Speciile genului Anisoplia sp. sunt răspândite mai ales în Europa Centrală, estică si sud – estică si în partea sud – vestică a Asiei. La noi genul este prezent în toate zonele cultivatoare de cereale. Dintre speciile acestui gen, pentru tara noastră prezintă importantă, următoarele specii: Anisoplia segetum Hrbst., A. austriaca Hrbst. A. lata Er.
si A. agricola Poda.

Descriere.  Adultul. Genul este caracterizat printr-o lungime a corpului cuprinsă între 8 si 16 mm, clipeusul dreptunghiular si prelungit sub forma unui rostru, iar antenele sunt formate din 9 articole, din care ultimul lamelat. Între specii există unele diferente.

Anisoplia segetum are capul si pronotul negre, cu un luciu arămiu – verzui. Elitrele sunt castanii – gălbui, prevăzute pe margini, prevăzute pe margini, pe toată lungimea lor, cu un rând de peri lungi rigizi si rari. Abdomenul are pubescenta deasă si culcată. Lungimea corpului variază între 8 si 12 mm.

Anisoplia austriaca are capul si pronotul negre, cu reflexe metalice verzui. Elitrele sunt castanii, unicolore sau cu o pată scutelară neagră, mai mult sau mai putin dezvoltată. Marginea laterală a elitrelor, prezintă un rând de sete groase si scurte, mai ales în partea humerală. Corpul acestei specii este în general mai masiv decât în cazul speciei
precedente având lungimea cuprinsă între 12,5 si 16 mm.

Anisoplia agricola se caracterizează printr- o puternică convexitate dorsală a corpului, lungimea acestuia fiind de 11 – 13 mm. Pronotul prezintă o punctuatie deasă, alcătuită din puncte destul de mari si o pubescentă scurtă, deasă si ridcată. Elitrele sunt castanii gălbui, castanii roscate, uneori incolore, sau cu o pată scutelară sub formă de ancoră. În unele cazuri elitrele acestei specii sunt complet negre.

Anisoplia lata are corpul mult lătit (de unde si numele), elitrele foarte late si aproape glabre. Lungimea corpului este de 12 – 15 mm. Culoarea elitrelor este brună – roscată, castanie – roscată, neagră – cafenie frecvent neagră – complet. Uneori pata scutelară poate lipsi.

Oul este oval elipsoidal cu chorionul neted, de culoare albă – mată. La depunere are lungimea de 1,5 – 2,0 mm si lătimea de 1,2 – 1,5 mm. Larva genului Anisoplia este de tip melolontoid, fiind asemănătoare între specii. Se pot deosebi între ele după chetotaxia sternitului anal. Au culoarea albă – cenusie,
capul brun, picioarele roscate, iar lungimea corpului, la completa dezvoltarea, variază în functie de specie între 23 si 35 mm. Pupa este lipsită de apendici caudali. La început este albă, apoi galbenă – brunie.
Lungimea variază între 13,4 – 16,0 mm, iar lătimea între 4,2 – 7,5 mm.

Biologie si ecologie. Anisoplia segetum prezintă o generatie pe an iar celelalte specii o generatie la 2 ani. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a doua în sol, la 35 – 80 cm adâncime. În cursul lunii mai larvele speciei A. segetum se transformă în pupe apoi în adulti, iar cele ale speciilor A. austriaca, A. lata si A. agricola mai rămân în acest stadiu încă un an. Adultii apar la sfârsitulm lunii mai, începutul lunii iunie.

Adultii de A. segetum apar primii, de regulă în timpul înfloritului grâului si formării boabelor, iar adultii celorlalte specii spre sfârsitul maturitătii în lapte a boabelor. După aparitie, adultii de A. segetum se concentrează pe unele graminee perene cum sunt Agropyrum cristatum, A. repens s.a., apoi trec pe spicele gramineelor cultivate. Ponta începe din prima sau a doua decadă a lunii iunie si se prelungeste până în iulie. Ouăle sunt depuse în sol, la 10 – 20 cm, în grupe de 1 – 27.

Plante atacate si mod de dăunare. Adultii dăunătorului consumă boabele multor specii graminee atât cultivate cât si spontane. Atacă boabele în lapte sau pârgă, pe care le distrug complet, sau partial. O dată cu hrănirea, insectele scutură si o parte din boabe. Se apreciază că un adult poate consuma până la 8 boabe, pierderile totale provocate de o
singură insectă fiind apreciate la 6 – 10 spice. Dintre cele 4 specii, cea mai dăunătoare este considerată A. austriaca, urmată în ordinea importantei de A. agricola, A. lata si A. segetum. Larvele si preferă organele subterane ale speciilor de graminee, tuberculifere si rădăcinoase, dar atacul acestora este considerat ca fiind lipsit de importantă economică.

Masuri de prevenire si combatere:

• Cele mai eficiente măsuri de combatere sunt cele agrotehnice cum ar fi: efectuarea arăturilor imediat după recoltarea cerealelor (se distrug aproximativ 60 – 80 % din ouă si larve neonate).
• Introducerea în asolament a speciilor prăsitoare, semănatul la începutul epocii optime, folosirea unor soiuri timpurii.
• Tratamentele chimice aplicate în vederea combaterii plosnitelor cerealelor, genurile Eurygaster, Aelia, sunt eficiente si împotriva cărăbuseilor.