se considera a fi America de Nord (coasta Atlanticului). Este o specie incet crescatoare, rezistenta la frig, suporta destul de bine seceta, dar are temperament de lumina.

Varietatile cele mai apreciate la noi sunt:

• „Pyramidalis”- cu port columnar compact;
• „Pendula”- cu ramuri divergente si lujeri pendenti;
• „Globosa”- cu port compact, globos;
• „Burkii”- cu coronament conic, compact, si frunzis albastru-cenusiu;
• „Glauca”- cu port fastigiat, de cca. 5 cm, frunzis solziform, gri-albastrui;
• „Grey Owl”- arbust semitarator, cu ramuri fine, frunzis solziform, cenusiu-albastrui;
• „Skyrocket”- port ingust columnar, frunzis intens albastrui.

Inmultirea

Se inmulteste usor prin seminte, dar se preteaza si la butasire si altoire.

Juniperus sabina L.- Cetina de negi

Caracterizare morfologica

Arbust de pana la 3 m, cu ramuri taratoare, spre varf oblic-ascendente, ingustate.

Frunzele sunt solziforme dar si aiciculare, de culoare verde albastrui, prin zdrobire emana un miros neplacut.

Conurile seamana cu fructele numite bace, sunt carnoase, sferice, negre-albastrui, brumate, pendente si pedunculate.

Particularitati biologice si ecologice

Aceasta specie este indigena, localizata ca fiind spontana in cateva regiuni montane, pe stanci si grohotisuri calcaroase. Se poate cultiva cu succes si in zonele montane inferioare precum si in zonele de deal si campie.

In cultura se folosesc varietatile:

• „Tamariscifolia”- cu talie foarte scunda, cu ramurile orizontale si lastarii scurti si erecti; frunzisul este fin, predominant acicular, verde-deschis iar la baza plantei intalnim si frunze solziforme;
• „Rockery gem”- de talie scunda, cu ramurile usor ascendente si frunzisul verde-galbui.

Juniperus chinensis L- Ienuparul chinezesc

Caracterizare morfologica

Arbore de pana la 20 m dar la noi este intalnit mai mult ca arbust, cu coronament piramidal sau columnar, are lujeri subtiri, frunze solziforme, inguste si frunze aciculare care prezinta pe dos doua dungi albe. Inflorirea este dioica.

Conurile sunt globuloase, brune-albastrui, intunecate sau negricioase brumate.

Particularitati biologice si ecologice

Este o specie destul de rezistenta la geruri, care creste corespunzator in plin soare dar suporta si o usoara umbrire laterala. Solicita soluri bune.

Juniperus horizontalis Mnch.- Ienuparul tarator

Caracterizare morfologica

Arbust tarator de maxim 1 m inaltime, cu ramificatii orizontale, lungi care dau arbustului o latime de 3-4 m; frunzele sunt numai aciculare, lungi de 2-6 mm, grupate frecvent cate 3, de culoare verde-albastrui.

Particularitati biologice si ecologice

Cultivarurile cele mai frecvente la noi sunt:

• „Glauca”- are port tarator foarte pronuntat, alipit de sol, cu numeroase ramuri subtiri si frunzis dens, solziform, albastrui;
• „Blue chip”- arbust pitic cu ramuri oblic ascendente si frunzis verde argintiu.

Juniperus scopulorum Sarg.

Caracterizare morfologica

Arbore de talia a III a, originar din America de Nord, frecvent cu aspect pluritulpinal de la nivelul solului; coronamentul este neregulat, rotunjit, cu frunzis solziform, alipit de lujeri.

Cel mai cunoscut cultivar este „Skyrocket”, cu forma coroanei ingust fastigiata, lastarii fini, erecti, frunzisul albastrui-cenusiu si atinge maxim 7 m inaltime.

Juniperus squamata Buch.-Ham.

Caracterizare morfologica

Arbust originar din Orient, cu trunchi scurt, deseori ramificat de la baza, frunzele de obicei aciculare, inguste, de 3-9 mm lungime verzi albastrui glauce, flori dispuse dioic si conuri sferice, negricios-lucioase.

Particularitati biologice si ecologice

Prezinta numeroase cultivaruri, la noi fiind frecvent intalnite cultivarurile: „Meyeri”- de talie medie, ramuri neregulate, ascendente si cu extremitatile tinere pendente; frunzele sunt aciculare, ascutite, intens colorate in albastru-argintiu; „Blue Star”- cu port foarte scund, compact si frunzis des, marunt, albastru intens. Este o specie usor termofila, rezistenta la seceta si la uscaciunea aerului.

Juniperus procumbens Miq.

Caracterizare morfologica

Arbust originar din zona montana a Japoniei, unde creste incet, are crestere prostrata, de maxim 50 cm inaltime dar 2-4 m diametru. Frunzisul este acicular, florile sunt dioice iar conurile sunt carnoase, globuloase, brune-inchis, acoperite de un strat de pruina argintie.

Particularitati biologice si ecologice

Este o specie destul de rezistenta la ger, suporta variate tipuri de sol, dar are temperament de lumina.

Prezinta cateva cultivaruri, cele mai frecvente la noi fiind: „Nana”- arbust tarator cu frunzis fin, verde argintiu; „Green Mound”- arbust folosit frecvent ca acoperitor de sol, cu frunzis des, verde albastrui; „Nana Californica”- cu frunzisul mai argintiu.

Folosire

Se utilizeaza cu succes pentru alpinarii sau pot fi cultivate in bacuri, jardiniere, pe langa ziduri de sprijin dar in locuri luminoase.

Particularitati biologice si ecologice ale genului Juniperus

In general ienuperii rezista bine la geruri, mai putin J. virginiana, J. scopulorum si J. squamata care in iernile foarte aspre pot suferi brunificarea acelor si degradarea varfurilor lujerilor. Nu sunt pretentiosi fata de sol dar se comporta mai bine pe soluri permeabile, calcaroase si suficient de revene. Suporta destul de bine semiumbra dar cel mai bine cresc in plina lumina.

Folosire

Ienuperii pot fi folositi ca exemplare izolate sau in grupari. Formele semitaratoare si taratoare pot constitui pete sau masive, chiar si pentru consolidarea taluzarilor, pentru alpinarii sau chiar in bacuri si jardiniere.